Ştiri
Noul spital al orașului este tot închis: Nu aș vrea să avansez un termen...

Municipalitatea botoșăneană și-a dus la îndeplinire obligațiile pe partea de asigurare a utilităților.

Reprezentanții Companiei Naționale de Investiții (CNI) au ajuns la Botoșani în vara anului trecut pentru procedura de recepție a imobilului. Și s-au găsit mai multe deficiențe care încă nu au fost remediate.

 

„Suntem condiționați de transferul clădirii pentru că au fost descoperite o serie de deficiențe în urma lucrărilor. Chiar dacă am avut un constructor care a fost foarte vehement când afirma că «s-au terminat lucrările, de ce nu preluați spitalul?» Iată, CNI -ul a dorit să preia spitalul, dar sunt o serie de neconformități pentru care trebuie executată garanția, constructorul intrând în faliment”,

Cosmin Andrei, primar municipiul Botoșani.

 

Primarul Cosmin Andrei a arătat că atunci când municipalitatea va prelua corpul de clădire vor fi făcute dotările necesare.

 

Edilul a evitat să spună când anume se va întâmpla acest lucru.

 

„În momentul în care am preluat corpul nou al Spitalului de Boli Paliative vom face dotările necesare și avizarea schemei de personal la DSP. Nu aș vrea să avansez un termen pentru că nu ține neapărat de noi”,

Cosmin Andrei, primar municipiul Botoșani.

 

Cel mai probabil unitatea medicală va purta numele medicului neurochirurg Leon Dănăilă. Nu va fi însă un spital de sine stătător, ci o secție a Spitalului de Recuperare „Sfântul Gheorghe”.

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
IMAGINI din noul spital al orașului: rezerve moderne și condiții ca la privat, marea deschidere încă în așteptare – VIDEO & GALERIE FOTO

 

Locuri de muncă în străinătate pentru botoșăneni, de la tehnician dentar la șofer – LISTA posturilor transmisă de AJOFM
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței (AJOFM) a transmis lista locurilor de muncă disponibilă în Uniunea Europeană.
Ce beneficii are montajul unor camere de supraveghere într-un cabinet veterinar?
(P) In era moderna a afacerilor, increderea si siguranta sunt elemente cheie in dezvoltarea si mentinerea unei clientele stabile. Acest aspect este valabil pentru orice business privat, indiferent de domeniul sau de activitate. Un cabinet veterinar nu face exceptie, iar montajul unor camere de supraveghere poate aduce multiple beneficii pentru cabinet si pentru toti cei implicati.
Botoșănean arestat alături de alte șase persoane după descinderile DIICOT la traficanții de droguri
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași a dispus arestarea preventivă a botoșăneanului implicat în rețeaua de droguri.
Performanță greu de egalat: Elev din Botoșani, din nou campion național la un sport al minții – FOTOGALERIE
Băiatul din Botoșani atinge o performanță greu de egalat și devine pentru a șaptea oară campion național al României.
Descoperă distracțiile preferate ale românilor din ultimul an
Anul 2024 aduce noi tendințe în ceea ce privește distracțiile, reflectând atât influența digitalizării, cât și nevoia de conexiune umană și de activități în aer liber. Mai jos vom enumera 10 dintre cele mai populare forme de distracție pentru ale românilor din ultimul an.
Moș Nicolae ajutat de polițiștii botoșăneni să împartă cadouri - GALERIE FOTO
Moșul a ajuns și la copiii care locuiesc în zone mai greu accesibile.
Zboruri de pe Aeroportul Suceava afectate de ceață
Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, zborurile au fost suspendate ori redirecționate către alte aeroporturi din țară.
ALERTĂ meteo: COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani
Meteorologii au emis o avertizare meteo de tip Cod Galben valabilă pentru mai multe localități din Botoșani.
Tinerii frumoși și altruiști ai orașului premiați de primar într-o gală cu dress-code festiv – VIDEO&GALERIE FOTO
A fost prima Gală a Voluntarului organizată la Botoșani de către Primăria municipiului, un moment de încununare și premiere a eforturilor depuse benevol de zeci de tineri din unitățile de învățământ botoșănene.
PNL Botoșani: 33,9 milioane de euro compensații pentru incendii și secetă
România primește sprijin european pentru daunele produse de incendiile și seceta din 2022. Comisia Europeană a aprobat solicitarea României privind accesarea de resurse financiare din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE), valoarea grantului acordat fiind de circa 33,9 milioane euro.
Cadou de Moș Nicolae: Tinerel oprit la miezul nopții și „recompensat” cu un dosar penal - FOTOGALERIE
Tânărul a fost tras pe dreapta de polițiștii de frontieră de la Vama Stânca.
Senatorul Cosma, clarificări cerute cu lipsa apei din mai multe sate
Senatorul de la AUR, Dorinel Cosma, a solicitat Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene să explice care este situația satelor din județul Botoșani și din România, uscate de lipsa apei potabile și ce măsuri are Guvernul în vedere.
Memorialul Ipotești lansează o nouă agendă în memoria poetului nepereche
Agenda conține mai multe fragmente din scrisorile poetului și ale iubitei sale, Veronica Micle.
Țigări CONFISCATE din două mașini, botoșăneni duși la sediul Poliției
Polițiștii au dat amenzi de 8.000 de lei și au legitimat peste 70 de persoane.
Botoșănean pericol în trafic luat în cătușe și băgat după gratii
Botoșăneanul va sta după gratii un an după ce a fost condamnat de către magistrații de la Judecătoria Săveni. 
AVERTIZARE meteo: Ninsori anunțate în zona Moldovei
Meteorologii au emis o avertizare meteo valabilă pentru întreaga țară.
A 13-a zi de proteste la Spitalul Județean, „minune” așteptată de Sfântul Nicolae – GALERIE FOTO
Angajații celei mai mari unități medicale din județ au ieșit din nou să protesteze.
ACUM: Mănăstirea Popăuți plină ochi de credincioși, slujbă oficiată de Mitropolitul Teofan – FOTO & VIDEO
Zeci de credincioși se află în aceste momente la Mănăstirea Popăuți, care își serbează hramul de Sfântul Nicolae.
Epidemie de rujeolă: Cazuri înregistrate și la Botoșani
Mai multe persoane au fost infectate și au avut nevoie de spitalizare.
SCHIMBARE în magazine: La CE trebuie să fie atenți clienții
Noile modificări ar urma să intre în vigoare începând cu anul viitor. 
Nui o noutate legat de insolventa , faliment sa nu uitam si de firma care a pavat bulevardu ,atunci a disparut si garantia ,acum asteptam poate anul electoral sa se finalizeze si sa se dea in folosinta acest spital de boli paliative.
26 ianuarie 2023, 20:08
Noi nu lucram pentru viitor. Traim prezentul, luam comisioane cate putem si dupa noi potopul, nu ne mai intereaza ce va fi. Multa incompetenta, hotie, nepasare din partea celor de la CNI, de la primarie, de la IGS. Un constructor care va are la mana pe toti si isi permite sa fie insolent. De pierdut pierd bolnavii de boli grele.
26 ianuarie 2023, 18:57
Mda, noi nu sintem in stare sa facem sa functioneze un spital care a costat o groaza de bani si a carui constructie a inceput acum multi ani in urma si mai vrem bani prin PNRR pentru inca unul. Caci nu-i asa ? Chelului, tichie de margaritar ii mai lipseste. Pima acum 2 ani in urma vina neterminarii spitalului o purta Flutur. Dar de mai bine de 2 ani Flutur nu mai este primar. Amu pe cine mai invinuim ? Pe fortele oculte si imperialismul american sau pe tradatorii de neam si tara ?Tare mie frica ca Ceasca a terminat-o onorabil pe cind astia de acum s-ar putea sa-i linseze masele. Ca-n poezia NOI VREM PAMINT, cum bine spunea poetul SA NU DEA DUMNEZEU CEL SFINT SA VREM NOI SINGE NU PAMINTA. Versuri profetuce, cumva ?!
26 ianuarie 2023, 17:49
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„Sinucigașii dau niște semnale de alarmă, pe care oamenii din jur le pot decodifica și trebuie să se ia măsuri imediat. Eu pe șefii lor i-aș trage la răspundere: nu își cunosc oamenii? Nu le știu problemele? Trebuie să aibă ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9681 lei
USD
Dolarul SUA
4.6029 lei
CHF
Francul elveţian
5.2648 lei
GBP
Lira sterlină
5.8001 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1236 lei
XAU
Gramul de aur
299.3672 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2586 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3052 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0248 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3895 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2043 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6663 lei
Vremea
astăzi
Botosani
1.3 o C
Dorohoi
0.3 o C
Bucecea
1.2 o C
Darabani
-0.4 o C
Saveni
1.0 o C
Ştefăneşti
5.8 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.