Un bărbat în vârstă de 53 de ani a fost condamnat la închisoare pe viață după ce și-a ucis amanta, într-un atac de o violență extremă. Tribunalul Prahova a pronunțat sentința miercuri, 14 octombrie, însă hotărârea nu este definitivă.
Crima a avut loc în dimineața zilei de 2 septembrie 2025, în localitatea Baba Ana, din județul Prahova. Victima, o femeie de 57 de ani, se deplasa cu bicicleta pe un drum județean, în direcția orașului Mizil.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul a urmărit-o cu autoturismul și a amenințat-o că o va omorî, spunând că se va sinucide și el. După ce femeia a abandonat bicicleta și a încercat să fugă, acesta a acroșat-o cu mașina, apoi a lovit-o în repetate rânduri cu pumnii și picioarele.
Ulterior, s-a urcat din nou la volan și a trecut cu roțile autoturismului peste corpul victimei, după care a părăsit locul faptei.
Femeia a fost transportată la spital, însă a murit în aceeași seară, din cauza leziunilor suferite. Bărbatul a fost identificat și prins la scurt timp după atac.
Instanța l-a condamnat pe inculpat la detențiune pe viață pentru omor calificat. Totodată, în primă instanță, o societate de asigurări, în calitate de parte responsabilă civilmente, a fost obligată să plătească familiei victimei despăgubiri morale în valoare totală de 135.000 de euro.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.