Declarația unui reprezentant al industriei HoReCa potrivit căreia muncitorii veniți din Nepal sunt mai ieftini și au „pretenții mai mici” decât angajații români a generat o dezbatere despre salarii, condiții de muncă și modelul de business pe care se bazează o parte a industriei ospitalității din România.
Călin Cozma, președintele executiv al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității (FPIOR), a declarat că firmele din domeniu apelează la muncitori străini atât pentru că România nu mai are suficientă forță de muncă, cât și pentru că aceștia sunt mai ieftini.
„Este nevoie de forța de muncă din străinătate, pentru că nu avem suficientă forță de muncă în România, pentru că oamenii pleacă în alte țări. Dar, în același timp, se caută forță de muncă din străinătate și pentru că ea este mai ieftină. Trebuie să fim foarte sinceri când spunem că un angajat care vine din Nepal câștigă mai puțin și are pretenții mai mici decât un angajat din România”, a spus Cozma.
Reprezentantul patronatului susține însă că și-ar dori ca firmele din industrie să poată angaja mai mulți români și să îi plătească mai bine. Pentru aceasta, el propune ca statul să subvenționeze o parte din costurile salariale pentru angajații cu venituri mici, scrie adevărul.ro
„Dar eu personal și mulți colegi din industrie ne-am dori să avem angajați români calificați, pe care să-i plătim bine. De aceea am venit și cu propunerea de subvenționare a plății pe salariile mai mici la angajați, să putem să ne ținem angajații români, să putem să lucrăm cu ei și să ne folosim de forța de muncă de aici”, a completat Cozma.
Nivelul salariilor oferite lucrătorilor străini diferă în funcție de domeniu, calificare și experiență. Potrivit datelor publicate de specialiști în recrutare, ofertele pentru muncitori străini pornesc în România de la aproximativ 2.700-3.500 de lei net pe lună în cazul muncitorilor necalificați și al operatorilor.
În construcții și producție, veniturile pot ajunge la aproximativ 4.500-5.000 de lei net. În cazul șoferilor profesioniști, salariile pot depăși 5.000 de lei și pot ajunge, în anumite situații, la 10.000 de lei net lunar, în funcție de experiență, diurnă și specificul activității.
La salariu se pot adăuga și alte beneficii. Mulți angajatori suportă integral sau parțial costurile de cazare și oferă tichete de masă, masă asigurată sau alte beneficii.
În cazul muncitorilor recrutați din afara Uniunii Europene, cazarea și alte facilități pot reprezenta o componentă importantă a pachetului oferit de angajator, însă acestea nu sunt impuse în mod general de legislație și depind de contractul de muncă și de oferta companiei.
Diferențele de venit față de țările de origine reprezintă unul dintre motivele pentru care România este atractivă pentru muncitorii din Nepal, Sri Lanka și India. Salariul minim și salariul mediu din aceste țări sunt, în general, mai mici decât cele din România.
„Nu are pretenții” sau acceptă condiții pe care românul nu le-ar accepta?
Una dintre principalele teme apărute în discuția online este chiar formularea folosită de reprezentantul patronatului: „are pretenții mai mici”.
Un utilizator susține că această expresie poate ascunde o realitate diferită. În opinia sa, muncitorul străin nu este neapărat mai puțin pretențios, ci poate fi dispus să accepte condiții pe care un angajat român nu le-ar accepta.
„Nu are pretenții. Acceptă să-i fie încălcate mai multe drepturi”, scrie acesta.
Comentatorul enumeră situații precum munca peste programul prevăzut în contract, nerespectarea pauzelor sau a concediului și atribuirea unor sarcini care nu apar în fișa postului.
În aceeași intervenție este ridicată și problema cunoașterii drepturilor de către muncitorii veniți din afara României.
„Ar fi foarte interesant un studiu, să întrebe acești muncitori din afară, cât de bine își cunosc drepturile ca angajați, cât de bine știu Codul Muncii și cât le este respectat”, mai scrie utilizatorul.
Este însă o opinie exprimată în comentarii și nu reprezintă rezultatul unui studiu privind condițiile de muncă ale muncitorilor nepalezi din România.
O altă reacție vine din partea unui utilizator care afirmă că vorbește din postura de angajator și care contestă ideea că muncitorii nepalezi ar fi automat mai ieftini.
Potrivit acestuia, costul total pentru un angajat nepalez ar fi echivalent cu un salariu net de aproximativ 3.800-4.000 de lei pentru angajator.
„Condițiile de muncă sunt aceleași ca și pentru români”, afirmă acesta.
În opinia sa, principala diferență este motivația cu care muncitorii vin în România.
„Ei au venit aici să muncească și cam asta fac”, scrie utilizatorul, adăugând că, în experiența sa, muncitorii străini pot fi mai productivi decât românii pe anumite poziții.
Acesta face și o comparație cu românii care lucrează în străinătate și susține că și aceștia pot fi mai productivi decât angajații locali.
Experiența relatată este una individuală și nu poate fi extinsă la întreaga piață a muncii.
O altă temă a dezbaterii este legată de beneficiul pe care îl are statul român din recrutarea muncitorilor străini.
Un comentator pune sub semnul întrebării ideea că aducerea unui număr mai mare de muncitori din afara țării ar însemna automat venituri mai mari pentru buget.
Argumentul este că o parte din banii câștigați de muncitorii străini este trimisă către familiile lor din țările de origine. Prin urmare, acești bani nu mai sunt cheltuiți în România și nu mai generează aceleași taxe indirecte precum veniturile cheltuite integral în economia locală.
Un alt utilizator răspunde că beneficiul pentru stat trebuie privit în primul rând prin prisma taxelor și contribuțiilor plătite prin contractele de muncă.
În această perspectivă, angajarea unui muncitor străin înseamnă contribuții la sistemele de asigurări sociale, impozit pe venit și alte taxe aferente unui contract de muncă.
Discuția ajunge astfel la problema mai largă a forței de muncă: dacă România nu are suficienți angajați pentru anumite domenii, recrutarea din străinătate poate deveni o soluție pentru menținerea activității companiilor și a bazei de contribuabili.
