Mircea Lucescu a fost înmormântat în Vinerea Mare la Cimitirul Bellu după ce două zile românii i-au putut aduce un ultim omagiu la Arena Națională. Cornel Șfaițer este poate botoșăneanul care de-a lungul timpului a colaborat și discutat cel mai mult cu legendarul antrenor.
L-a cunoscut în urmă cu aproape 30 de ani, când ”Il Luce” pregătea Rapid București, iar omul de afaceri tocmai promovase în Liga 3 cu Unirea Botoșani.
De atunci au legat o prietenie care a dăinuit timpului. În 2024, Mircea Lucescu a fost premiat chiar în Copou de Cornel Șfaițer și de regretatul Vasile Simionaș, ulterior devenind și cetățean de onoare al municipiului Iași.
În 2024 și 2025, când președintele Politehnicii Iași și-a serbat ziua de naștere la București, printre cei care l-au onorat cu prezența a fost și Mircea Lucescu, de la care a primit un tricou al naționalei României cu autografele jucătorilor.
Cornel Șfaițer este probabil și ultimul botoșănean care a discutat cu tehnicianul înainte de a înceta din viață. Aceasta pentru că fostul președinte al FC Botoșani a făcut parte din delegația oficială a Federației Române de Fotbal la meciul de baraj cu Turcia, din 26 martie 2026.
Atunci au vorbit ultima oară.
Acționarul de la ”Prodalcom” îi poartă o vie recunoștință și admirație.
- Cum l-ați cunoscut pe Mircea Lucescu, în ce context?
- Dl Lucescu, din păcate... Am sperat până în ultima clipă că își va reveni. Este o mare tragedie pentru fotbalul românesc, pentru familia dânsului. Are o familie extraordinară, îmi aduc aminte de duelul dintre el și Răzvan Lucescu și asta spune mult (meciul Shakhtar - Rapid 0 – 1 în Cupa UEFA, în 2005). Întreaga familie cum a trăit fotbalul... Legat de dl Mircea Lucescu, de mic copil, de când am început să iubesc fotbalul, din 1970, de la Campionatul Mondial din Mexic, l-am îndrăgit.
- Unde Mircea Lucescu a fost căpitanul echipei.
- A fost căpitan și de acolo am rămas un împătimit al fotbalului, de la campionatul din Mexic. După care am urmărit și am parcurs o bună perioadă a clubului Dinamo București, cu frații Nunweiller, cu Dinu, Lucescu, Dumitrache și marii fotbaliști pe care i-a avut Dinamo în perioada 72 și ”perioada Mircea Lucescu” i-aș spune, în care a avut cinci sezoane, 1985 – 1990, când a avut un parcurs excelent ca antrenor. Vă dați seama că am fost un fan fidel al lui Dinamo și al lui Mircea Lucescu. Cunosc foarte bine istoric său, inclusiv ca jucător. Chiar am depănat amintiri cu dumnealui, chiar acum doi ani, trăiesc mari emoții când îmi amintesc... Într-o discuție la Iași, când i-am amintit de debutul său ca antrenor – jucător la Corvinul Hunedoara cu generația de succes: Rednic, Andone, Văetuș, Klein, Dubinciuc
- Mateuț, Gabor...
- A fost o generație de succes. Majoritatea lor au și debutat la echipa națională sub Mircea Lucescu. Și am depănat amintiri. Îmi aminteam de 1979, anul promovării Corvinului Hunedoara cu generația aceasta de succes. Îmi amintesc, a fost 3 – 1 cu FC Bihor după ce a intrat el la pauză, era ziua de Paști (debutul lui Mircea Lucescu antrenor – jucător la Corvinul – n.r.). După care parcursul său la echipa națională și mă uitam, avea o memoria extraordinară. Încă juca la Hunedoara, cu un stadion arhiplin. Îmi aduc aminte meciul naționalei României cu Ciprul, 3 - 1, cred că Florea Văetuș a marcat un gol atunci. Au fost momente extraordinare să stai cu Mircea Lucescu.
Și în meciurile de pregătire pe care le-am jucat prin Antalya în anii trecuți, chiar acum trei ani am jucat cu Poli Iași. A fost foarte des la Iași în ultimii trei ani. În ultimul timp am fost alături de dânsul la toate jocurile echipei naționale. Exact cum am fost în perioada cu Edy Iordănescu în campania de calificare, mi-am dorit să merg la toate jocurile, atât de la București, cât și din deplasare, din această campanie, în care și eu personal am crezut la meciul cu Turcia. Am avut discuții chiar în decembrie, am avut o întâlnire cu dânsul la București, chiar la ziua mea, am discutat un pic pe seama jocului important care urma. Au fost foarte multe glorii dinamoviste în acea zi și printre altele am discutat și despre meciul cu Turcia, la care am fost la Istanbul. Știți foarte bine ce s-a întâmplat... dorința foarte mare a sa, venea după o perioadă grea, în care a fost la foarte multe clinici, a fost internat, a fost un moment dificil, dar și-a dorit mult să stea pe bancă și să reușească un rezultat bun la Istanbul.
- Cum l-ați simțit dvs. atunci? Poate că sunteți ultimul botoșănean cu care a vorbit.
- În avion, îmi aduc aminte, chiar am fost printre ultimii care am urcat în aeronavă cu președintele, dl Burleanu, și era foarte vesel, încrezător. Am vorbit chiar și în aeroport, la plecare chiar am dat mâna. După care la Istanbul era foarte, foarte afectat de rezultat. Eram supărați cu toții. Este neplăcut să te întorci abătut, învins de la un meci în care credeam cu toții că vom juca finala barajului cu Kosovo. Și l-am văzut foarte abătut. Era împreună cu analistul, se uita la fazele jocului, imediat după joc, înainte de a zbura spre București. Chiar am discutat pe seama jocului, chiar era foarte, foarte abătut.
- Și părea a fi un om în pragul… plecării?
- Nu mi-a dat senzația nicio clipă. Când vezi un om așa puternic, care și-a dorit enorm de mult să ducă echipa națională la Campionatul Mondial. Pentru că asta a fost dorința! A crezut mult în acest rezultat cu Turcia și cred că a fost o mare dezamăgire pentru dânsul.
- Personal, când l-ați cunoscut pe Mircea Lucescu, când ați discutat prima oară cu dumnealui, vă mai amintiți anul?
- Cred că acum vreo 20 de ani, în perioada când era în fotbalul ucrainean și mai erau întâlniri cu foștii jucători dinamoviști și cum eu eram un apropiat al fostelor glorii dinamoviste am avut destule oportunități de a mă întâlni cu foști internaționali, foști dinamoviști. Am foarte multe amintiri în decursul anilor și am trăit clipe deosebite alături de ei la multe turnee, amicale, partidele de old-boys, zile onomastice și nu mai zic de jocurile oficiale.
- Cum a fost cu exactitate ziua, momentul în care l-ați cunoscut pe Mircea Lucescu?
- Îmi aduc aminte perfect, în 1998, după promovarea cu FC Unirea în Liga 3, după meciul de baraj cu Vasluiul...
- 3 – 2...
- Eram în perioada de pregătire de vară, veneam din Germania, mi-am luat mașina din Germania, eram foarte obosit și m-am oprit la Câmpulung, locul unde era în cantonament dl Mircea Lucescu cu Rapid, la revenirea în sa în România de atunci, la Rapid. Au fost jucători aduși atunci de dânsul: Mircea Rednic, Sabău, Lupu, era în perioada 1998 – 1999. Și era în cantonamentul de vară de la Câmpulung și mi-am dorit atunci ca nou promovată (Unirea Botoșani intrase în liga 3 – n.r.) o partidă amicală cu Rapid. Aveam programul făcut și am bifat acel meci amical, dar au plecat cu două zile mai repede din cantonament și am avut o discuție la cantonamentul fostului Hotel BTT din Câmpulung și am vorbit puțin despre perioada petrecută de Mircea Lucescu la echipa națională, când în 1982 – 1984 venea în cantonament la Câmpulung cu lotul național.
- Și deci a jucat atunci un amical Unirea Botoșani cu Rapid?
- Nu, am fost stabilit, nu m-a refuzat, am stabilit și data, dar a fost timpul nefavorabil, au fost niște ploi torențiale și au plecat la București mai repede din cantonament.
- Apropo de zile onomastice, de naștere, am văzut că venea inclusiv la ziua dvs. de naștere, a fost și acum, în decembrie 2025, dar și în decembrie 2024.
- Da, mi-am făcut ziua de naștere la București. A fost nea Mircea împreună cu doamna. Chiar atunci s-a bucurat, a rămas pentru un timp mai îndelungat. A fost și anul trecut, la 60 de ani, chiar mi-a adus și un cadou: un tricou cu echipa națională, cu semnăturile jucătorilor. A fost omul pe care l-am respectat și l-am prețuit.
- Dacă ar fi să sintetizați în 30 de secunde ce a însemnat Mircea Lucescu pentru fotbalul românesc...
- Îl consider cel mai mare antrenor al tuturor timpurilor. Să dea Domnul să mai aibă parte fotbalul românesc de un asemenea om și antrenor cunoscător de fotbal și preocupat de fotbal și profesionist cum a fost Mircea Lucescu. Dumnezeu să-l odihnească în pace.
