Polițiștii rutieri din Suceava au avut parte de o urmărire în trafic în noaptea de 15 mai 2026, după ce un șofer aflat la volanul unui BMW a refuzat să oprească la semnalele agenților și a încercat să scape accelerând pe străzile municipiului.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 00:45, când un echipaj din cadrul Biroului Rutier Suceava desfășura activități de control pe strada Ana Ipătescu.
Polițiștii au observat un autoturism BMW 114I care circula cu viteză ridicată din direcția Calea Unirii către bulevardul 1 Decembrie 1918 și au efectuat semnalele regulamentare de oprire, folosind semnalele acustice și luminoase.
Șoferul nu s-a conformat și a accelerat, continuându-și deplasarea spre localitatea Șcheia.
Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului și au alertat și alte echipaje aflate în teren.
Autoturismul a fost în cele din urmă blocat în zona Auto Car Import, pe strada Poligonului din Șcheia.
La volan a fost identificat un tânăr de 25 de ani, din Botoșani, aflat singur în mașină.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că șoferul avea dreptul de a conduce suspendat.
Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o alcoolemie de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea semnalelor polițistului rutier și pentru conducerea sub influența alcoolului.
Pe numele șoferului a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Suceava.