„Investitorii se uită foarte pragmatic atunci când vine vorba de a investi și am observat în practică faptul că o țară cu care suntem în reală competiție este Polonia. Și sunt foarte multe investiții care pun în balanță România vs. Polonia”, a spus Ramona Jurubiță, Managing Partner KPMG România la CFA Forecast Dinner.
Jurnalistul Dan Popa trimite în fiecare joi dimineață newsletterul „EconoMix”. Dacă te interesează finanțele personale și vrei să primești recomandări economice, te poți abona aici:
Polonia oferă investitorilor un cadru legislativ cu instrumente fiscale și non-fiscale mult mai atractiv decât România, admite Jurubiță, precizând însă că în ultima vreme abordarea pe care România o are față de investiții s-a schimbat foarte mult. „ Am observat în ultimele luni o deschidere mult mai pragmatică din partea Guvernului, dar acest demers trebuie însoțit de o mai mare eficiență a Agenției pentru atragerea investițiilor străine”
Polonia este pariul mare, România este pariul rapid. Practic, așa arată comparația pe care o fac astăzi investitorii străini când se uită la Europa Centrală și de Est. Ambele țări sunt în Uniunea Europeană, au economii de dimensiuni comparabile ca ambiții, au forță de muncă competitivă și sunt integrate în lanțurile industriale europene. Dar în ochii investitorilor mari, cele două piețe nu sunt interschimbabile.
Polonia este percepută ca o țară „de infrastructură”: stabilă, mare, previzibilă. România, ca o țară „de oportunitate”: mai ieftină, mai rapidă, dar mai imprevizibilă.
Polonezii au făcut cu mulți ani înaintea noastră reformele necesare, iar acum culeg roadele. Spre deosebire de ei, România abia acum începe- într-o manieră ezitantă- anumite reforme.
„Reforma companiilor de stat nu se poate face într-o lună, nici măcar într-un an. În Polonia, reforma companiilor de stat a durat vreo 15 ani. Și dacă nu avem grijă, chiar și după 15 ani putem resimți un recul. Încercăm această reformă a companiilor de stat și încercăm să facem ca întreaga clasă politică să înțeleagă ce înseamnă guvernanță”, a spus Viceprim-ministrul Oana-Clara Gheorghiu la același eveniment. Gheorghiu admite că deși vorbim de guvernanță din 2011, nimeni nu știe exact ce trebuie să facă, nici măcar la nivel de ministere.
Înainte de a semna o investiție, un fond sau o multinațională nu întreabă „cât e impozitul?”.
Întreabă altceva, mult mai pragmatic:
1) Cât de ușor pot planifica pe 5–10 ani?
2) Cât de repede pot executa proiectul?
3) Ce risc ascuns există în stat, fiscalitate, infrastructură și piața muncii?
Apoi, aproape totul se reduce la o ecuație simplă: Polonia oferă stabilitate și scară. România oferă randament și spațiu de creștere.
Polonia are un avantaj pe care investitorii îl înțeleg instinctiv: dimensiunea.
Cu o populație de aproape 38 de milioane de locuitori și o piață internă puternică, Polonia poate susține investiții industriale, retail, servicii și logistică la o scară pe care România nu o poate replica.
Dar și mai important decât mărimea este sentimentul că, în Polonia, lucrurile se schimbă rar „peste noapte”. Polonia are infrastructură mai bună, ecosistem industrial matur, instituții mai robuste, o piață financiară mai adâncă, acces mai facil la finanțare locală. Pentru un investitor, asta înseamnă costuri mai mici de risc.
România, în schimb, are un tip de atractivitate pe care Polonia l-a pierdut treptat: undervaluation.
În multe domenii, România încă seamănă cu o piață unde: intri mai ieftin, crești mai repede, câștigi cotă de piață mai ușor, randamentele sunt mai mari.
Dar acest „randament” vine cu o condiție: investitorii trebuie să accepte că România are mai multe variabile necontrolabile.
În ultimii ani, România a pierdut unul dintre cele mai importante active intangibile: predictibilitatea fiscală.
Pentru investitorii mari, nu contează doar nivelul taxelor, ci riscul de schimbare: taxe introduse sau modificate brusc, excepții temporare care devin permanente, plafonări și intervenții în piețe, legislație schimbată în regim de urgență
În Polonia, fiscalitatea nu e neapărat „mai prietenoasă”, dar este percepută ca fiind mai stabilă.
Iar stabilitatea este, pentru capital, o formă de profit.
Un alt criteriu major în comparația România–Polonia este așa-numitul „twin deficits”: deficit bugetar mare și deficit de cont curent mare
Pentru investitori, combinația este toxică nu pentru că produce imediat o criză, ci pentru că sugerează un final inevitabil: la un moment dat, corecția vine — prin taxe mai mari, tăieri de cheltuieli sau încetinire economică.
Polonia are și ea probleme fiscale. Dar România are un punct slab structural: venituri fiscale mici raportate la economie. Asta înseamnă că statul are mai puțin spațiu de manevră.
„Uitându-mă la țările din regiune ele deja urmăresc activ investiții străine de mai bine de 10 ani. Noi plecăm prin urmare cu un decalaj destul de mare. Unele din aceste țări au făcut pariuri care până acum nu au dat rezultate; de exemplu Ungaria cu vehiculele electrice. Dar unele au reușit să își diversifice economia. Polonia s-a dezvoltat foarte mult spre zona serviciilor. Polonia are un deficit de energie foarte mare, energie care este și scumpă și care vine foarte mult din cărbune, dar a reușit cumva să diversifice producția în așa fel încât Polonia să aibă un deficit bugetat de 7% – nu foarte departe de al nostru, dar are un deficit al contului curent de nici 1%, adică a reușit să fie un exportator suficient de puternic . Eu cred că aici trebuie să vedem schimbarea și în România- pe lângă această schimbare fiscală la care asistăm. Ideea că vom putea crește încă un deceniu din consum nu cred că poate să fie implementată pentru că nu mai avem globalizarea care să ridice toate bărcile în același timp”, spune Dan Bucșa, macro strategist în cadrul Wellington Management, unul dintre cei mai mari administratori de active din lume.
Sursa https://www.hotnews.ro
