În acest caz sunt continuate cercetările.
Având în vedere cercetările care se efectuează într-un dosar penal privind săvârșirea a 11 infracțiuni de practicare a vânătorii cu lațuri, ogari sau metiși de ogari, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară la locuințele unor persoane bănuite de comiterea infracțiunii.
În cadrul activităților desfășurate, la locațiile vizate au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri care prezintă interes în cauză. Totodată, au fost identificate 7 exemplare canine din rasa ogar și metis de ogar, pentru care nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege, fiind aplicate proprietarilor acestora, sancțiuni contravenționale în valoare de 15.000 de lei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii menționate mai sus, urmând ca la finalizarea cercetările să fie dispuse măsuri legale.
Vești bune: Se dau bani de la stat înainte de Paște
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
AJOFM Botoșani, prima reacție oficială după percheziții – DOCUMENTELE ridicate
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
Utilizarea analizei de performanță pentru pariurile pe EURO 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
ANUNȚ de MEDIU pentru Hotel Premier
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024