„Dacă aș fi Guvern, în primul rȃnd aș reduce cheltuielile bugetare și aș crește gradul de colectare a taxelor ca să am mult mai mulți bani pentru stimulat inovarea”, spune Corina Vasile, directoarea executivă a ANIS, Asociația patronală a industriei de software și servicii din România.
HotNews: Doamna Corina Vasile, ce indicator vă îngrijorează cel mai mult: încetinirea creșterii, salariile, lipsa de personal sau evoluția AI-ului?
Corina Vasile: Combinația dintre ele. Am pornit un studiu pornind de la încetinirea creșterii, ne-am pus întrebarea ce model de creștere ne-ar ajuta să fim competitivi și în anii următori, și care să aibă și impact economic pozitiv în economia națională.
Nivelul actual al salariilor face modelul de creștere pe cost, sau pe raportul preț/calitate mai puțin competitiv, pe de altă parte justificat de creșterea generală și productivitatea relativă – IT-ul e singurul sector cu o productivitate orară peste media europeană.
Sigur că la nivel macro nici ponderea specialiștilor în total forță de muncă nu e suficientă – 2,7% la noi față de o medie de 5% în UE. Evident, impactul tehnologic al AI accelerează nevoia de schimbare.
-De ce a rămas România centru de execuție și nu a produs companii de produs ca Estonia?
– Am intrat în piața de IT cu o bază tehnică bună, costuri mici și limbi străine larg utilizate de tinerii educați,într-o țară mare în regiune, exact când multinaționalele căutau asta — a fost rațional pentru fiecare companie în parte să ia acel drum.
Estonia a pornit din altă poziție: piață internă foarte mică, care a obligat orice companie să gândească global din prima zi, plus un stat care s-a folosit pe sine ca vitrină și poziționare coerentă (“Digital Nation”). La noi piața internă a rămas limitată, iar statul nu a făcut nimic să o dezvolte.
Așa că noi ne-am dus pe piața externă – de aceea industria e exportatorul numărul 1 în sectorul serviciilor.
Plus că nu am avut niciodată un ecosistem real de capital de risc autohton care să susțină pariuri pe 7-10 ani. Indicele nostru de capital de risc e 18, față de 145 media UE și 392 în Estonia.
Pe de altă parte, dacă mă uit pe lista de fondatori Asociației noastre (ANIS), deci de acum peste 25 de ani, vedem cateva companii acum mari, mature, de produs, unele chiar globale.
Bitdefender de exemplu. Sau cu amprentă internațională cum e Arobs.
După aceea mai avem antreprenori în serie, care în ultimii 20 de ani au construit și apoi au vândut companii de produs: regretatul Liviu Drăgan, Radu Georgescu, Andrei Pittiș, Iulian Stanciu și mai sunt.
Unicorni avem mai puțini: în ultimii 10 ani doar UiPath.
De fapt aici e problema, nu avem masă critică de antreprenoriat de produs. Iar în toți acești ani, spre deosebire nu doar de Estonia, ci de practic toate țările europene, statul nu a făcut nimic coerent să stimuleze inovația (nu doar în tech dealtfel).
-Există riscul să confundăm outsourcing-ul cu o problemă, deși a fost motorul succesului?
-Ar fi foarte greșit să ne uităm așa la outsourcing, e chiar fundamentul pe care putem construi.
Outsourcing-ul ne-a adus locuri de muncă înalt calificate, reputație pe piața globală și expertiză pentru generații de IT-iști în proiecte globale complexe și în industrii diferite. În plus, ne-a inserat în lanțurile de valoare europene și globale.
Pentru Romȃnia, a însemnat investiții străine, valută din export, locuri de muncă nu doar în industrie, ci în toată economia prin efectele indirect și indus, venituri crescute la bugetul de stat, valoare adăugată mare.
Problema de etapă este că ce ne-a adus aici nu ne va duce neapărat mai departe. Deci dacă nu mai concurăm pe cost, cum facem?
Cred că sunt două direcții de urmărit cu consecvență – în servicii, cum facem să atragem mai multe investiții în Romȃnia, pentru servicii cu valoare adăugată mai mare, și cȃt mai multe centre de R&D ale marilor companii.
Și cum facem să dezvoltăm mai multe produse/proprietate intelectuală în Romȃnia pe care să le scalăm global. Noi am făcut un studiu care se concentrează pe ipoteza generală a creșterii inovației în sectorul de IT și estimează impactul potențial în economia romanească.
-Ce greșește România față de Polonia, Estonia și Cehia?
-Fiecare a avut o pârghie diferită și noi nu am avut-o pe niciuna consistent: Polonia are o piață internă suficient de mare cât să genereze cerere proprie de produs.
Cehia are o cultură industrială și de inginerie mai veche, plus un stat mai puțin imprevizibil fiscal. Estonia și-a folosit statul ca prim client și „vitrină” – instrument de poziționare consecventă pe digital.
Noi nu avem nici piața internă a Poloniei, nici stabilitatea Cehiei, nici disciplina Estoniei. Polonia mai are ceva – cand vine vorba de politici economice care să asigure competitivitatea economică a țării, sunt consecvenți pe termen lung, indiferent de ciclul electoral și de programele politice, uneori foarte diferite, ale partidelor la guvernare.
Industria lor IT este bazată puternic pe outsourcing, dar în ultimii 10 ani au adăugat și aplicat constant stimulente pentru inovare. Și se văd deja rezultatele. Plus atragerea unor investiții strategice mari.
Se văd diferențele pe toți indicatorii – noi am alocat istoric sume infime pentru cercetare-dezvoltare -inovare , suntem ultimii pe indicele European de inovare. Suntem ultimii și la digitalizare.
Și, în plus, suntem complet imprevizibili pentru investitori – cel mai recent exemplu este că am eliminat peste noapte singura facilitate fiscală pentru sector IT, practic de Revelion cu aplicare de la 1 ianuarie.
Toate statele de care vorbim au făcut echipă cu mediul privat în acest efort de a fi competitivi. Romȃnia nu.
-Nu există riscul ca o parte din recomandările raportului să fie deja depășite de AI?
-Cred că sunt mai urgente decât atunci când au fost scrise. Sigur că, în zona de dezvoltare de software, utilizarea instrumentelor AI pune și mai multă presiune pe costuri și pe marje.
Prin urmare stimularea inovației și a investițiilor în servicii cu valoare adăugată mai mare este și mai urgentă. Al doilea efect pe termen scurt al utilizării instrumentelor AI este că pun presiune și pe piața muncii, pe termen scurt se vede deja scăderea numărului de locuri de muncă entry-level.
Aici iar ar fi utilă stimularea pe termen scurt a angajării juniorilor, inclusiv prin subvenții directe către companii. Am investit mult să-i pregătim în universități, ar fi o mare greșeală să-i pierdem – să nu uităm că și aici suntem în competiție cu piața globală.
-Dacă AI reduce nevoia de programatori pentru sarcini repetitive, România pierde sau câștigă?
-Depinde ce facem cu timpul care se eliberează, dacă vorbim de software development. Pe termen scurt pierdem, dacă rămânem furnizori de forță de muncă ieftină exact pentru genul de sarcini pe care AI le automatizează primele — acolo concurăm cu algoritmul, nu cu Polonia.
Câștigăm dacă folosim AI ca pârghie: echipe mai mici produc mai mult, iar diferența se duce spre servicii cu valoare adăugată mai mare, spre inovație. Asta dacă vorbim de efectele de creștere de productivitate pe termen scurt.
Mai pot fi și alte efecte – instrumentele AI pot ajuta start-up-urile să facă MVP-uri mult mai rapid, cu costuri mai mici. Vom vedea dacă aceste costuri vor rămane mici pe termen mediu, deci acesta ar fi un avantaj acum, nu neapărat de durată. Dacă vorbim de AI, avem capabilități în industrie pentru Edge AI, în general la intersecția software – hardware.
-Care e scenariul pesimist / optimist / de bază pentru IT-ul românesc în era AI?
-Nu cred că era AI, sau o tehnologie nouă în general pune probleme pentru industrie. În ultimii 25 de ani, companiile au asimilat tot ce a fost nou, angajații au fost upskilled, reskilled de cateva ori.
Companiile au pivotat, s-au reinventat, au schimbat modelul de business, unele au crescut și au absorbit pe alții, s-au dus pe piețe noi, alții au dispărut. IT-ul este poate cea mai agilă industrie pe care o avem. Cu zero implicare a statului.
Problema pe care o văd acum este una de context geoeconomic – in jurul nostru și pe tot globul, statele se repoziționează, intervin în economie să stimuleze industriile care le pot asigura competitivitatea, conform propriei viziuni.
Romȃnia nu are o viziune despre propria competitivitate, despre puncte tari și puncte slabe, suntem pe nicăieri în negocierile europene și globale.
Mediul privat furnizează studii, prioritizări, best practices din alte țări, pentru a echipa autoritățile să intre în jocul global. Deocamdată reacția e slabă. În plus, suntem în fața unui nou cadru financiar multi-anual al Uniunii Europene. Aceasta este practic sursa noastră concretă de finanțare pentru dezvoltare, din care componenta critică va fi Fondul European pentru Competitivitate (ECF). Sunte sute de miliarde de euro pentru proiecte inovatoare, care necesită un efort de echipă.
Acești bani vor fi alocați pe bază de excelență și colaborare în consorții, nu pe bază de alocare geografică. Chiar și fondurile cu alocare națională vor fi după modelul PNRR – cu jaloane și reforme de îndeplinit, pe lȃngă proiecte eligible de construit și livrat.
Așa că scenariile optimist/pesimist/de bază țin de răspunsul la întrebarea-cheie: va face statul romȃn echipă cu mediul privat?
Asta înseamnă un mix de politici publice favorabile, instrumente de stimulare (dăm exemple în studiu), și eliminarea unor bariere administrative, plus voința și capacitatea de a face proiecte împreună.
Sursa https://www.hotnews.ro
