O nouă dimineață cu avertizare de ploaie și burniță

Meteorologii au emis un nou cod galben de ploaie și burniță care, local, depun polei.

 

 

Acesta este valabil până la ora 09:00 în localitatile Ungureni, Hudești, Ștefănești, Coțușca, Suharău, Havârna, Vorniceni, Rădăuți-Prut, Cristinești, Avrămeni, George Enescu, Manoleasa, Păltiniș, Vlăsinești, Mileanca, Dângeni, Știubieni, Darabani, Drăgușeni, Dobârceni, Mihălășeni, Cordăreni, Viișoara, Hănești, Săveni, Ripiceni, Concești, Mitoc,  și Adășeni.

 

Pentru evitarea producerii unor evenimente rutiere, le recomandăm șoferilor să:

• evite deplasările dacă nu sunt absolut necesare
• reducă mult viteza
• păstreze o distanță mare față de alte vehicule
• nu frâneze și să nu vireze brusc
• evite depășirile

Pe pietoni îi sfătuim:

• să meargă cu grijă;
• să folosească încălțăminte antiderapantă.

 

Se recomandă deplasarea lentă, cu pași mici, folosirea balustradelor și evitarea suprafețelor lucioase sau înclinate.

Curățarea gheții, a țurturilor și a zăpezii de pe clădiri, precum și de pe trotuarele aferente acestora, revine proprietarilor și administratorilor de imobile.

În situația în care îndepărtarea gheții și a țurturilor nu este posibilă imediat, zona trebuie obligatoriu semnalizată și delimitată corespunzător, astfel încât să nu fie pusă în pericol siguranța pietonilor.

 

Facem apel la responsabilitate și implicare pentru prevenirea accidentelor și pentru siguranța tuturor cetățenilor.

Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.

 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

 

(Foto - inquam photos)

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare