Doliu în lumea asistenței sociale după moartea Mariei Havriliuc, femeia pe care mulți copii crescuți în centrele de plasament au numit-o, cu dragoste, „mamă”. Ani la rând, ea a fost pentru cei fără familie un sprijin, o mângâiere și o voce care i-a încurajat atunci când aveau cea mai mare nevoie.
Vestea dispariției sale a fost anunțată de Sindicatul Asistenței Sociale și Protecției Copilului Iași, care a transmis un mesaj de condoleanțe familiei și colegilor.
„În cursul zilei de ieri am pierdut un coleg devotat și un om deosebit, membru al Sindicatului Asistenței Sociale și Protecției Copilului Iași. Doamna Maria Havriliuc, angajată în cadrul D.G.A.S.P.C. Iași, a lăsat în urmă colegi care au apreciat-o pentru munca, seriozitatea și implicarea sa. Conducerea sindicatului transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate, colegilor și tuturor celor care au cunoscut-o. Dumnezeu să o odihnească în pace.”
Pentru mulți dintre copiii care au crescut în grija statului, Maria Havriliuc a fost mai mult decât un angajat al sistemului. A fost omul care i-a ascultat, care le-a fost alături și care le-a oferit afecțiunea pe care nu au avut-o acasă. De-a lungul anilor, sute de copii din centrele de plasament din Iași au găsit în ea o adevărată mamă.
Vestea morții sale a adus multă durere în rândul celor care au cunoscut-o, iar mesajele de regret au început să apară din toate părțile.
Potrivit lui Ciprian Mihalcea, trupul neînsuflețit al femeii este depus pentru ca cei care au cunoscut-o să îi poată aduce un ultim omagiu. În cursul serii, aceasta urmează să fie dusă în localitatea natală Cărărași, din județul Botoșani, unde va avea loc înmormântarea.
Data și ora funeraliilor nu au fost încă stabilite, însă apropiații încearcă să organizeze transport pentru cei care doresc să participe la ultimul drum al femeii care a fost sprijin pentru atâția copii.
Există chiar discuții pentru organizarea unui autocar din Iași spre Botoșani, astfel încât foștii colegi, prietenii, dar și copiii care au cunoscut-o să poată merge împreună pentru a-i aduce un ultim omagiu.
Moartea Mariei Havriliuc lasă în urmă nu doar o familie îndurerată, ci și o comunitate de oameni care nu o vor uita. Pentru mulți dintre cei pe care i-a ajutat, ea va rămâne pentru totdeauna femeia care le-a oferit ceea ce aveau cel mai mult nevoie: grijă, răbdare și iubire.