Un incendiu s-a produs, în urmă cu puțin timp, într-o gospodărie din localitatea Brăești. O anexă și o mașină au fost cuprinse de flăcări.
Pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi au ajuns la caz, în cel mai scurt timp, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Aceștia au constatat că ardeau anexa, cu o suprafață totală de 20 de metri pătrați, dar și o mașină dezmembrată. Pompierii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la casă.
Un băiat, în vârstă de 12 ani, a suferit arsuri la un picior, a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.
La fața locului a intervenit și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Brăești.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind jocul copiilor cu focul.
Pompierii botoșăneni recomandă părinților să supravegheze copiii și să le explice pericolele la care se expun atunci când se joacă cu focul. Brichete, lumânări, chibrituri sunt lucruri ce nu trebuie lăsate la îndemâna copiilor. Cei mici trebuie să știe că focul este periculos și să înțeleagă de ce le este interzis să folosească astfel de obiecte.
Astfel, pentru siguranța copilului dumneavoastră:
- păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care nu are acces;
- nu îl lăsați nesupravegheat în casă, cu aragazul, plita, soba sau aparatele electrice aflate în funcțiune,. în depozite de furaje, poduri, magazii etc., cu mijloace care pot produce incendii.
De asemenea, învățați copilul următoarele reguli care îi pot salva viața în caz de incendiu:
- dacă este singur acasă, să părăsească imediat locuința și să anunțe un vecin sau primul adult despre izbucnirea incendiului;
- dacă nu poate părăsi locuința, să sune la numărul unic de urgență 112 și să anunțe evenimentul precizând adresa, precum și faptul că este blocat în casă;
- să nu se ascundă în dulap, sub pat sau în alte locuri în care nu poate fi văzut de persoanele care intră în locuință;
-atunci când în încăpere este fum, trebuie să se deplaseze aplecat sau târâș pentru a evita inhalarea acestuia.