O firmă din Iași a primit un milion de lei amendă pentru munca la negru, după ce inspectorii au depistat zeci de persoane fără contract. Controlul a avut loc luna mai și a dus la aplicarea amenzii maxime. Din actele verificate de „Ziarul de Iași” reiese că ar fi vorba despre o societate cu un trecut controversat.
Este amenda maximă aplicată unei firme de ridesharing din Iași pentru munca la negru. Sancțiunea a fost dată luna trecută, după un control în care inspectorii au găsit 61 de persoane fără contract de muncă. Legea prevede 40.000 de lei pentru fiecare persoană găsită fără forme legale, însă plafonul se oprește la un milion de lei, indiferent de numărul angajaților.
Firma sancționată se numește este SSS Rent and Drive SRL, cu sediul în Iași.
Potrivit unor surse, verificările au fost făcute în colaborare cu platforme precum Bolt sau Uber, care transmit periodic date și către Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Iași.
Documentele oficiale consultate de „Ziarul de Iași” arată că societatea nu a funcționat inițial în domeniul transportului. Firma a fost înființată în mai 2025 sub numele Solution Web SSS SRL, cu activitate în prelucrarea datelor. Fondator și administrator era un bărbat cu inițialele C.A.
În toamna lui 2025, acesta a cesionat toate părțile sociale către o femeie cu inițialele A.R., din Botoșani, care a devenit unic asociat și administrator. Ulterior, societatea și-a schimbat denumirea în SSS Rent and Drive SRL și a trecut la activități de transport de pasageri cu vehicule cu șofer, conform datelor fiscale publice și înscrierilor din Monitorul Oficial.
Tot atunci, firma și-a schimbat numele în SSS Rent and Drive SRL, a eliminat vechiul obiect de activitate și a introdus transportul de pasageri cu vehicule cu șofer. Datele din Monitorul Oficial confirmă astfel că societatea a trecut printr-o schimbare completă de structură și domeniu, exact cum ne-a indicat și persoana contactată inițial.
Conform informațiilor obținute de redacție, sistemul ar fi funcționat printr-un artificiu: șoferii erau trecuți în acte cu contracte de muncă, însă acestea nu erau înregistrate legal. În acest fel, persoanele apăreau ca „angajate” doar pentru a putea fi acceptate pe platformele de ridesharing, deși în realitate nu aveau un contract valid. Astfel de tertipuri sunt folosite pentru a ocoli obligațiile legale privind munca la negru.
Am încercat să obținem un punct de vedere de la Miron Mihăiță, persoană care figurează în documentele oficiale ca fiind asociat în cadrul firmei. La primul apel, un bărbat a spus că este o greșeală. Ulterior, acesta a explicat că a deținut în trecut o altă firmă, cu alt nume, pe care a vândut‑o, și că numărul său apare încă în unele registre fiscale. Bărbatul susține că a depus cerere pentru ștergerea numărului din dreptul administratorului actual, însă acesta apare în continuare în evidențele fiscale. Potrivit listafirme.ro, pe numele lui Miron Mihăiță figurează și alte firme, în domenii diferite, cu sedii atât în Iași, cât și în București. Majoritatea au fost înființate anul trecut sau anul acesta și au doar cifre de afaceri simbolice.
Reprezentanți ai ITM Iași au confirmat pentru ziaruldeiasi.ro existența amenzii de un milion de lei și faptul că sancțiunea a fost aplicată pentru munca la negru, fără a comenta alte detalii privind structura firmei sau persoanele implicate.