Interviuri
Radu Ciobănașu: Ca artist, la Londra m-am simțit foarte protejat, respectat, mi s-au creat toate condițiile pentru ca eu să pot face performanțăFOTO&VIDEO

În luna iunie, Radu Ciobănașu s-a aflat în Londra, pe platourile de filmare ale unui celebru serial de televiziune, ”The Power”, realizat după cartea cu același nume a autoarei Naomi Alderman. Prilej de taifas și de mărturisiri. Despre film și teatru în pandemie, despre artă ca terapie și descătușare sufletească, povești cu Improvisneyland, dar și despre România care pulsează în inima Londrei.  

A fost vreme de patru ani vocea de la Radio Meridian, alături de Florin Agraviloaei, la Botoșani. Febra de Sâmbătă noapte sau Lumina nopții, dar și balade rock, povești urbane, prieteni buni și invitați surpriză. Apoi studenția la Actorie, scena teatrului din Târgoviște, mirajul Capitalei. 

 

Radu Ciobănașu a avut parte de întâlniri providențiale, cu regizori care i-au modelat talentul, i-au răsturnat prejudecățile și i-au dat încredere în forțele proprii. Așa a ajuns să joace în filme precum ”Legiunea străină” (regia Mircea Daneliuc), „Marilena” (regia Mircea Daneliuc), „Vaca finlandeză” (regia Gheorghe Preda).

 

A jucat într-un film care se va lansa în curând, în regia lui Andrei Zincă. "Și atunci, ce e libertatea?", după o nuvelă de Ana Blandiana, un film despre deportările care au avut loc în Bărăgan în vremea comunismului. A mai apărut în ”Periferic” - regia Bogdan Apetri, ”Portretul luptătorului la tinerețe” - regia Constantin Popescu, ”Suflete pereche” - Andra Vișan. Nu s-a at înapoi nici atunci când a fost vorba de sitcomuri și telenovele românești: "Iubire ca în filme", "Pariu cu viața", "La bloc", "La servici", "Om bogat, om sărac", "Vine poliția", "Regina", "Doctor de mame", "Fetele marinarului", "Trăsniții" etc.

 

De 13 ani face parte din ”Improvisneyland” – tărâmul artei de a improviza. Despre Radu Ciobănașu, cei care îl cunosc spun că este ”un om aparent liniștit, dar aprig în replici și acțiuni spontane”.

 

 

”Mi-a lipsit foarte mult scena”

 

-Radu, suntem în mijloc de iulie 2021, dar nu putem lăsa deoparte o întrebare care a răscolit – în ultimul an – timpul și răstimpul fiecăruia dintre noi: Cum ți-ai petrecut anul de pandemie, în care cultura a fost ”închisă”, luminile au fost aproape stinse?


-În anul și jumătate care a trecut am fost un privilegiat. L-am petrecut într-un oraș de munte, înconjurat de căței, de pisici, nu pot să spun că am simțit claustrarea sau constrângerea foarte tare.

Am fost un privilegiat al sorții și pentru că grupele mele de copii și de adulți, cursanți din cadrul Academiei de Improvizație, m-au urmat în online. Părinții și-au dat seama că ai lor copii au nevoie în continuare de activități, pentru că au fost acele luni în care nu era voie să ieși din casă, atunci au făcut acest compromis cu online-ul. Iar adulții, care au lucrat foarte mult de acasă, care au petrecut multe ore la laptop, au realizat și ei că au nevoie de activități în cadrul cărora să râdă, să își manifeste creativitatea, cam ceea ce se întâmplă la un curs de teatru de improvizație.

Mi-a lipsit foarte mult scena, cred că am avut un singur eveniment într-un an și jumătate, pentru o firmă, unde am jucat alături de Pavel Bârsan, colegul meu de Improvisneyland. În rest nu m-am văzut cu colegii. La începutul anului 2021 am participat la niște ateliere de improvizație pentru film, un atelier susținut de doi traineri din Austria. M-am jucat timp de două zile cu o parte din colegii mei din Improvisneyland. Acel atelier având drept scop pregătirea pentru un spectacol de poezie, un spectacol ce urmează să fie regizat de o prietenă și improvizatoare care trăiește la Bruxelles, Dona Ursu, și care ne este alături de mulți ani, am colaborat și ne-a deschis mult ochii și ușile în afară. Am cunoscut foarte mulți oameni datorită ei. Apoi iarăși pauză și doar online.

Eu, după cum știi, m-am mai manifestat în online cu acele povești în dialect moldovenesc (video jos), un lucru care îmi aduce foarte multă bucurie și mă împlinește, îmi confirmă faptul că un artist se poate împlini ținând foarte aproape de rădăcinile sale. De fiecare dată când am făcut lucruri care au legătură cu Moldova sau cu dialectul moldovenesc a fost foarte bine. Oameni s-au manifestat, și-au spus părerea la modul pozitiv, bucuria a fost reciprocă, și asta e tare bine.

 

 

 

 

-Cum se vede teatrul în online?

-Eu nu am văzut foarte mult teatru online. Cred că văd cu plăcere teatru, mai ales înregistrări cu actorii copilăriei. Am văzut un singur concert live, al trupei Vama Veche, foarte bine organizat, și atunci am avut această revelație, că poate exista bucurie chiar și atunci când urmărești un eveniment artistic online.


 

-Asistăm la o schimbare de paradigmă, e timpul ca studenților să li se predea, în facultăți, și acest nou tip de reprezentație?

-Nu știu dacă asistăm la o schimbare de paradigmă, dar sunt sigur că oamenii au descoperit că accesul la spectacole poate fi mult mai ușor datorită online-ului. Sunt colegi care au reușit să aibă un public format din mii de spectatori datorită faptului că au jucat de pe o scenă de teatru adevărată, iar spectacolul a fost transmis live pe o platformă, astfel că spectacolul a fost văzut de oriunde în lume.

Aș zice că studenții la teatru ar trebui să fie pregătiți pentru orice. Și să fie ajutați să înțeleagă cam cum ar trebui să se manifeste în online. Dar cred că asta ține cumva de actoria de film, pe care sper că mulți dintre studenții la teatru au bucuria să o învețe la școală. Cel puțin la București știu că se întâmplă acest lucru. Una e să joci pe o scenă de teatru, unde este o distanță între tine, ca actor, și spectator, dar și o apropiere foarte mare în același timp, și alta e să joci cu o cameră pe fața ta.

Pe lângă faptul că studentul trebuie să învețe vreo două limbi străine neapărat, să facă foarte mult sport, să știe să cânte, să danseze, lucruri pe care eu nu am reușit să le fac pe toate, dar atunci când mă întreabă cineva sau spune că vrea să dea la teatru îi spun: Cânți? cultivă-ți talentul. Dansezi? Cultivă acest talent. Câte limbi străine vorbești? Două? Mai învață încă două! Și atunci ești pregătit pentru toate trenurile care pot apărea în viața ta și da, poți face meseria aceasta.


 

-Cum se simte - din perspectiva actorului - spectatorul de dincolo de ecran?

-Nu sunt foarte sigur de emoția pe care o poți recepta tu, ca spectator, la fiecare eveniment teatral online. Aici nu sunt convins. De fapt nu suntem convinși, pentru că suntem mulți de aceeași părere. Dar cred că oamenii în această perioadă au învățat foarte multe lecții care le vor fi de folos, pe care le vor aplica, aceste lucruri descoperite acum se vor păstra și în momentul în care se vor reașeza lucrurile.

 

 

”Am reușit să ne vindecăm reciproc de foarte multe tristeți”

 

-”Râzi inteligent”, citim atunci când deschidem pagina Improvisneyland. Ești parte a acestei trupe foarte cunoscute, care se bazează în primul rând, după cum îi este și numele, pe improvizație, spontaneitate. ”Poate că ştiu de ce doar omul râde”, spunea Friedrich Nietzsche, pentru că ”doar el suferă atât de mult încât a trebuit să inventeze râsul”. Ți s-a întâmplat să vezi, în toți anii aceștia de Improvisneyland, suferința din spatele râsului? Ai simțit, ai trăit vreodată acel moment de grație în care să vezi cum tu, ca actor, vindeci de tristețe, tai în durerea celui din fața ta, îl eliberezi și îl redai frumuseții vieții?

-Alături de Improvisneyland am jucat în peste 1.500 de spectacole. Anul acesta am împlinit 13 ani. Dacă dau filmul înapoi, îmi amintesc foarte multe momente de după spectacole, în care oamenii au venit și ne-au mulțumit în cuvinte emoționante, foarte frumoase, pentru ceea ce au trăit alături de noi. De multe ori am plecat levitând, cum îmi place să spun, de la aceste spectacole la care oamenii ne mulțumeau în modul acesta atât de frumos.

Alături de colegii din Improvisneyland sunt și în cadrul Academiei de improvizație. Am realizat de-a lungul timpului – împlinim 11 ani și cu acest proiect – ateliere de teatru de improvizație, chiar și - deși nu am avut acest scop - terapeutice. La atelierele de teatru de improvizație se râde cu lacrimi, se pleacă cu dureri de burtă, mai mult, sunt oameni care au avut adevărate revelații după un curs de teatru de improvizație. Mulți, îndrăznesc să spun, și-au schimbat viața, au ales alte profesii, au înțeles că poți să muncești fără să simți că muncești atunci când domeniul în care activezi este unul creativ. Sunt foarte multe povești de genul acesta, frumoase, și care ne-au adus foarte multă satisfacție de-a lungul timpului. Răspunsul meu: da, cred că am reușit să ne vindecăm reciproc de foarte multe tristeți. Repet: reciproc.


 

-Anul 2021, cu relativa relaxare a restricțiilor, a însemnat o revenire la scenă, la roluri, la Improvisneyland?

-Încă nu am revenit cu totul pe scenă, am jucat noi, cei de la Improvisneyland - eu nu am putut să particip - câteva spectacole. Revenirea aceasta pe care ne-a dorim din tot sufletul se întâmplă cu mare, mare greutate, dar să sperăm că lucrurile vor fi mai bune în viitorul apropiat pentru că a venit în sfârșit vara și vom putea juca în aer liber fără probleme. Așteptăm să revenim.

 

 

 

 

 

”M-am trezit în una dintre cele mai provocatoare capitale ale lumii”

 

-Londra. O aventură pe care ai trăit-o de curând, de foarte curând chiar… Cum a fost această experiență, cum ai interacționat cu ceilalți actori, cu echipa de producție?

-Povestea cu Londra a venit după un casting pe care l-am dat cu unul dintre cei mai buni directori de casting din România, este vorba despre Cătălin Dordea, un om extraordinar car m-a și ajutat foarte mult din momentul în care am primit rezultatul și mi s-a comunicat că am luat proba.

Este vorba despre un rolișor într-un serial făcut după o carte a unei scriitoare de succes, Naomi Alderman, carte se numește ”The Power”, serialul se numește la fel și este împărțit în 10 părți. Eu apar în unul dintre episoade.

Acest lucru mi s-a întâmplat ca un mare dar de la Dumnezeu, după ce am stat destul de protejat în orășelul nostru de munte care seamănă cu un sat, ceea ce mie îmi convine foarte mult. Eu sunt dependent de natură, de pădure, de ieșiri în aer liber.

Și m-am trezit în una dintre cele mai provocatoare capitale ale lumii și lucrul acesta, recunosc, mi-a produs și puțină anxietate de foarte multe ori. Dar este un mare dar de la Dumnezeu ce mi s-a întâmplat și este o mare bucurie că am putut să trăiesc această experiență, o mare bucurie din foarte multe puncte de vedere.

Unul dintre lucrurile pe care vreau să le punctez în legătură cu colaborarea cu Londra este că eu, ca artist, m-am simțit acolo foarte protejat. M-am simțit respectat, am simțit că mi s-au creat toate condițiile pentru ca eu cu misiunea mea, cu rolul meu, să pot face performanță. E un rol mic, dar pot să spun că, de când am început să fac teatru, am o mare bucurie să mă raportez nu 100%, ci 300% la orice rol, personaj care mi se dă, așadar eu i-am dăruit cât am putut eu de mult și mi-am mobilat interiorul cât am putut eu de bine.

 

 

 

 

-Film în vremuri de restriște pandemică, așadar. Ce înseamnă asta? Teste, restricții? Ce e diferit în procesul de filmare față de anii trecuți? Te afectează în vreun fel aceste noi condiții?

-Până să ajung la Londra a trebuit să fac trei teste avansate PCR, iar acolo cred că am făcut cam 20-25 de teste, unele din partea companiei de producție, unele din partea Amazon, două dintre ele - unul în prima zi de carantină, al doilea în ultima zi de carantină - teste obligatorii de la Guvern. Lucrul acesta m-a stresat foarte tare, până am devenit imun. Mă sunau de la producție: Radu, va veni un covid tester la tine. Eu m-am vaccinat înainte de plecare, ca să elimin orice problemă, dar tot am avut emoții. Apoi m-am obișnuit.

Pe platoul de filmare, însă, am simțit să exista foarte multă tensiune din acest motiv. Și chestia asta uneori nu mi-a plăcut, din cauza că trebuia să fim foarte, foarte atenți cu absolut orice facem.

În pauzele de filmare, între cadre, în momentul în care ieșeam de la cadru, un detașament de oameni săreau pe noi. Unul să ne dea viziera - nu  purtam măști pentru că eram machiați conform personajului -, altcineva să ne dea gel sanitar, altul să ne facă poze. Lucruri cu care m-am mai întâlnit de-a lungul timpului la filmări, dar multe erau cauzate acum de pandemie.

Una peste alta, a fost o experiență minunată, cu care aș dori să mă mai întâlnesc, să dea Dumnezeu să se mai întâmple lucruri de genul acesta, pentru că ai sentimentul de libertate atunci când poți lucra atât în țara ta, cât și în alte țări. Din punctul de vedere al faptului că a trebuit să respectăm anumite reguli legate de pandemie a fost un pic stresant. Altfel, a fost minunat.


 

-Arată-ne Londra prin ochii actorului îndrăgostit de natură!

-La Londra m-am îndrăgostit de grădinile regale - Kew Gardens. Eu am locuit timp de o lună în Kew Bridge Piazza, cu acele grădini, un spațiu imens care arată foarte multă dragoste pentru natură și trădează și foarte multă muncă ce se află în spate, unde eu m-am recules și unde cred că am petrecut vreo trei zile. În prima zi am reușit să stau doar vreo oră și jumătate și de aceea a trebuit să mai revin de vreo două ori. L-am străbătut cu un trenuleț electric, ca să văd cât mai mult din el.

 

 


”M-au mai emoționat foarte întâlnirile cu românii din Londra”

 

-Știm că au fost acolo și câteva întâlniri emoționante cu români plecați de multă vreme. Cum i-ai simțit, ce spun oamenii care trăiesc departe de țara lor?

-Unul dintre cele mai emoționante lucruri pentru mine a fost să mă întâlnesc cu români care trăiesc la Londra. Am început cu cineva din familia mea, un văr pe care nu l-am văzut de mult și alături de care am petrecut o duminică foarte frumoasă într-o biserică grecească, unde am fost la slujbă, la liturghie. Un lucru care mi-a adus multă, multă bucurie și mi-a dat aripi pentru ceea ce avea să se întâmple.

M-au mai emoționat foarte întâlnirile cu românii de acolo. Deși sunt oameni realizați financiari, care au plecat de foarte mult timp din România, care au și spus, unii, că au încheiat socotelile cu România… ei bine, pe acești oameni eu i-am simțit măcinați de dor și am simțit foarte multă dragoste față de țara din care au fost nevoiți să plece pentru un trai mai bun. Îi îmbrățișez pe toți, în frunte cu cei care fac parte din familia mea, și le urez să li se așeze lucrurile după suflet.

Îți mulțumesc și ție pentru toate întrebările frumoase pe care mi le-ai pus de-a lungul timpului, cele mai frumoase interviuri cred că le-am făcut datorită ție. Îmi mulțumesc de asemenea pentru că îmi dai ocazia să vorbesc despre lucruri care înseamnă foarte mult pentru mine, mai ales lucruri care au legătură cu orașul copilăriei mele, Botoșani.

 

 

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store

Urmărește-ne și pe Google News

Radu Romaniuc, scenaristul filmului ”Oameni de treabă”: Iubesc necondiționat și irațional Botoșaniul, Flămânziul și tot ce e între ele și în jur FOTO&VIDEO
Înainte de premiera filmului ”Oameni de treabă”, Botoșăneanul.ro vă oferă un interviu cu actorul și scenaristul Radu Romaniuc. Despre film, teatru, actorie și câte puțin despre Botoșaniul adolescenței, pentru a ajunge la povestea pe care a scris-o și care, în final, l-a adus din nou acasă.
Campionul din clasamentul mondial WKF care face zilnic 150 de km pentru a le preda elevilor de pe malul Prutului - GALERIE FOTO
Pe 15 octombrie împlineşte 24 de ani. Este campion la karate şi profesor. În Turcia, Italia, Croația Spania, Cipru, Austria sau Canada luptă pentru România. La Botoşani duce altă luptă: în fiecare zi străbate 150 de km până la graniță, pentru a le preda elevilor de pe malul Prutului.
Daniela Bejinariu: Sunt binecuvântată să fi reușit să văd țesătura propriei vieți și să îmi înțeleg, în sfârșit, misiunea!
Daniela Bejinariu crede în Cuvânt ca poezie și rugăciune. O delicatețe sufletească dublată de un șuvoi de gânduri preumblate prin săli de tribunal, pe scene de folk sau în cenacluri literare. A ales Poezia, dar crede în forța lor, a tinerilor, de a schimba un sistem care, acum, ”fără scrupule ia puștoaice fascinate de instituțiile juridice și le mestecă și le scuipă când s-a stricat toată bucuria în ele”.
Angelo Segall: În Botoșani sunt clădiri cu arhitecturi de invidiat / Teatrul e legat de istoria orașului, mândria populației
S-a născut în Botoșani, oraș pe care l-a părăsit în urmă cu multe decenii, stabilindu-se în Canada. A rămas, însă, fidel amintirilor. Amintiri despre locuri, oameni, întâmplări care acum au ajuns în paginile unei cărți.
Nepoata lui George Enescu, mărturisiri emoționante despre fratele și fiica marelui muzician: George compusese prima Rapsodie înainte să se nască tata
Geniile au purtat dintotdeauna pe umeri poveri care în timp au devenit legende. Iubiri neîmplinite, fugare răscoliri ale destinului, frământări artistice care trec de limita normalului omenesc. George Enescu nu a făcut excepție. Cu toate acestea, geniul botoșănean a reușit până la final să păstreze nu doar în aparență un caracter integru, o fidelitate tulburătoare față de neamul şi de familia sa, un respect neștirbit pentru omul simplu.
Ștefan Teișanu: Nu ajungi ușor și nici des la Darabani / Cu cât mai imposibil, cu atât mai dătător de energie și de speranță totul
În fiecare sfârșit de vară urci către Nord. Un spațiu până în urmă cu niște ani aproape fără nume, fără identitate, fără speranță. A urca în Nord a devenit, astăzi, o călătorie către cunoscut. De la un an la altul mai cunoscut! De nouă ani, Darabaniul își dezvăluie comorile istorice, culturale, turistice, chiar și economice sau sociale. Pentru că Nordul începe să se dezvolte, să nu se mai rușineze de ale sale, dar mai ales învață Nordul să primească oaspeți.
Dan Sociu: În momentele cele mai dure pe care le-am trăit, acelea de durere fizică extremă, era un punct în care eram salvat
Este unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi ai generaţiei douămiiste, dar şi un jurnalist de atitudine, fiind deseori implicat în activismul ecologist. 
POVESTEA tânărului din Botoșani care aduce pe Pietonalul Unirii un festival culinar cum n-a mai fost: Pături pe iarbă, hamace între copaci, concerte stradale și... chef Foa – VIDEO & GALERIE FOTO
Botoșaniul și botoșănenii au rămas de prea mult timp captivi în seria festivalurilor care presupun mici și bere la pahar, într-un decor de terase învăluite în fumul grătarelor.Orașele mari se bucură de aproape 10 ani de evenimente stradale cu muzică de calitate și incursiuni culinare în jurul lumii.
Povestea impresionantă a Alexandrei, ”Fata cu cărțile”: Din Botoșani în Cipru și înapoi în România, pentru a ajuta copiii bolnavi – GALERIE FOTO
A visat mereu în cuvinte. Să le scrie, să ademenească poveștile și să le redea vieții. Cu timpul, între ea și cuvânt a apărut o sfiiciune de neînțeles, un soi de teamă, de neîncredere. Atunci a avut curajul să pună punct și să o ia de la capăt. Nu știa că, într-un alt fel, într-o altă lume, se va întoarce la cuvânt. Cuvântul din carte.
Elena Cardaș, viața printre meteoriți și destinul ”dulce-amărui” al unui medic scriitor: Pentru mine cancerul a fost o mare lecție / Nu cred în familiile perfecte, nici în profesioniștii perfecți
Pe Elena Cardaș o cunoaște multă lume. Mai ales de când și-a asumat în comunitate roluri care multora le-au fost incomode. Este omul care a luptat cu birocrații și cu mentalități învechite. Este scriitorul care s-a salvat de propriul destin scriind în trei săptămâni un roman ”în mare parte” autobiografic. Este medicul care a învățat lecția pacientului atunci când cancerul i-a arătat că ”limita e cerul”.
Roxana Gherasim: Am învățat să apreciez mai mult oamenii care vin pentru o scurtă perioadă în viața mea / Sărbătorile vor fi mereu cu un ochi care plânge și cu unul care râde
A fost profesoară, dar s-a implicat și în tot ce înseamnă cultură, voluntariat, jurnalism. Chiar dacă trăiește de ani buni în Germania, nu s-a desprins niciodată cu adevărat de Botoșani. Revine acasă de câte ori se ivește prilejul. Primul drum îl face mereu la părintele duhovnic, apoi se oprește la mormântul mamei. Și-a păstrat prietenii, pășește pe aceleași alei și se bucură de oamenii orașului după care va tânji mereu.
Tânără referent de la Centrul de Creație și arta încondeierii ouălor: Așa ar fi corect să fie de culoare roșie / Tehnica cu ciorapul este cea mai cunoscută
Ouăle încondeiate nu lipsesc de pe masa românilor în zilele de Paști. De toate culorile sau doar roșii fac parte mereu din meniul pascal. Majoritatea gospodinelor păstrează cu sfințenie tradițiile și își arată măiestria în fiecare an.
INTERVIU Constantin Boștină, fost secretar personal al lui Ceaușescu și ex-prim-vicepreședinte al Consiliului Popular Botoșani: Ceaușescu trebuia înlocuit, dar nu așa, nu prin împușcare / M-am simțit foarte bine și în perioada de dinainte de 1989 și mă simt bine și acum - VIDEO
După 32 de ani în care s-a manifestat aproape exclusiv ca un capitalist, Constantin Boștină a reapărut în atenția publică din postura de fost demnitar în regimul totalitar. Aceasta după ce a scos pe piață cartea ”În ochii ciclonului, am fost secretarul personal al lui Nicolae Ceaușescu” plină cu dezvăluiri din intimitatea cuplului dictatorial.
Istoricul Remus Tanasă: Locuitorii Botoșanilor par să trăiască doar cu regretul că orașul a pierdut rolul (mai) însemnat pe care l-a avut în trecut
Născut în Botoșani, cu trei ani înainte de căderea regimului comunist, Remus Tanasă este astăzi – la doar 36 de ani - nu doar un apreciat istoric, ci și unul care are curajul de a aduce din trecut valori la care societatea, nu doar cea românească, pare să fi renunțat de mult.
INTERVIU premieră cu Doru Constantin, administratorul șef de la „Apă”! Nova Apaserv își schimbă direcția: Era o delăsare, un dezinteres VIDEO 
Povestea oamenilor care s-au autodeclarat „salvatorii” companiei Nova Apaserv de la Botoșani a fost răsfoită de botoșăneni de prea multe ori. Și nu a fost una cu happy-end. Planuri, strategii, obiective, reforme și schimbări de paradigmă. Suntem în fața unui nou „punct și de la capăt”, care poate însemna o călătorie într-un sentiment de deja-vu. Sau poate direcția corectă. 
INTERVIU în oglindă: Paula Berențan – Tiberiu Manolache, noii subprefecți ai Botoșanilor: De ce s-a considerat că sunt persoana potrivită? / Întâi trebuie să ne așezăm la locurile noastre VIDEO
Suflu proaspăt în două importante funcții de la județ: doi tineri cu mai puțină notorietate în viața publică și administrativă botoșăneană au intrat în echipa de conducere a Prefecturii alături de „veteranul” Dan Nechifor, prefectul județului.
În OGLINDĂ, de la cititor la autor: Cărţile au un fel anume de a te chema, ele îşi aleg cititorii / Să scriem ceea ce e purtător de conținut, nu doar conținut purtător de mesaj
Botoșăneanul.ro vă aduce astăzi în Oglindă doi autori. Doi creatori care, înainte de a semna pe copertă, au fost cititori-scotocitori de carte. O călătorie pe care le-o propunem și pe care o dorim de folos multor cititori care visează ca, într-o zi, să devină autori.
INTERVIU Mirel Manea: Destinul eu mi l-am făcut / Muzica nu are bariere și nici granițe - VIDEO
Ce s-ar mai putea spune despre un botoșănean care a cântat în orașe pe care mulți dintre noi nu le vedem decât prin filme? Ce am mai putea afla nou după sute de articole și emisiuni? Și totuși, între un concert la Atena și unul al Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani, am încercat să îl descoasem pe Mirel Manea, prim-trompetistul care a cântat de la Vatican până la New York și de la Roma până la Monte Carlo. Ce am aflat puteți vedea în interviul de mai jos.
Florentin Țuca: Nu avem de-a înfrunta un ”anti-Eminescu” fățiș, dar, în atmosferă, se simte că Eminescu deranjează în continuare
Florentin Țuca este avocat, dar mai presus de toate este un om de Cuvânt. Format în școala românească de Drept, perfecționat printre rafturile literaturii de calitate, și-a probat omenia și deopotrivă prietenia cu o osârdie rar întâlnită în instanțele românești, fără a se abate de la litera și, vom vedea, nici de la spiritul legii.
Gellu Dorian: Eminescu înseamnă în primul rând Botoșani, orașul în care s-a născut, a fost botezat, a făcut primii pași, a spus primele cuvinte
"La ce bun Cultura în vreme de restriște spirituală?", ne-am putea întreba astăzi, parafrazând celebra zicere a lui Friedrich Hölderlin, de acum mai bine de un secol și jumătate.
Mandru de-a fi fost colegi, mandru de realizarile tale, convins ca e doar inceputul !
12 iulie 2021, 22:20
Sondaj
Ați dat până acum ”atenții” la doctor?
Da
Nu
Nu am ajuns la doctor
Declaraţia zilei
”A fost o tensiune la nivel municipal, în cadrul organizației, în mijlocul organizației. Adică eu aveam două lupte, trebuia să fiu extrem de abil să pot să limitez luptele interne și să mă ocup de extern și mi-a mâncat ...
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9036 lei
USD
Dolarul SUA
4.5570 lei
CHF
Francul elveţian
4.9186 lei
GBP
Lira sterlină
5.4789 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4457 lei
XAU
Gramul de aur
274.4439 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2392 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2569 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1404 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3896 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2057 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6587 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-1.7 o C
Dorohoi
-1.7 o C
Bucecea
-2.0 o C
Darabani
-2.1 o C
Saveni
-1.2 o C
Ştefăneşti
1.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.