La cel mai recent show al său, la Arenele Romane, Andrei Ovidiu Cojocaru, cunoscut drept COJO, a arătat că muzica poate fi și un act civic. Cu microfonul în mână, i-a încurajat pe tineri „să nu lase să se stingă” energia protestelor pentru o justiție corectă. „Cred că suntem din ce în ce mai amorțiți și fără speranță”, spune artistul, într-un interviu pentru publicul HotNews. COJO crede însă că „tinerii o să fie mereu cea mai mare putere de schimbare într-o societate”, de aceea simte nevoia să-i încurajeze. Chiar și atunci când au venit la un concert să se distreze.
Într-un moment în care tânăra generație caută răspunsuri și sens în mijlocul unor tensiuni sociale care au ajuns să se întindă din piețele publice până în trending pe YouTube sau alte rețele sociale, puțini artiști din România reușesc să îmbine sinceritatea reflexiei cu forța mesajului ca Andrei-Ovidiu Cojocaru aka COJO.
De la discursurile despre violența împotriva femeilor și responsabilitatea socială, până la piesele care caută să surprindă adevărul din realitatea imediată, Cojo construiește o muzică care respinge superficialitatea și invită ascultătorii să gândească și să simtă mai profund.
În interviul pentru HotNews.ro, COJO a povestit cum vede el rolul artistului în societate, despre mesajele pe care le pune în muzica sa și despre cum poate arta să rămână relevantă – nu doar ca formă de entertainment, ci ca forță de transformare socială.
– Pe scenă, la Arenele Romane, ai făcut un apel către public să „nu lăsăm chestia asta să se stingă”. Te-ai referit la protestele de după documentarul „Justiția capturată”. Ce te-a motivat să faci acest lucru și cum vezi rolul unui artist într-un context civic atât de sensibil?
– COJO: Cred că suntem din ce în ce mai amorțiți și fără speranță într-o țară în care nu s-a schimbat mare lucru după ce au ieșit 600.000 de oameni în stradă în 2017.
E foarte greu să-i mai faci pe oameni să creadă în ce au învățat în clasa a 8-a că „democrație” vine de la “demos” și „kratos”, adică puterea poporului. De-asta când se aprinde un fitil care poate să ne adune din nou pe toți împreună pentru cauza comună – abolirea sistemului ăsta profund și fundamental corupt – nu trebuie lăsat să se stingă. Mi se pare uriaș faptul că de data asta înșiși magistrați în frunte cu Raluca Moroșanu și Laurențiu Beșu au avut curajul ăsta pe care mulți l-ar numi inconștient, eu îl numesc de ultimă instanță, să vorbească despre cât de grav bolnav e sistemul în care ei activează și de care noi depindem în fiecare milimetru pătrat al existenței noastre.
Pentru mine, documentarul „Justiția Capturată” scoate la iveală mult mai multe „OUG 13” deja promulgate și implementate în ani de zile de boală, dacă îmi permiteți metafora asta despre gravitatea situației.
Am fost cu toții martori la radiografia durerii ăsteia pe care o simțim cu toții de după ‘89 încoace, o tot vedem ieșind prin toate crăpăturile și neajunsurile sistemului ăsta ordinar, o suspectăm la fiecare pas pe trotuarul din fața fiecărei instituții publice și o gândim constant de zeci de ani încoace, traversând fiecare generație care urlă frustrarea imposibilității de a pune degetul pe miezul problemei ca să știm cu ce ne luptăm. S-a pus degetul.
„Conspirațiile” au devenit palpabile și nu ne mai simțim „nebuni”. Prin urmare, sper să nu fie în van riscul pe care și l-au asumat oamenii ăștia, în speranța că se pot baza pe noi să producem împreună o schimbare în timp. Fiindcă dacă la protestele OUG 13 s-a simțit ca o victorie abrogarea ordonanței și în cele din urmă intrarea lui Dragnea la pușcărie, cred că deja am înțeles cu toții că ce se întâmplă în sistemul ăsta nu se va rezolva niciodată doar printr-o demitere, de data asta a Liei Savonea, nici prin pușcărie, nici prin vreo abrogare, ci printr-un milion de oameni care ies în stradă săptămânal dacă e nevoie, și cer demitere după demitere, schimbare după schimbare și fac grevă după grevă atunci când se simt neîndreptățiți.
– În mesajul tău ai invocat generația Z și implicarea tinerilor în societate. Cum ai descrie legătura dintre muzica pe care o faci și activismul civic al publicului tău?
– Cred că tinerii o să fie mereu cea mai mare putere de schimbare într-o societate. Eu am crescut cu o muzică frustrantă, lipsită de speranță, acidă, dar care mai mult își plângea de milă decât să inspire pe problematica socială.
Am simțit că generațiile de la Revoluție încoace au fost complet lobotomizate și și-au baricadat încrederea după propria persoană care se lamentează în prosperitatea individuală, capitalistă și au denumit acest cinism existențial separatist: „maturitate”.
Poți să-i judeci? Da. Poți să îi înțelegi? Categoric. Au trecut prin multe, au rămas fără energie, nu îi critică nimeni că nu mai sunt bătăioși cum erau la 20 în trecut, dar măcar să aibă încredere, încredere în noi, cei de 20 din prezent, că ne bate la fel inima cum le bătea și lor.
Pe lângă propaganda continuă a fiecărei tabere politice și manipularea delirantă de pe social media, ruptura asta dintre oameni, care se reflectă și în imposibilitatea de a mai avea încredere unii în alții, să ne adunăm în număr covârșitor în stradă, își are rădăcinile până în certurile de acasă cu părinții, care nu-i mai înțeleg pe copii și invers.
Eu fix asta îmi doresc să fac prin muzica mea și prin platforma vocală pe care mi-o oferă, să aduc oamenii împreună, să împac un tată sau o mamă cu un copil și să-i conving apoi că merită să lupte în continuare împreună pentru drepturile lor.
– Unii artiști evită implicarea politică sau socială pentru „a nu polariza publicul”, cel puțin așa susțin mulți dintre ei. De ce ai ales tu să iei o poziție publică într-un moment atât de tensionat?
– Motivul pentru care artiștii evită implicarea politică, vă spun cu mâna pe inimă că n-are nicio legătură cu vreun principiu moral și solemn de empatie trăiristă a bieților artiști, care nu vor ei, sărmanii, să divizeze lumea.
E strict legat de bani sau influență. Oricine încearcă să vă convingă de altceva, mănâncă verzi și uscate ori de teamă, ori ca să vă mânjească ochii, ori fiindcă s-a convins pe sine atât de profund că o face (sau mai bine, că n-o face) pentru binele societății, încât a uitat de propria minciună.
La finalul zilei, dacă susții ceea ce crezi și nu te interesează repercusiunile, vei pierde în primul rând bani, fiindcă orice industrie artistică are la bază business-uri care pot exista doar dacă au profit, iar maximizarea profitului se face doar printr-un număr cât mai mare de cumpărători sau investitori.
Sursa https://www.hotnews.ro
