Eugen Jebeleanu este unul dintre regizorii care și-au croit un drum aparte între teatru și film, explorând teme delicate precum vulnerabilitatea, excluderea, constrângerile sociale și mecanismele interioare ale omului contemporan. După succesul filmului „Câmp de maci”, regizorul revine în cinematografe, începând cu 14 noiembrie, cu „Interior Zero”, o adaptare liberă după romanul Laviniei Braniște, care-și propune să facă radiografia unei generații aflată între tranziție, presiune și nevoia de sens.
„Am primit propunerea de la producătoarea Velvet Moraru și de la scenarista Ioana Moraru când eram încă în pregătiri pentru primul meu film, Câmp de maci”, povestește regizorul pentru publicul HotNews. „Mi-au trimis scenariul să-l citesc și m-au întrebat dacă m-ar interesa să-l regizez. Am citit romanul mai întâi, mi-a plăcut și mi-a atras atenția Cristina și povestea din carte – portretul acestei femei și, implicit, al unei generații din care fac și eu parte.”
„Interior Zero” prezintă povestea Cristinei, o secretară de 35 de ani care trăiește într-un București apăsător și dezumanizant. Prinsă între așteptările sociale despre ce înseamnă să fii un adult „funcțional” și dorința de a rămâne „copilul bun” al mamei care a crescut-o singură, Cristina devine centrul unui roman pe care un regizor îl adaptează pentru marele ecran. Pe măsură ce actorii pătrund în universul ei, biografiile și realitățile lor sociale încep să se amestece cu ficțiunea pe care ar trebui doar să o interpreteze. Încet, o revendică, o pun sub semnul întrebării și o transformă, iar povestea Cristinei devine un spațiu fluid în care filmul și viața se reflectă și influențează reciproc.
Pentru Jebeleanu, alegerea nu a fost întâmplătoare. „M-am simțit aproape de multe dintre întrebările pe care le ridică Lavinia în carte și mi s-a părut că duce mai departe, cumva, intenția mea din primul film: aceea de a portretiza oameni poate mai puțin vizibili, vulnerabili, care își caută un loc în societate, care încearcă zi de zi să își găsească un echilibru și care eșuează uneori din cauza contextelor și constrângerilor socio-politice, atât la nivel amplu, cât și la nivel personal.
Viața de zi cu zi pe care o duc nu e neapărat în acord cu dorințele lor și cu nevoia de a găsi un spațiu în care să se simtă protejați.”
Bugetul filmului a fost de aproximativ 5.600.000 lei. „De la CNC am primit o parte, iar restul finanțării este din zona privată și contribuția ICON Production. Un alt sprijin financiar de la CNC a fost acordat și ca urmare a parcursului artistic și festivalier al primului meu film, „Câmp de maci”, lucru care mă bucură foarte tare”, spune Jebelanu.
Unul dintre elementele cele mai surprinzătoare ale filmului e alegerea de a distribui trei actrițe în rolul principal – Cristina Drăghici, Cendana Trifan și Valentina Zaharia.
„Dorința de a avea trei actrițe – inițial erau chiar cinci, deci mai multe perspective asupra aceluiași personaj – a venit din discuțiile pe care le aveam cu Ioana Moraru despre forma acestui film și conceptul pe care l-am propus: acela de a descoperi, împreună cu spectatorul, procesul de construcție al ficțiunii, de a-l face martor al „șantierului” filmului.”
Romanul conține o multitudine de evenimente și de straturi narative, iar de aici s-a inspirat să împartă personajul principal în mai multe ipostaze, fiecare reprezentând o direcție esențială din viața Cristinei. În film, povestea se organizează în jurul a trei axe majore: relația tensionată cu mama plecată la muncă în străinătate, relațiile amoroase și iubirile neîmplinite, dar și zona profesională, unde personajul este prins într-un sistem ierarhic rigid, uneori chiar abuziv.
Această structură polifonică permite și publicului să se raporteze diferit la fiecare versiune a personajului, identificându-se, după sensibilitate, cu una sau alta dintre ele. „În același timp, toate sunt unite de o căutare comună: aceea a unui echilibru și a unei drame interioare care vine din propriile experiențe de viață, trăite ca femei și ca actrițe în România”, adaugă Jebeleanu.
Pentru un film care îmbină planul real cu cel ficțional, provocările tehnice au fost inevitabile. „Aș spune că poate cel mai laborios aspect al acestui proiect a fost montajul, tocmai pentru că mi-am dorit ca această zonă de atelier-laborator din film să se integreze organic în ficțiune”, explică regizorul.
„Potențarea ficțiunii prin secvențele de laborator a presupus foarte mult timp pentru a găsi momentul potrivit în care cele două planuri – realitatea și ficțiunea – să se intersecteze și să rămână într-un dialog coerent”, adaugă el.
Jebeleanu vorbește deschis despre dimensiunea generațională a filmului: „Simt în continuare această presiune care apasă, cumva, pe umerii generației noastre – presiunea de a schimba ceva. Și, da, suntem responsabili.
Deziluziile pe care le regăsesc atât în carte, cât și în film, vorbesc tocmai despre această tranziție care, deși la început se baza pe idei progresiste, menite să transforme societatea într-una mai incluzivă și mai deschisă, a dus în timp la un val de mișcări politice ce contrazic tocmai această deschidere.”
Jebeleanu observă că lumea contemporană a generat o formă tot mai accentuată de izolare între oameni și comunități. El vorbește despre generația sa ca despre una ajunsă la maturitate, dar confruntată cu propriile eșecuri și deziluzii. „Am crescut cu ideea că vom fi generația care schimbă mentalitățile, care aduce valori noi, dar în timp am realizat cât de fragile au fost aceste proiecții, mai ales pentru că reperele pe care ne-am format nu au fost întotdeauna sănătoase”, spune Jebeleanu.
Întrebat dacă personajul principal e reprezentativ pentru femeile din România, regizorul mărturisește: „Cred că Cristina este o voce reprezentativă pentru femeile din România, deși eu nu sunt femeie – și asta a fost una dintre marile mele dificultăți atunci când m-am lansat în acest proiect. Totuși, recunosc că faptul că orientarea mea sexuală este diferită de normă și m-a ajutat să înțeleg ce înseamnă să te afli, în anumite situații, într-o poziție de excluziune”, spune el.
„Cristina este o voce reprezentativă tocmai pentru că aduce în prim-plan preocupările, grijile și întrebările pe care o femeie și le pune zi de zi, și lucrurile cu care se confruntă într-o societate încă profund machistă și patriarhală”, completează Jebeleanu.
Conceptul de „teatru al constrângerii”, dezvoltat de Jebeleanu în teza sa de doctorat, își găsește un ecou direct și în „Interior Zero”: „Constrângerea se traduce și în forma filmului: toate mijloacele pe care le-am folosit funcționează ca un soi de libertate de exprimare – a cine suntem noi ca actori, ca oameni, ca personaje – dar această libertate se află mereu într-un dialog cu constrângerea impusă de format.”
Jebeleanu explică faptul că lucrul cu cele trei actrițe a presupus o construcție atentă, în care parcursul fiecăreia trebuia gândit în raport cu celelalte două, menținând mereu un echilibru între realitate și ficțiune.
Sursa https://www.hotnews.ro
Credeți că, pentru protejarea animalelor, Primăria Botoșani ar trebui să renunțe la artificiile de revelion, așa cum au decis alte primării din România?
