Interviuri
Daniela Bejinariu: Sunt binecuvântată să fi reușit să văd țesătura propriei vieți și să îmi înțeleg, în sfârșit, misiunea!

Daniela Bejinariu crede în Cuvânt ca poezie și rugăciune. O delicatețe sufletească dublată de un șuvoi de gânduri preumblate prin săli de tribunal, pe scene de folk sau în cenacluri literare. A ales Poezia, dar crede în forța lor, a tinerilor, de a schimba un sistem care, acum, ”fără scrupule ia puștoaice fascinate de instituțiile juridice și le mestecă și le scuipă când s-a stricat toată bucuria în ele”.

Festivalul Național de Poezie ”Nicolae Labiș”, ediția a 54-a, cel mai longeviv concurs literar din România, și-a desemnat pe 1 octombrie 2022 câștigătorii la Mălini, localitatea natală a autorului ”Păsării cu clonț de rubin”. O competiție literară extrem de disputată anul acesta, într-o prezentare proaspăt/fremătândă, cu secțiuni noi, aducând laolaltă generații diferite de scriitori. Pentru prima dată în cadrul festivalului, s-a acordat Premiul pentru „Cea mai bună carte de poezie”, obținut în acest an de Mugur Grosu.

 

Însă revelația ediției 2022 a fost poeta Daniela Bejinariu, cea care a obținut Marele Premiu ”Nicolae Labiș”. În vârstă de 26 de ani, Daniela Bejinariu s-a născut la Dorohoi, acolo unde a absolvit și clasele primare și gimnaziale. A urmat studiile liceale la Suceava, apoi Facultatea de Drept la Universitatea București, dar și Colegiul juridic franco-român de studii europene (Universitatea Paris 1, Pantheon, Sorbona). În prezent este moderator și purtător de cuvânt la Casa de Poezie Light of ink.

 

 

”Daniela Bejinariu cântă, încă mai cântă, dar se concentrează pe rugăciune, lectură, natură și misiune”


 

-Cum te simți, dragă Daniela Bejinariu, sub spiritul acesta creator care te animă de când te știu: poet, muzician, om al justiției? Pentru că, pentru cine nu știe, Daniela Bejinariu scrie, cântă (mai cântă?!), dar se află și înlăuntrul unei profesii care înseamnă un consum enorm de timp și de energie?
 

-Mă simt responsabilă, în sfârșit, aș începe așa. Întoarsă de la Mălini, Suceava, unde juriul ediției a LIV-a a Festivalului Național de Poezie “Nicolae Labiș” m-a onorat cu Marele Premiu, o confirmare a vocii care îmi vorbește și mă ghidează. Această voce mi-a purtat pașii spre Colegiul Național “Petru Rareș” Suceava, vânând de mică filologie, bilingv engleză. A fost aici un punct de alegere important pentru mine, determinat de domnul profesor Valentin Ianoș, Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava, care mă ascultase cântând (haha) piesa “Liber” de la Hara, în cadrul ediției a III-a a Festivalului de muzică folk “Cetatea veche” de la Siret, Suceava, și mă invitase să fac parte din trupa folk a liceului de arte, o bucurie care mi-a îndreptat pașii spre Bucovina la 14 ani. Filologie și muzică. În liceu citeam, cântam, eram membru al trupei de teatru Knockers, co-fondasem cu Tudor Găitan și cu doamna profesor Ileana Boteanu clubul de dezbateri “Polemici cordiale”, eram șefa clasei de când mă știam… multă energie, care aveam să descopăr - la 25 ani - că provenea din conexiunea mea, prin artă și comunicare, cu mine.
 

Atunci m-a oprit domnul profesor Gheorghe Cîrstian, în timp ce alergam spre una dintre cele cinci ore pe săptămână de limba engleză (da, profilul “meu” a dispărut de la Petru, filologie bilingv engleză nu mai există, din păcate), și mi-a zis “tu ar trebui să scrii”. Sigur că în clasele gimnaziale am avut un blog “danisiatat” pe blogspot, sigur că scrisesem poezii cu rime fabricate masă-casă (care totuși mi-au adus un număr semnificativ de distincții la concursurile județene unde participam, mesajul a fost dintotdeauna obsesia mea), dar profesorul Poezie-Bucurie mi-a schimbat viața sau mi-a arătat de unde să îmi iau viață.


Daniela Bejinariu cântă, încă mai cântă, dar se concentrează pe rugăciune, lectură, natură și misiune.

 

 

 

 

”Faptul că l-am idolatrizat la timp pe Eliade mi-a făcut enorm de bine”


 

-Povestește-ne despre drumul de la Poezie la Drept, pentru început.


-Între știință și vocație am ales la momentul la care în mintea mea s-au luptat Liceul de arte - Petru Rareș, unde am și ajuns, conștientă fiind că am de satisfăcut și setea acestui tip de inteligență - cel orientat către structură, către criterii și sertărașe.
 

Dreptul a fost pentru mine fascinant ca știință, însă undeva înăuntrul meu am știut, poate de când am făcut practică, după primul an de facultate, la Consiliul Superior al Magistraturii, și am făcut arhivă două săptămâni, că nu voi putea fi în sistem. Ceva mai adult acum, mă întreb ce sistem fără scrupule ia puștoaice fascinate de instituțiile juridice și le mestecă și le scuipă când s-a stricat toată bucuria în ele. E o inserție din gândurile acestea, procesate, într-unul dintre poemele extrase din volumul de debut în poezie în lucru care a fost evaluat de juriul Festivalului Labiș (“de ziua ta”, volum de poezie în lucru - “New Era Eva”).


Probabil faptul că l-am idolatrizat la timp pe Eliade mi-a făcut enorm de bine, încă știu de la el cele două timpuri ale omului conștient: cel al trăirii și cel al gândirii. Deci maturizându-mă și înțelegând lipsa de umanitate, de compasiune față de aproape, specifică sistemului m-am îndepărtat mult de ideea de a avea o profesie juridică “tradițională”, am folosit cunoștințele juridice pentru mine și apropiații mei, element care mi-a salvat enorm de mult timp și bani și m-a ancorat în lume total diferit, raportându-mă la deciziile mele. Dreptul la Universitatea din București este riguros, este prestigios, te pregătește pentru un sistem judiciar… La fel, speranța era că și personal voi putea asimila asta, însă nu a fost așa. Colegiul juridic franco-român de studii europene (Universitatea Paris 1, Pantheon, Sorbona) reprezintă reperul pentru mine în ceea ce a însemnat cercetare academică, dezbatere consistentă, informații analizate din perspective diverse, standarde și rafinament în scrisul academic.

 

 

-Cât și cum ajută poezia să rămâi în logica juridică, de pildă?


-Poezia nu a existat pentru mine în timpul acesta decât prin participările când și când la Institutul Blecher, un pol al poeziei românești care iată că m-a ținut și pe mine conștientă de gravitație, după cum realizez chiar acum, răspunzând acestei întrebări.

 

 

-Collège juridique franco-roumain d'études européennes a împlinit, în acest parcurs al studiilor, așteptări pe care le-ai așezat dintru început în pragul unei viitoare profesii?


-Aș spune că a depășit orice așteptare de-a mea legată de mediul academic, pentru că eram obișnuită să plătesc sau să îmi conving, în unele cazuri, profesorii să îmi ofere resurse (pe unele le și furam, poate de aici reticența haha; a se vedea lucrările de critică literară furate de la doamna profesor Anca Vatamaniuc, “doamna de română”). Deci accesul la o bibliotecă fizică și una online condiționat de calitatea de student al acestei instituții și doar de asta, felul profesorilor de a oferi bibliografie pentru studiu aprofundat la orice pas, învățarea interactivă bazată pe surse diverse, evaluarea prin acele “disertații bipartite”, specifice sistemului francez, care provocau la analiză și sinteză la plic, toate m-au copleșit în sens pozitiv, m-au făcut să vreau să fiu unul dintre vârfurile clasei și să ajung să fiu invitată să particip la procesul de selecție pentru a reprezenta facultatea la Concursul internațional de drept privat internațional “Willem C. Vis”, la Hong Kong și la Viena, o competiție tip mock-trial.

 

 

”Ieșeam din instanță efectiv împușcată în fiecare neuron cu câte un tranchilizant de cai”

 


-Cum a fost această experiență?


-Nu pot pune în cuvinte cât mi-a schimbat asta viața. De la nopțile nedormite pentru cercetare din anul III, până la unicitatea experienței - nivelul de apropiere pe care îl dobândești cu cei 9 colegi și trei coordonatori care se naște dintr-un an de lucrat la cele două memorandumuri și la pledoarii, trăiam pentru echipă și muream pentru echipă. Acolo a fost profesionalizarea mea forțată de standardele la care trebuia să răspund (nota de jurnal de atunci începe: “Willem standards got me thinking…”). Deci nici Facultatea de Drept Unibuc, nici Colegiul juridic francez nu m-au pregătit pentru Daniela - profesionistul de acum - așa cum a făcut-o acea experiență.


Am fost o scurtă perioadă (7 luni) grefier de ședință la Judecătoria Rădăuți și la Tribunalul Suceava. Mi-am dat demisia de pe un post pentru care dădusem concurs, observând ce înseamnă lipsa de respect pentru demnitatea umană presupusă de profesia juridică: volumul de dosare rulate fie te face să îți bați joc din lucrări fără să vrei, fie să îți petreci viața în instanță. Am avut niște maeștri excepționali, care găseau echilibrul în nebunia de acolo, prin sisteme de lucru și little hacks, dar am simțit că mi-aș îngropa acolo bucuria de a trăi, pentru că ieșeam din instanță efectiv împușcată în fiecare neuron cu câte un tranchilizant de cai; îmi abuzam atenția și concentrarea în asemenea fel încât nu mai voiam decât să vegetez și, teoretic, viața mea abia începea - se termina programul. Am un respect enorm pentru personalul auxiliar din instanță pentru competența lor juridică și mai ales pentru abilitatea de a face acest self-coaching de a nu se pierde în mormanele de dosare.

 


-Un master care, la prima vedere, nu se mai află în ”jurisdicția” Dreptului: Project Management. Doar la prima vedere, probabil. Cum s-a ”lipit” această specializare de alegerea dintâi și cum va conta ea în planurile de viitor?


-Într-adevăr, masterul a fost piciorul drept care a învățat să pășească din nou, să zic așa. Am intrat la buget în admiterea de toamnă, pentru că atunci “m-am trezit”. Am conștientizat că îmi trebuie un cadru pentru toate ideile de inițiative sociale, culturale, artistice care mă tot țineau trează, iar programul de master pe care l-am absolvit este singurul din România acreditat de Project Management Institute, prin structurile sale specifice. Predare în engleză, peștele înapoi în apă, programă extrem de aplicată, cursuri interactive, profesori care te tratau ca pe un coleg de cercetare, profesori care te invitau să le scrii, să te interesezi, să fii parte din materia lor de studiu.


La nici cinci luni după începerea masterului m-am angajat ca manager de proiect la Fundația Freedom House România, unde de curând am revenit în calitate de consultant. Masterul mi-a dat profesia, mi-a potențat vocația de comunicator și people enabler și m-a făcut să înțeleg că totul este un proiect, iar dintre toate proiectele cel mai important este devenirea personală. Mai departe, mistica religioasă, cunoașterea lui Dumnezeu în tot și toate, mi-au ghidat proiectul spre misiunea mea… și tot așa!

 

 

”Scriam doar în jurnal, citeam și mă rugam”


 

-Moderator și purtător oficial de cuvânt al Casei de Poezie Light of Ink (fost Alecart, fost Săgetătorul, ne spui). Care este povestea care vă leagă, de ce Suceava?


-Suceava pentru că artă, Casa de Poezie Light of Ink pentru că recunoștință.
 

În același spirit al gândirii trăirii, mi-am amintit de cât de mult a însemnat pentru mine, spre exemplu, să particip la un atelier de poezie cu Claudiu Komartin și Ștefan Baghiu în cadrul Festivalului de Poezie de la Udești. Îmi amintesc și acum că remarca lui Claudiu a fost că sunt hipersensibilă și că trebuie să lucrez la cum redau imaginile și spațiile mici pe care le captez.


Am simțit că trebuie să particip la Serile de poezie tocmai pentru că domnul profesor făcuse posibilă descoperirea acestei mici comori din mintea mea. Dacă poezia era mai mult confesivă și supărată în liceu (cum spusese, delicat, și Claudiu Komartin), la momentul când am pășit la prima seară de poezie la care am participat, scriam doar în jurnal, citeam și mă rugam. Am intervenit pentru a puncta observațiile mele legate de lectura la care tocmai participasem - Andrada Strugariu, Alecart și a doua Seară eram moderator.


Domnul profesor a avut mereu curajul să vadă în noi ce s-ar putea întâmpla dacă am avea sprijinul și încrederea, curaj care mie îmi lipsea și a cărui lipsă o simt și în membrii activi ai Casei. Din acest motiv - înțelegând ce face, de fapt, domnul profesor Cîrstian, sunt L.Inked. Vede ce noi nu permitem ochiului să admire în fiecare dintre noi și exercițiul acesta e unul esențial pentru a trăi conștienți.


O piesă importantă din puzzle a fost întâlnirea, la ediția de anul acesta a Taberei de creație de la Ipotești, cu Simona Popescu. Ea m-a învățat, într-un schimb de idei jucăuș, neîncadrat în atelier (că așa vine poezia cea mai grea, în aerul din spațiul normat), că sunt momente când trebuie să îi motivezi pe oamenii din jurul tău să își vadă norocul, promițându-le, poate, un beneficiu imediat pe calea spre el. De aici cele patru foi, de la cei douăzeci de lei promiși de Simona celui ce va găsi un trifoi norocos, poemul “când o să vin îți aduc ceapă și usturoi” (volum în lucru, “New Era, Eva”). Această experiență a avut loc în Ipotești, pe insulița de pe lac. A generat, de altfel, un poem minunat al Irinei Georgescu, de asemenea coordonatoare a Taberei de creație, cu care am avut onoarea să fac unul dintre exercițiile propuse de Simona, moment în care m-am îndrăgostit iremediabil de perspectiva ei, de felul în care știe să cântărească înțelesuri, sensurile remarcabile criptate în personalitatea ei. Aveam să descopăr că ce-mi văd ochii e adevărat când Irina mi-a oferit “Une contre histoire” și “Noțiuni elementare” și am aflat că preocupările eului său poetic sunt atât de aproape de mine.

 

 

 

 

”Sunt binecuvântată să fi reușit să văd țesătura propriei vieți”


 

-Cum vezi, prin prisma unui tânăr întors într-un oraș din nordul Moldovei, viața literară, prin extensie cea culturală? Cum se simte din interior freamătul vârstelor?


-Am stat în Suceava un an și jumătate și am găsit ce căutam: reconectarea cu familia, mai ales cu frățiorul meu, cu care făceam meditații pentru examenele de bacalaureat și de admitere, liniștea și predictibilitatea; căutam sprijinul spiritual, ceva undeva în mine obosise. Serile de poezie erau Mecca, întâlnirea cu membrii Casei de poezie, cu Vlad Sibechi, un poet și critic excepțional cu care pregăteam evenimentele (câte am mai învățat și de la el!), toate sunt acumulări care m-au recondiționat, iar în combinație cu momentele petrecute cu familia, momentele de meditație spirituală, alături de prezența religioasă, căreia îi ofeream prioritate pe ordinea mea de zi de ceva timp deja, m-au pus vertebră cu vertebră înapoi pe baricade (de unde “New Era” din titlul volumului în lucru).
 

Din interior, simțeam că alerg și că nu sunt liniștită niciodată. Călătoria mea în India a fost aceasta: reconectarea, singurătatea asumată pentru acomodare cu cine sunt, eliminarea structurilor care mă făceau să fiu ceea ce nu voiam să fiu (elemente observate doar prin prezență și ignorarea ideilor pe care le știam despre mine), lectură, lectură și rugăciune.


Într-una dintre (deja desele) deplasări spre București, unde, după 6 ani și ceva de locuit, se aliniaseră iremediabil centrul meu de interese, prietenii, colaboratorii, pe trenul București-Suceava a venit primul poem din volumul în lucru - “Doamne, Doamne, deschide-ne nouă”. Am știut că fitilul meu este aici, lucru care mi s-a dovedit prin faptul că inspirația aceasta a tot revenit, la fel de fulgerătoare, urmând vocea aceea interioară care nu-ncetează să mă cheme. Sunt, așadar, binecuvântată să fi reușit să văd țesătura propriei vieți și să îmi înțeleg, în sfârșit, misiunea, iar pașii îmi sunt ghidați de însuși procesul pe care l-am descoperit. Dar despre toate acestea vor vorbi poezia mea și proiectele editoriale pe care le-am inițiat.


La București sunt, cum mă autointitulez jucăuș, “săgeata” Casei de poezie Light of Ink - L.Ink, o legătură de cultură! Mai nou, odată cu megafonul “Labiș”, am inițiat o colaborare cu redacția Hyperion; deci facem și dregem!

 

 

de ziua ta

 

starea dintre stări
atât de frumos cât nu pot cuprinde
eu cu cuvintele am rămas
fără cuvinte un fel de nemurire stă la baza
uitării de sine
atârnat de piciorul lui Dumnezeu
iluzia o brută te mestecă te scuipă
când te-ai stricat
când fum iese din gură e pentru că am mâncat deja flăcările
 

plăcerea de a trăi plăcerea de a învia
a alunecat, luminoasă, presimțirea

 

don’t try to bend the spoon; instead, only try to realise the truth: there is no spoon

RO: nu încerca să îndoi lingura cu mintea; din contră, încearcă să conștientizezi adevărul: nu există nicio lingură

 

 

 

te iubesc, dar nu pe tine

 

ascute-ți coastele îndreaptă
spatele privește grija cu care
fiecare
în ecourile sale
amorțește privirea ridicată în privirea ta
cum definim “trebuie” m-ai întrebat
la limita intimității gesturile
aproape trădează o muchie reflexia unui animal particular
autodidact
calvarul spațiului duraluminiul sinelui
cartografie în totul are un rost tu ai tăiat T-urile
te iubesc, dar nu pe tine
sentiment reflex nu te supun, ci mă
sugrum cu mâinile tale purtătoare de lumină fier în văpaie

attention à la tête

 

 

Urmărește-ne și pe Google News

Radu Romaniuc, scenaristul filmului ”Oameni de treabă”: Iubesc necondiționat și irațional Botoșaniul, Flămânziul și tot ce e între ele și în jur FOTO&VIDEO
Înainte de premiera filmului ”Oameni de treabă”, Botoșăneanul.ro vă oferă un interviu cu actorul și scenaristul Radu Romaniuc. Despre film, teatru, actorie și câte puțin despre Botoșaniul adolescenței, pentru a ajunge la povestea pe care a scris-o și care, în final, l-a adus din nou acasă.
Campionul din clasamentul mondial WKF care face zilnic 150 de km pentru a le preda elevilor de pe malul Prutului - GALERIE FOTO
Pe 15 octombrie împlineşte 24 de ani. Este campion la karate şi profesor. În Turcia, Italia, Croația Spania, Cipru, Austria sau Canada luptă pentru România. La Botoşani duce altă luptă: în fiecare zi străbate 150 de km până la graniță, pentru a le preda elevilor de pe malul Prutului.
Angelo Segall: În Botoșani sunt clădiri cu arhitecturi de invidiat / Teatrul e legat de istoria orașului, mândria populației
S-a născut în Botoșani, oraș pe care l-a părăsit în urmă cu multe decenii, stabilindu-se în Canada. A rămas, însă, fidel amintirilor. Amintiri despre locuri, oameni, întâmplări care acum au ajuns în paginile unei cărți.
Nepoata lui George Enescu, mărturisiri emoționante despre fratele și fiica marelui muzician: George compusese prima Rapsodie înainte să se nască tata
Geniile au purtat dintotdeauna pe umeri poveri care în timp au devenit legende. Iubiri neîmplinite, fugare răscoliri ale destinului, frământări artistice care trec de limita normalului omenesc. George Enescu nu a făcut excepție. Cu toate acestea, geniul botoșănean a reușit până la final să păstreze nu doar în aparență un caracter integru, o fidelitate tulburătoare față de neamul şi de familia sa, un respect neștirbit pentru omul simplu.
Ștefan Teișanu: Nu ajungi ușor și nici des la Darabani / Cu cât mai imposibil, cu atât mai dătător de energie și de speranță totul
În fiecare sfârșit de vară urci către Nord. Un spațiu până în urmă cu niște ani aproape fără nume, fără identitate, fără speranță. A urca în Nord a devenit, astăzi, o călătorie către cunoscut. De la un an la altul mai cunoscut! De nouă ani, Darabaniul își dezvăluie comorile istorice, culturale, turistice, chiar și economice sau sociale. Pentru că Nordul începe să se dezvolte, să nu se mai rușineze de ale sale, dar mai ales învață Nordul să primească oaspeți.
Dan Sociu: În momentele cele mai dure pe care le-am trăit, acelea de durere fizică extremă, era un punct în care eram salvat
Este unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi ai generaţiei douămiiste, dar şi un jurnalist de atitudine, fiind deseori implicat în activismul ecologist. 
POVESTEA tânărului din Botoșani care aduce pe Pietonalul Unirii un festival culinar cum n-a mai fost: Pături pe iarbă, hamace între copaci, concerte stradale și... chef Foa – VIDEO & GALERIE FOTO
Botoșaniul și botoșănenii au rămas de prea mult timp captivi în seria festivalurilor care presupun mici și bere la pahar, într-un decor de terase învăluite în fumul grătarelor.Orașele mari se bucură de aproape 10 ani de evenimente stradale cu muzică de calitate și incursiuni culinare în jurul lumii.
Povestea impresionantă a Alexandrei, ”Fata cu cărțile”: Din Botoșani în Cipru și înapoi în România, pentru a ajuta copiii bolnavi – GALERIE FOTO
A visat mereu în cuvinte. Să le scrie, să ademenească poveștile și să le redea vieții. Cu timpul, între ea și cuvânt a apărut o sfiiciune de neînțeles, un soi de teamă, de neîncredere. Atunci a avut curajul să pună punct și să o ia de la capăt. Nu știa că, într-un alt fel, într-o altă lume, se va întoarce la cuvânt. Cuvântul din carte.
Elena Cardaș, viața printre meteoriți și destinul ”dulce-amărui” al unui medic scriitor: Pentru mine cancerul a fost o mare lecție / Nu cred în familiile perfecte, nici în profesioniștii perfecți
Pe Elena Cardaș o cunoaște multă lume. Mai ales de când și-a asumat în comunitate roluri care multora le-au fost incomode. Este omul care a luptat cu birocrații și cu mentalități învechite. Este scriitorul care s-a salvat de propriul destin scriind în trei săptămâni un roman ”în mare parte” autobiografic. Este medicul care a învățat lecția pacientului atunci când cancerul i-a arătat că ”limita e cerul”.
Roxana Gherasim: Am învățat să apreciez mai mult oamenii care vin pentru o scurtă perioadă în viața mea / Sărbătorile vor fi mereu cu un ochi care plânge și cu unul care râde
A fost profesoară, dar s-a implicat și în tot ce înseamnă cultură, voluntariat, jurnalism. Chiar dacă trăiește de ani buni în Germania, nu s-a desprins niciodată cu adevărat de Botoșani. Revine acasă de câte ori se ivește prilejul. Primul drum îl face mereu la părintele duhovnic, apoi se oprește la mormântul mamei. Și-a păstrat prietenii, pășește pe aceleași alei și se bucură de oamenii orașului după care va tânji mereu.
Tânără referent de la Centrul de Creație și arta încondeierii ouălor: Așa ar fi corect să fie de culoare roșie / Tehnica cu ciorapul este cea mai cunoscută
Ouăle încondeiate nu lipsesc de pe masa românilor în zilele de Paști. De toate culorile sau doar roșii fac parte mereu din meniul pascal. Majoritatea gospodinelor păstrează cu sfințenie tradițiile și își arată măiestria în fiecare an.
INTERVIU Constantin Boștină, fost secretar personal al lui Ceaușescu și ex-prim-vicepreședinte al Consiliului Popular Botoșani: Ceaușescu trebuia înlocuit, dar nu așa, nu prin împușcare / M-am simțit foarte bine și în perioada de dinainte de 1989 și mă simt bine și acum - VIDEO
După 32 de ani în care s-a manifestat aproape exclusiv ca un capitalist, Constantin Boștină a reapărut în atenția publică din postura de fost demnitar în regimul totalitar. Aceasta după ce a scos pe piață cartea ”În ochii ciclonului, am fost secretarul personal al lui Nicolae Ceaușescu” plină cu dezvăluiri din intimitatea cuplului dictatorial.
Istoricul Remus Tanasă: Locuitorii Botoșanilor par să trăiască doar cu regretul că orașul a pierdut rolul (mai) însemnat pe care l-a avut în trecut
Născut în Botoșani, cu trei ani înainte de căderea regimului comunist, Remus Tanasă este astăzi – la doar 36 de ani - nu doar un apreciat istoric, ci și unul care are curajul de a aduce din trecut valori la care societatea, nu doar cea românească, pare să fi renunțat de mult.
INTERVIU premieră cu Doru Constantin, administratorul șef de la „Apă”! Nova Apaserv își schimbă direcția: Era o delăsare, un dezinteres VIDEO 
Povestea oamenilor care s-au autodeclarat „salvatorii” companiei Nova Apaserv de la Botoșani a fost răsfoită de botoșăneni de prea multe ori. Și nu a fost una cu happy-end. Planuri, strategii, obiective, reforme și schimbări de paradigmă. Suntem în fața unui nou „punct și de la capăt”, care poate însemna o călătorie într-un sentiment de deja-vu. Sau poate direcția corectă. 
INTERVIU în oglindă: Paula Berențan – Tiberiu Manolache, noii subprefecți ai Botoșanilor: De ce s-a considerat că sunt persoana potrivită? / Întâi trebuie să ne așezăm la locurile noastre VIDEO
Suflu proaspăt în două importante funcții de la județ: doi tineri cu mai puțină notorietate în viața publică și administrativă botoșăneană au intrat în echipa de conducere a Prefecturii alături de „veteranul” Dan Nechifor, prefectul județului.
În OGLINDĂ, de la cititor la autor: Cărţile au un fel anume de a te chema, ele îşi aleg cititorii / Să scriem ceea ce e purtător de conținut, nu doar conținut purtător de mesaj
Botoșăneanul.ro vă aduce astăzi în Oglindă doi autori. Doi creatori care, înainte de a semna pe copertă, au fost cititori-scotocitori de carte. O călătorie pe care le-o propunem și pe care o dorim de folos multor cititori care visează ca, într-o zi, să devină autori.
INTERVIU Mirel Manea: Destinul eu mi l-am făcut / Muzica nu are bariere și nici granițe - VIDEO
Ce s-ar mai putea spune despre un botoșănean care a cântat în orașe pe care mulți dintre noi nu le vedem decât prin filme? Ce am mai putea afla nou după sute de articole și emisiuni? Și totuși, între un concert la Atena și unul al Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani, am încercat să îl descoasem pe Mirel Manea, prim-trompetistul care a cântat de la Vatican până la New York și de la Roma până la Monte Carlo. Ce am aflat puteți vedea în interviul de mai jos.
Florentin Țuca: Nu avem de-a înfrunta un ”anti-Eminescu” fățiș, dar, în atmosferă, se simte că Eminescu deranjează în continuare
Florentin Țuca este avocat, dar mai presus de toate este un om de Cuvânt. Format în școala românească de Drept, perfecționat printre rafturile literaturii de calitate, și-a probat omenia și deopotrivă prietenia cu o osârdie rar întâlnită în instanțele românești, fără a se abate de la litera și, vom vedea, nici de la spiritul legii.
Gellu Dorian: Eminescu înseamnă în primul rând Botoșani, orașul în care s-a născut, a fost botezat, a făcut primii pași, a spus primele cuvinte
"La ce bun Cultura în vreme de restriște spirituală?", ne-am putea întreba astăzi, parafrazând celebra zicere a lui Friedrich Hölderlin, de acum mai bine de un secol și jumătate.
Contestată sau admirată, Iustina Irimia Cenușă, din postura de director: Singura afiliere pe care o am este dragostea față de cultura tradiționalăVIDEO & FOTO
Pentru unii observatori mai fini, numirea cântăreței de muzică populară pe postul de director interimar al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani a fost cumva previzibilă.Alții, în schimb, au asociat saltul în carieră al artistei drept înregimentare politică.
Sondaj
Ați dat până acum ”atenții” la doctor?
Da
Nu
Nu am ajuns la doctor
Declaraţia zilei
”A fost o tensiune la nivel municipal, în cadrul organizației, în mijlocul organizației. Adică eu aveam două lupte, trebuia să fiu extrem de abil să pot să limitez luptele interne și să mă ocup de extern și mi-a mâncat ...
hainedevis.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9022 lei
USD
Dolarul SUA
4.5747 lei
CHF
Francul elveţian
4.9405 lei
GBP
Lira sterlină
5.4884 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4671 lei
XAU
Gramul de aur
275.3601 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2427 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2474 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1696 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4092 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2057 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6588 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-2.4 o C
Dorohoi
-3.2 o C
Bucecea
-3.4 o C
Darabani
-3.8 o C
Saveni
-2.9 o C
Ştefăneşti
-0.3 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.