În data de 9 februarie 2023, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulația pe drumuri publice, au acţionat pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care au oprit autovehiculele în alte locuri decât cele special amenajate, nu au respectat indicatoarele rutiere referitoare la staționare, dar și în parcările cu plată amenajate pe raza municipiului.
De asemenea, polițiștii locali au asigurat și măsuri de fluidizare a circulației, în special în intervalele de timp când se realizează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor.
Pentru nerespectarea regulilor de circulație (oprirea și staționarea vehiculelor) a fost aplicat un număr de 27 de sancțiuni în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 195/2002 și ale H.C.L. nr. 292/2017, parcarea fără achitarea taxei de parcare/depășirea timpului de parcare. De asemenea, în două situații – staționarea în stații de transport local, a fost dispusă și măsura ridicării autovehiculelor.
Activitățile de verificare și control se vor derula zilnic, iar ca măsură preventivă, recomandăm tuturor persoanelor fizice/juridice să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale care intră în sfera de competență a Poliției locale, se arată într-un comunicat de presă.
Jandarmii botoșăneni, mesaj pentru suporteri înaintea barajului dintre FC Botoșani și CS Mioveni
Redacția Botoșăneanul
May 16, 2024
Sergiu Bălășcău
May 16, 2024
Renault Rafale E-Tech 4X4 300 CP: Know-how-ul Renault amplificat de Alpine
Redacția Botoșăneanul
May 16, 2024