Iazul Dracșani , situat în județul Botoșani (pe teritoriul comunei Sulița), este strâns legat de numele domnitorului Ștefan cel Mare printr-o serie de istorii și legende medievale fascinante. Fiind cel mai mare lac de luncă din România și al doilea ca mărime din Moldova (cu o suprafață de circa 574 de hectare ), aceasta ascunde povești transmise din generație în generație.
Cea mai cunoscută tradiție istorică menționează că iazul a fost amenajat inițial în secolul al XV-lea (în jurul anului 1485), chiar în timpul domniei lui Ștefan cel Mare.
Voievodul a dorit să zăgăzuiască valea râului Sitna , care pe atunci era un râu extrem de năvalnic, pentru a crea o mare creșteri de pește care să asigure hrana Curții Domnești și a armatei.
Pentru a marca acest statut, voievodul ar fi prins un crap și o știucă , le-ar fi pus câte un cercel din aur în urechi (sau branhii) și le-a eliberat înapoi în apele iazului.Povestea spune că în timp ce crapul a dispărut rapid (considerat un semn rău), știuca domnească ar fi fost prinsă mult mai târziu de pescari, uriașă și purtând încă cercelul din aur pus de Vodă.
Prinderea sau uciderea ei de către pescari era privilegiată în superstițiile locale ca un semn de „vremuri grele”.
Pe lângă figura legendară a domnitorului, bătrânii din zonă vorbesc și despre alte mituri:
Legenda cocoșului alb și a meșterului: Se spune că digul inițial se tot surpa în timpul construcției. Pentru a opri blestemul, un meșter ar fi zidit acolo un țigan cu tot cu un cocoș alb. Legenda spune că și astăzi, în nopțile senine, la gura de vărsare (opust) se mai aude uneori un cocoș cântând, potrivit visit botosani.
Astăzi, dincolo de mituri, Acumularea Dracșani (modernizată în forma actuală în anul 1976) rămâne un paradis piscicol uriaș și o atracție de referință pentru pescarii sportivi și iubitorii de natură din nordul Moldovei.
(foto – Silviu Foca)
