Polițiștii l-au oprit pentru un control de rutină.
Pe 17 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul public din localitatea Orășeni-Vale, un autoturism condus de un bărbat, de 55 ani, din aceeași localitate.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.