Psihoterapia are cele mai bune rezultate în tratarea anxietății, iar efectele se pot menține mai mult de zece ani. Potrivit cercetărilor, jumătate dintre persoanele care fac psihoterapie își recapătă echilibrul după aproximativ 20 de ședințe, iar rata recăderilor rămâne scăzută în comparație cu medicația, unde oprirea tratamentului duce la revenirea simptomelor în 95% din cazuri. Detaliem tipurile de terapii posibile și efectele lor potențiale pentru anxietate, problemă din ce în ce mai comună, indiferent de vârstă.
Anxietatea modifică felul în care creierul evaluează pericolul, transformând situații obișnuite în amenințări percepute ca imediate. Corpul reacționează cu bătăi rapide ale inimii, respirație superficială, tensiune musculară și agitație, care susțin un cerc vicios de îngrijorare, activare fizică și evitare a contextelor incomode. Terapeuții lucrează asupra manifestărilor, adaptând metodele la particularitățile fiecărui caz.
Există mai multe tipuri de psihoterapie pentru anxietate. Unele expun pacientul, treptat și în condiții controlate, la situațiile care îi provoacă teamă. Altele îi antrenează atenția prin exerciții de mindfulness sau îl ajută să proceseze evenimente traumatice din trecut. Metoda se alege de specialist în funcție de tipul anxietății.
În timpul terapiei, pacientul învață să își gestioneze singur reacțiile atunci când apare anxietatea. Exersează moduri de a privi gândurile fără a le transforma în alarme, de a accepta emoțiile până când se estompează și de a intra în situații care altădată păreau imposibile. Aceste deprinderi se păstrează mult după încheierea ședințelor.
Contactul direct cu terapeutul are efecte măsurabile asupra corpului. Interacțiunea activează nervul parasimpatic, care scade tensiunea și induce o stare de calm. Sistemul nervos răspunde astfel la prezența unei persoane percepute ca sigură, un semnal biologic că nu există pericol imediat.
Terapia cognitiv-comportamentală (CBT) este cea mai bine documentată metodă de tratament pentru anxietate. O meta-analiză publicată în 2018, care a reunit 41 de studii, a arătat că reduce vizibil simptomele anxietății generalizate, tulburării obsesiv-compulsive și stresului acut. De obicei, tratamentul durează 12–16 săptămâni, cu ședințe săptămânale de aproximativ o oră. Pacientul are un rol activ: citește materiale despre problemă, își monitorizează simptomele și exersează între ședințe tehnicile discutate.
CBT se concentrează pe identificarea, înțelegerea și schimbarea tiparelor de gândire și comportament care mențin anxietatea. Printre distorsiunile cognitive frecvente se numără gândirea de tip totul-sau-nimic („Dacă nu sunt invitat la petrecere, nu voi avea niciodată prieteni”), concluziile pripite („Nu mi-a răspuns la mesaj, sigur s-a supărat pe mine”), dramatizarea pornind de la detalii minore („Am greșit un cuvânt în prezentare, toată lumea va crede că sunt incompetent”) și ignorarea informațiilor pozitive („Mi-a ieșit bine proiectul, dar a fost doar noroc”). Alte exemple includ filtrarea selectivă, concentrarea exclusivă pe partea negativă a unei situații sau etichetarea („Am ratat interviul, deci sunt un eșec”).
Este una dintre cele mai eficiente intervenții pentru fobii specifice. Pacientul se confruntă treptat, într-un cadru controlat, cu stimulul care îi provoacă teamă. Expunerea poate fi directă, în viața reală, realizată prin realitate virtuală sau construită în plan imaginar, prin descrieri detaliate în ședința de terapie.
Tehnologia de realitate virtuală face posibilă recrearea unor situații greu de reprodus altfel. În cazul fricii de zbor, sistemul poate simula un zbor complet, de la îmbarcare până la aterizare, iar terapeutul ajustează experiența în timp real, de pildă, amânând introducerea turbulențelor până când pacientul este pregătit.
Acest tip de terapie pornește de la premisa că gândurile și emoțiile dureroase fac parte din experiența umană. Când cineva încearcă să le evite sau să le controleze cu orice preț, suferința se amplifică. În loc să lupte cu aceste trăiri, terapia de acceptare și angajament îi ajută pe pacienți să le accepte fără judecată și să le privească drept evenimente mentale trecătoare, nu ca pe amenințări care trebuie eliminate.
Obiectivul principal este dezvoltarea flexibilității psihologice, adică acea capacitate de a rămâne prezent și de a acționa în acord cu propriile valori, chiar și atunci când apar gânduri sau emoții inconfortabile. Terapeuții folosesc o combinație de tehnici de mindfulness, pentru antrenarea atenției și observarea trăirilor fără reacție automată, și strategii de schimbare comportamentală, care susțin implicarea în activități relevante pentru pacient.
Poate fi aplicată individual sau în grup și se adaptează în funcție de nevoi: de la intervenții scurte, orientate pe o problemă specifică, până la programe mai lungi, integrate în tratamente complexe. În fiecare format, accentul rămâne pe reconectarea cu valorile personale și pe construirea unei vieți care să includă inevitabilele dificultăți, fără a fi definită de ele.
Combină exercițiile de meditație mindfulness cu tehnicile verificate ale terapiei cognitiv-comportamentale. Programul este organizat de obicei în grupuri mici, dar poate fi adaptat și pentru lucru individual, în funcție de nevoile și disponibilitatea pacientului.
Pe parcursul ședințelor, participanții învață să își concentreze atenția pe prezent, observând gândurile, emoțiile și senzațiile fizice fără a le judeca sau a le interpreta automat. MBCT pune accent pe recunoașterea tiparelor de gândire negativă, pe contestarea lor rațională și pe reglarea răspunsurilor la simptome precum respirația accelerată, tensiunea în corp sau avalanșa de gânduri.
O parte din proces implică exerciții simple, dar constante. De exemplu, într-o sesiune de 10 minute, pacientul este ghidat să își observe respirația, ritmul inimii și contactul picioarelor cu podeaua, iar când mintea fuge către griji, este încurajat să revină blând la momentul prezent. Aceste repetiții creează, în timp, o capacitate mai mare de a răspunde conștient la stres și de a reduce reacțiile automate care alimentează anxietatea.
Aceasta combină ședințe individuale cu sesiuni de antrenament de abilități desfășurate în grup. Intervenția urmărește dezvoltarea capacității de reglare emoțională, îmbunătățirea relațiilor interpersonale și creșterea eficienței în rezolvarea problemelor. În DBT, tehnicile de mindfulness, precum exercițiile de respirație profundă, relaxarea musculară progresivă și focalizarea atentă asupra prezentului sunt folosite pentru a reduce intensitatea anxietății pe moment.
Un studiu publicat în 2020 a comparat CBT cu DBT la 68 de persoane cu tulburare de anxietate generalizată. Rezultatele au arătat că CBT a obținut o reducere mai mare a nivelurilor de anxietate și depresie, în timp ce DBT s-a dovedit mai eficientă în îmbunătățirea reglării emoționale și a abilităților de mindfulness.
Sursa https://www.hotnews.ro
Credeți că, pentru protejarea animalelor, Primăria Botoșani ar trebui să renunțe la artificiile de revelion, așa cum au decis alte primării din România?
