Cel mai recent raport al Programului pentru Evaluarea Internațională a Elevilor (PISA) arată că, la nivel mondial, adolescenții citesc la cele mai slabe niveluri înregistrate în acest secol, situație ce contribuie la un declin mai amplu al educației, transmite Reuters.
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), cea care organizează testele PISA, a publicat marți rezultatele pentru anul 2025. În total, la teste au participat 760.000 de adolescenți de 15 ani din 91 de țări.
Rezultatele au arătat că rezultatele la Citire, Matematică și Științe au ajuns la cele mai scăzute niveluri de când au început să fie colectate datele, în 2000.
În medie, elevii citesc la un nivel care în trecut era de așteptat de la elevi cu un an mai mici decât ei.
Nivel de 501 de puncte la Citire, maximul înregistrat în 2012, a scăzut anul trecut la 466 de puncte. Testarea PISA este considerată pe scară largă drept principalul indicator mondial al rezultatelor educaționale, iar constatările sale sunt analizate îndeaproape de guverne și cadre didactice.
„În ceea ce privește Citirea, mai mult timp petrecut în fața ecranelor și mai puțină lectură de plăcere au mers mână în mână cu rezultate mai slabe”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă Mathias Cormann, șeful OCDE.
„Vedem, de asemenea, mai multă lectură făcută în grabă: elevii parcurg în fugă un text și dau un răspuns greșit, dar rapid”, a adăugat acesta.
Raportul a arătat totodată că rezultatele la Citire au scăzut mai accentuat în rândul elevilor proveniți din medii mai favorizate.
Pe fondul scăderii nivelului de Citire, și competențele medii ale adolescenților la științe și matematică au ajuns la cele mai scăzute niveluri din acest secol. La Științe, scorul a scăzut de la 506 de puncte, maximul înregistrat în 2009, la 486. La Matematică a coborât de la 502 la 469 în aceeași perioadă.
Sursa https://www.hotnews.ro