Acest World Cup 2026 putea merge prost din zeci de motive. Se derulează pe timpul a trei conflicte armate de proporții, cu o clasă de politicieni avizi de publicitate și sub o conducere a FIFA compromisă în ochii suporterilor. Dar fotbalul a reușit, din nou, să unească milioane de oameni dintr-o lumea dezbinată. Iar ultimele două sferturi de finală intră în legenda sportului.
O noapte albă, noapte magică s-a întins sâmbătă spre duminică peste ochii întredeschiși ai lumii. Toate fusele orare s-au redus la unul singur: cel al Campionatului Mondial, cum au scris colegii de la GOLAZO.
La Norvegia – Anglia și la Argentina – Elveția, sportul a dovedit încă o dată că șterge asperitățile, dar păstrează diferențele de stil, diferențe din care erupe frumusețea. La Kiev, în Gaza, la Moscova și la Teheran se aud alarme aeriene, dar ceva ne mai ține încă împreună.
În primul meci, norvegienii și englezii s-au aruncat, la Miami, cu pieptul înainte într-o încercare pe viață și pe moarte, derulată la 44 de grade Celsius.
Britanicii au dominat primele 30 de minute. Însă neașteptat, ei au cedat apoi controlul. Nu au făcut-o voluntar, ci pentru că Norvegia reușește un joc uluitor de posesie. Pur și simplu, nordicii nu dau mingea unei echipe a Angliei alcătuită de staruri ale fotbalului.
Vedetele asistă preplexe la posesia sufocantă a Norvegiei. Martin Ødegaard, căpitanul scandinavilor, jucătorul lui Arsenal, face pur și simplu ce vrea pe teren. E peste tot. Driblează, coordonează, impune ritmul. „Stângul” lui Ødegaard amintește de vraja paselor prin care Hagi, un alt stângaci de geniu, ridica tribunele din SUA în picioare, la Mondialul din 1994.
Meciul de la Miami e minunat. Norvegienii marchează primii, dar sunt egalați repede. Mai departe, vikingilor li se anulează un gol, iar englezilor li se ia un penalty, după analiza VAR. Ambele decizii sunt fost reveniri corecte la ce se întâmplase pe teren și arbitrul nu văzuse, inițial.
Se joacă superb, deschis și sportiv de ambele părți. Densitatea execuțiilor de clasă depășește orice așteptare.
Tu, ca telespectator sub conul de aer condiționat, nu poți ține ritmul fazelor reușite de sportivii prinși în iadul de căldură. In-cre-di-bil! Jocul amintește de un moment legendar, descris de marele Ioan Chirilă în „Frumoasele noastre duminici”, tot la un Campionat Mondial.
Chirilă se afla în drum spre Mondialul din Mexic 1986. Zbura spre Mexic, pe ruta București – Praga – Havana – Mexico City. În aeroportul din Havana, a văzut la TV meciul URSS – Ungaria. Ungurii erau mari favoriți. Dar rușii jucau incredibil de bine, astfel încât se succedau rapid fazele de atac.
Sursa https://www.hotnews.ro
