”Exercită cu caracter temporar”, ”promovare temporară”, ”delegare atribuții”, ”preluare sarcini”, toate aceste expresii sofisticate nu fac altceva decât să ascundă la Botoșani un fenomen care a luat amploare în pandemie. La conducerile a tot mai multe instituții sunt propulsați oameni fără concurs, dar cu carnetul potrivit de partid.
Colegiul Prefectural este o structură care reunește șefii serviciilor publice deconcentrate, adică acele instituții care nu se subordonează Consiliului Județean sau Consiliului Local, ci direct ministerelor sau agențiilor guvernamentale.
Este condus de prefect și este un fel de Guvern al județului, având în componență trei conducători din Prefectură și 47 de șefi de instituții, de la Poliție și Jandarmerie până la Biroul Vamal, Direcția Agricolă și Direcția Județeană pentru Cultură.
Aproximativ o treime dintre acești directori, inspectori șefi, comandanți ocupă funcțiile în baza unor simple ordine sau decizii de ministru ori de șef de agenție guvernamentală, fără să fi susținut un concurs.
Decebal Muraru – inspector șef Inspectoratul pentru Situații de Urgență
Rodica Crăcană – șef Serviciul Județean Botoșani al Arhivelor Naționale
Mihai Țurcanu – director executiv Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA)
Diana Șerbescu – șef Biroul Vamal de Frontieră Stânca-Costești
Octav Grosu – șef Biroul Vamal de Frontieră Rădăuți Prut
Monica Adăscăliței – director executiv Direcția de Sănătate Publică (DSP)
Daniela Lozneanu – inspector șef Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM)
Ada Macovei – inspector școlar general
Sorin Luca – director Casa Corpului Didactic
Gheorghe Lușneac – director Sistemul de Gospodărire a Apelor
Paul Vieru – șef Serviciul Teritorial Botoșani al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP)
Valerică Bârsan – inspector șef Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor
Dan Pădurariu – șef Autoritatea Rutieră Română – Agenția Teritorială Botoșani
Remus Dulgheru – șef Registrul Auto Român – Reprezentanța Botoșani
Liviu Alexa – inspector coordonator județean Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR)
O bună parte a acestora au fost beneficiarii unor prevederi ale legislației din pandemie potrivit cărora directorilor interimari li s-au prelungit automat mandatele pe perioadă în care România s-a aflat în Stare de Alertă. După ce țara noastră a ieșit pe 8 martie 2022 din această situație, majoritatea directorilor care au avut de câștigat din ”Urgență” și ”Alertă” au rămas pe funcții.
Iar acolo unde s-a produs o schimbare, nu s-a făcut altceva decât să se reia balul înlocuirilor strict politice, elocvent fiind ceea ce s-a întâmplat la RAR, unde liberalul Cătălin Boboc a fost înlocuit de social-democratul Remus Dulgheru. Adică nici vorbă de organizarea unui concurs, despre care chiar nu vă putem spune când și dacă a avut lor vreodată la RAR Botoșani.
Sunt unități de stat, precum birourile vamale de frontieră, unde șefii se schimbă și de câteva ori pe an. La Vama Rădăuți Prut abia a fost numit în ianuarie.
Sunt și altele în care provizoratul în conducere a devenit o normalitate. DSP, de exemplu, nu mai are director cu concurs de la demisia Silvanei Tudorache, în 2017. Ministerul Sănătății l-a delegat timp de șase luni pe Gabriel Ciochină, de la DSP Brăila. Ulterior, a fost numit tot interimar Teodor Ferariu, nimeni altul decât directorul economic al DSP Botoșani, instituția fiind prinsă de pandemie fără un medic în conducere.
Foarte greu s-a găsit un doctor care să accepte preluarea postului în cea mai grea perioadă sanitară cel puțin de după revoluție, în aprilie 2020 fiind numită Monica Adăscăliței, medic la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Mavromati. Din 2017, o singură dată Ministerul Sănătății a scos postul la concurs, când au picat toți candidații, neoficial întrucât capii PSD-ului de la Botoșani, aflat atunci la guvernare, nu au reușit să cadă de acord asupra persoanei pe care să o sprijine.
La Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Gabriel Hârtie a fost ultimul profesor care a ocupat primul post de conducere cu concurs. La terminarea mandatului acestuia, în aprilie 2021 a fost numit Daniel Botezatu, care a fost înlocuit însă în luna august din același an de colega sa de partid, Ada Macovei.
La DSVSA, după decesul Minodorei Vasiliu în urmă cu aproape doi ani, a fost numit Mihai Țurcanu. Abia în luna decembrie a anului trecut Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a organizat un concurs, pe care ulterior l-a anulat.
Deși teoretic șefii majorității instituțiilor care compun Colegiul Prefectural sunt funcționari publici, care nu ar avea voie decât să fie simpli membri de partid, în realitate unii sunt mai mult decât atât. Definitoriu este ceea ce se întâmplă la mitingurile electorale, când o pleiadă de directori care doresc să își păstreze funcțiile sau alții care le vânează, realizează brusc că au convingeri liberale ori social-democrate pentru a-și înlesni ocuparea unui post de conducere la stat.
De altfel, exceptând instituțiile militarizate, cu mare dificultate găsești un șef de serviciu public deconcentrat care să nu fie membru PSD ori PNL, să nu aibă rude sus puse prin cele două partide ori care să nu fi fost filmat pe la tot felul de acțiuni de partid, de la mitinguri și conferințe de alegeri până la acțiuni caritabile, colinde și urători.
De ce preferă liderii politici interimarii în fruntea unor instituții? Foarte simplu! Pentru că sunt mult mai ușor de controlat și de determinat să răspundă la comenzi. Un șef care poate fi oricând schimbat printr-un ordin al unui ministru ori secretar de stat, coleg de partid cu un parlamentar de Botoșani, va avea considerabil mai puțin curaj să se opună unor manevre politice, de la executarea unor agenți economici la efectuarea unor controale cu dedicație, decât unul care are mandatul asigurat pe patru ani.
Dar să vedem ce părere are prefectul despre acest fenomen. În condițiile în care fostul Guvern PNL – USR a repolitizat după aproape două decenii și funcția de prefect.
”Situația abia acum se clarifică vizavi de aceste interimate pentru că, într-adevăr, lor le expiră perioada aceasta de numire pe care au avut-o și mai are valabilitate 45 de zile după terminarea Stării de Alertă. Tocmai s-a făcut o propunere, ca să fie timp să se organizeze concursurile, se intenționează mărirea acestei perioade la 90 de zile. Adică, dacă le-a expirat numirea, să mai aibă încă 90 de zile ca să se poată face un calendar de concursuri la nivel național”,
Sorin Cornilă, prefect.
Primul reprezentant al Guvernului în județ a adăugat că este posibil ca Executivul să emită o ordonanță în acest sens.
Totodată, a precizat că s-a întâlnit cu o bună parte a conducătorilor de instituții, fie ei interimari sau cu concurs, și că în câteva zile va avea o situație exactă a acestora din perspectiva modului de ocupare a funcțiilor de conducere.
Prefectul a mai arătat că sunt instituții cu alt statut la care nu se organizează concursuri. Nici la nivel central și nici local.
”Cum este ANPC-ul, cum este RAR-ul. De exemplu, RAR funcționează altfel. ISCTR la fel, sunt unități care nu au concurs. Ați auzit vreodată de concurs la RAR sau la ISCTR? Nu! Nu a fost nici unul cu concurs pentru că au alt specific. ANPC-ul a avut concurs vreodată?”,
Sorin Cornilă, prefect.
Astfel s-a ajuns la Botoșani ca după accederea PSD la guvernare, unii membri PNL să fie dați afară pentru a face loc unor social-democrați, cum s-a întâmplat la RAR și ITM. Iar liberalii nu au putut să se opună tocmai pentru că respectivii nu aveau concurs astfel încât înlocuirea lor stătea în pixul unui șef de la București, social-democrat la rândul său. Iar astfel de schimbări nu se vor opri la ITM și RAR.
Foarte interesant este cum sună ”provizoratul” care tinde spre eternitate la unele instituții. De exemplu, Mihai Țurcanu ”exercită cu caracter temporar funcția publică de conducere vacantă de director executiv, grad II” la DSVSA, Diana Șerbescu beneficiază de o ”promovare temporară în funcția publică de conducere vacantă” de la Vama Stânca-Costești, iar Octav Grosu de o ”numire temporară” la Vama Rădăuți Prut. În același timp, Daniela Lozneanu are parte de ”delegare atribuții corespunzătoare funcției publice de conducere vacantă de inspector șef, gradul II” la ITM, pentru ca Dan Pădurariu să fie ”numit temporar să exercite funcția de conducere de șef agenție grad II”.
Sigur că, mult mai simplu în cazul majorității ar fi fost să li se spună ”director numit politic”, numai că oficial nu există așa ceva în Botoșani.
Vreme schimbătoare de la o zi la alta: PROGNOZA meteo pentru următoarele patru săptămâni
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Bebeluș născut cu jumătate de inimioară: Strigăt de ajutor pentru Darius
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Un elev jandarm, ponturi pentru tinerii care vor să intre în Jandarmerie – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
AZI DIMINEAȚĂ: Cutremur în Vrancea, pompierii botoșăneni vin cu recomandări
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Peste o sută de elevi din Botoșani, în dezbateri cu polițiștii și specialiștii ANTIDROG
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024