Primul film românesc care aduce în prim-plan comunitatea tătară, „Kîzîm”, propune o poveste despre adolescență și iubire, dar și despre conflictele care pot apărea între familiile conservatoare și cele liberale. „Fiind de etnie tătară, m-am simțit dator să scriu despre comunitatea mea. M-am raportat la experiențe personale, unele trăite, altele auzite în comunitate”, explică scenaristul Elias Ferchin Musuret.
„Kîzîm” (n.r. – în traducere „draga mea”, „fetița mea”) urmărește povestea Seldei (Meryem Yeliz Mustafa), o tânără de 16 ani de origine tătară care plănuiește să fugă pentru o noapte în Vama Veche, împreună cu prietenii ei și cu Tudor (Matei Saizescu), băiatul de care e îndrăgostită.
Însă, un incident cutremurător le dă planul peste cap. Selda e nevoită să confrunte atât consecințele faptelor sale, cât mai ales lipsa de înțelegere a părinților săi ce aparțin comunității tătare, pentru care tradițiile și onoarea sunt mai presus de orice.
În timp ce povestea ne oferă o privire asupra unei generații tinere, unde încă primează teribilismul și nevoia de libertate, aceasta subliniază și diferențele culturale dintre tătari și români sau cele dintre familiile conservatoare și cele liberale.
În timp ce părinții Seldei, interpretați de Elias Ferchin Musuret și Meryem Yeliz Mustafa, sunt îngrijorați pentru fiica lor și nu-și doresc ca ea să iubească un român, cei ai lui Tudor, jucați de Judith State și Tudor Chirilă, sunt la polul opus, poate chiar prea relaxați în ceea ce-l privește pe adolescent. Confruntarea dintre generații este prezent, la fel cum sunt prezente și consecințele unei nopți de rebeliune adolescentine.
„Puștii din filmul meu nu comunică prea ok cu părinții: Selda cu părinții tătari – no way; Tudor cu părinții lui presupus libertini pare altfel – de fapt senzația e că i-au dat drumul puiului din brațe prea devreme și acum îi mai interesează de el și nu prea; Marcel, Lucian – nu au nicio treabă cu părinții, nu par să își pună problema ce vor spune ai lor când vor veni acasă, par să aibă cu totul alte preocupări”, spune regizorul Radu Potcoavă.
Regizorul povestește și despre cum, odată cu filmările la „Kîzîm”, a descoperit universul tătar și pe oamenii de aici. „Simpatici, calzi, primitori, politicoși, drăguți, dar și aprigi, mândri, foarte posesivi când vine vorba de tradițiile și identitatea lor”, după cum îi descrie.
Regizorul a reușit să creeze un film modern, autentic și real, iar soundtrack-ul contribuie la acțiune. El spune că și-a dorit un sunet specific tinerei generații, motiv pentru care l-a ales alături de actorii adolescenți. Publicul va putea asculta piese semnate de Dragonu’, Nouă Unșpe, Nosfe sau Killa Fonic, melodii pe care și Potcoavă le îndrăgește.
„Ruptura, de fapt, e între muzica tătarilor și trap-ul / rap-ul puștilor – și cumva aici a intervenit talentul lui Alin Zăbrăuțeanu (compozitorul muzicii originale), care a reușit să completeze soundtrack-ul cu piese ce preiau elemente din ambele direcții. Iar asta ne demonstrează că, iată, până și două stiluri diferite se pot întâlni într-un punct de echilibru mișto. Oamenii de ce nu ar face-o la fel, în loc să rămână setați în convingerea că aparțin unor lumi diferite?”, explică el.
Apropo de fuziunea dintre români și tătari, cât și de filmul-eveniment din cinematografia românească, Radu Potcoavă dezvăluie cum și-a dorit în mod special să facă un film cu adolescenți, dar nu doar pentru adolescenți, în baza unei povești care nu este moraliste.
– Povestea Seldei aduce în prim-plan o comunitate foarte puțin reprezentată în cinematografia românească. Cum ați construit acest scenariu astfel încât să fie, în același timp, și personal, dar și reprezentativ pentru comunitatea tătară?
– Elias Ferkin: Fiind de etnie tătară, m-am simțit dator să scriu o poveste despre comunitatea mea.
M-am raportat ca prim strat la experiențe personale, unele trăite, altele auzite în comunitate. Al doilea strat a fost să pun accentul pe o poveste între doi tineri aflați la prima iubire, aia inocentă unde totul e nou. Sentimentul primei iubiri nu se compară cu nimic, și vine la pachet cu multe gesturi și acțiuni teribiliste, și am construit cumva toată povestea în jurul acestei iubiri! Al treilea și ultimul strat a fost să arăt lumii și o parte din obiceiuri și tradiții, m-am gândit că probabil foarte mulți știu foarte puțin despre tătarii din România. Și cam în felul acesta a început să prindă viață „Kîzîm”.
– În film simțim o tensiune reală între cei care vor să păstreze tradițiile aproape nealterate și cei care cred că identitatea poate evolua odată cu lumea. Cum ați navigat această linie fină între tradiționalism și modernitate fără să transformați povestea într-o judecată asupra comunității?
– Din start mi-am propus să nu fie un film care arată cu degetul înspre comunitate. Pe vremuri, mulți părinți duceau mai departe felul cum au fost crescuți. Așa cum și părinții mei au făcut-o, dar eu am încercat să-i înțeleg, și să-i nu judec, era important să-i înțeleg.
Erau vremuri când nu aveai acces la atâta informație ca acum; ce erai învățat, aia aplicai și tu copiilor tăi! Mama nu a putut să meargă la liceu, facultatea nici nu intra în discuție. De ce? Pentru că ar fi întâlnit băieți români și ar fi făcut tot neamul de rușine!
Sursa https://www.hotnews.ro
