FC Botoșani a făcut spectacol în etapa a 8-a din Superliga României și a obținut una dintre cele mai categorice victorii ale sezonului. Formația pregătită de Marius Croitoru a învins-o pe Sepsi cu un incredibil 5-0, după o partidă dominată autoritar de gazde.
2.248 de spectatori au asistat pe Stadionul Municipal la un meci în care Botoșaniul a rezolvat practic soarta celor trei puncte încă din prima repriză.
Gazdele au început partida în forță, iar după doar nouă minute au deschis scorul. Mailat a executat perfect lovitura de la 11 metri și a făcut 1-0.
Sepsi nici nu a apucat să se reorganizeze. Un minut mai târziu, Botoșaniul a recuperat rapid mingea după repunerea oaspeților, a plecat pe contraatac, iar Mailat a finalizat din nou. În mai puțin de un minut, tabela arăta 2-0.
Botoșaniul a continuat să atace, iar diferența s-a mărit în minutul 24. Mitrov a oferit o pasă excelentă pentru Dumiter, care a scăpat singur cu portarul și nu a iertat, ducând scorul la 3-0.
Dominarea gazdelor a fost totală, iar în minutul 36 a venit și golul cu numărul patru. Mitrov a înscris cu un șut din apropierea porții și a transformat partida într-un adevărat coșmar pentru formația lui Ovidiu Burcă.
4 - 0.
Imediat după ultima reușită a gazdelor, Mailat s-a accidentat și nu a mai putut continua partida. Acesta a fost înlocuit de Bodișteanu.
Botoșaniul a avut șansa de a intra la cabine cu un avantaj și mai mare. În prelungirile primei reprize, Dumiter a ratat însă un penalty și a irosit oportunitatea de a realiza dubla.
După o primă repriză aproape perfectă, FC Botoșani a redus ritmul în partea secundă, având un avantaj confortabil pe tabelă.
Oaspeții nu au reușit însă să pună în pericol serios poarta lui Anestis, iar partida a continuat să curgă în favoarea formației botoșănene.
În minutul 73 s-a produs una dintre cele mai interesante faze ale meciului. Jovan Markovic a înscris, însă golul a fost anulat, iar arbitrul a dictat penalty pentru FC Botoșani.
Markovic nu a mai ratat de această dată. Atacantul a transformat lovitura de la 11 metri în minutul 77 și a stabilit scorul final: FC Botoșani – Sepsi 5-0.
O victorie categorică pentru echipa lui Marius Croitoru, care a făcut diferența printr-o primă repriză excelentă și o eficiență remarcabilă în fața porții.
Pentru Sepsi, partida de la Botoșani se transformă într-unul dintre cele mai dificile momente ale acestui început de sezon.