Cum s-a repezit Occidentul să facă afaceri în Rusia și apoi s-a trezit cu fabricile confiscate

Pe 31 ianuarie 1990, 8.000 de ruși stăteau la coadă ore întregi pentru deschiderea primului restaurant McDonald’s din Uniunea Sovietică, în Piața Pușkin din Moscova, pentru prima lor experiență în a savura hamburgeri și cartofi prăjiți în stil american, serviți de chelnerițe zâmbitoare (doar și numai acest lucru era ceva complet neobișnuit în Rusia), scrie Thane Gustafson în cartea ”Furtuna perfectă”. Gustafson are o experiență de treizeci de ani a autorului ca și consultant în afaceri occidentale în Rusia și ca profesor de științe guvernamentale la Universitatea Georgetown.

Până la sfârșitul primei zile, 30.000 de clienți fuseseră serviți. În prima zi, primul restaurant McDonald’s din Piața Pușkin a doborât recordul pentru cei mai mulți hamburgeri vânduți de orice restaurant McDonald’s de oriunde. Până la ieșirea sa din Rusia, treizeci și doi de ani mai târziu, McDonald’s deținea peste 800 de restaurante cu 62.000 de angajați.

Totul a trebuit improvizat de la zero. George Cohon, șeful McDonald’s Rusia, născut în Canada, a creat un întreg lanț de aprovizionare pentru companie în Rusia. A cercetat peisajul, căutând fermieri ruși care ar fi fost de acord să cultive exact cartofii potriviți pentru cartofii prăjiți atât de importanți. „Aveam nevoie ca fermierii să treacă de la producerea cartofilor ruși tradiționali, mici, rotunzi, la soiul mai lung de care aveam nevoie”, își amintea Cohon. A găsit furnizori ruși pentru carne de vită și chifle, dar murăturile au fost o provocare specială, până când Cohon a găsit un fermier care să cultive castraveții potriviți și să-i mureze conform standardelor exigente ale McDonald’s.

În cele din urmă, totul a fost achiziționat local, ceea ce a adus averi furnizorilor ruși care au fost de acord să-și asume riscul – în special curajosul producător de murături, Anatolii Reviakin, care a devenit „Regele Murăturilor” al alimentelor procesate rusești.

Cohon a insistat să accepte doar ruble, fără valută străină, pentru a evita orice suspiciune de tranzacții pe piața neagră. Însă acest lucru reprezenta o problemă: rubla nu era încă convertibilă și nu era posibilă repatrierea profiturilor. Însă Cohon a inventat o modalitate inteligentă de a monetiza veniturile din ruble ale McDonald’s, folosindu-le pentru a moderniza clădirile de birouri sovietice din Moscova la „standard european” și apoi închiriindu-le multinaționalelor occidentale care soseau în Rusia – care apoi transferau valută forțată „în străinătate” la sediul central al McDonald’s de la sediile lor centrale din Occident. Asta o povestește chiar Cohon în autobiografia sa– ”În Rusia, cu cartofi prăjiți”.

Deziluzia și resentimentele au apărut, pe măsură ce rușii au devenit conștienți de faptul că mulți occidentali priveau Rusia cu dispreț, ca fiind „învinșii” Războiului Rece. Nou-veniții știau adesea puține lucruri despre Rusia, subestimând în același timp capacitățile și abilitățile fundamentale ale rușilor. De obicei, nu vorbeau rusă, cu excepția câtorva persoane cu rădăcini familiale rusești. La Moscova, consultanții și bancherii occidentali le predicau clienților lor ruși despre transparență și caracterul sacru al contractelor, provocând o iritare crescândă. După cum își amintea mai târziu Boris Jordan, care a venit la Moscova pentru Crédit Suisse și a jucat un rol cheie în programul de privatizare al fostului premier  lui Anatoliy Chubais, „Am făcut fiecare greșeală pe care o face un american într-o țară străină. Eram aroganți. Intram într-o cameră și le spuneam tuturor cum trebuie făcut.”, spune el într-o carte.

Până la un punct, rușii au fost dispuși să suporte discursuri ținute ”de sus”, cu condiția ca occidentalii să ofere și un sprijin concret. Într-o seară memorabilă din 1993, la reuniunea inaugurală a comisiei mixte Gore-Cernomirdin (un organism înființat pentru a dezvolta căi de cooperare între guvernele SUA și Rusiei), Larry Summers (pe atunci subsecretar al Trezoreriei pentru Afaceri Internaționale) i-a ținut prim-ministrului Viktor Cernomirdin o prelegere lungă despre condițiile în care Fondul Monetar Internațional (FMI) ar acorda împrumuturi, își amintește Strobe Talbot în cartea „Mâna Rusiei: Memorii despre diplomația prezidențială”.

Cernomîrdin era furios, își amintește Talbott. Dar nu era singurul; mulți ruși îi împărtășeau sentimentele, deși, de obicei, nu la fel de colorat ca oligarhul ruso-georgian Kakha Bendukidze, care într-o zi a explodat: „Știu că ați vrea să veniți aici și să ne învățați pe noi, țăranii, cum să mâncăm cu furculița și cuțitul”. Mulți ruși simțeau același lucru.

Sursa https://www.hotnews.ro