Prezența fizică a unui părinte nu garantează și prezența emoțională. În multe familii, tații se distanțează, nu din lipsă de iubire, ci din dificultatea de a-și gestiona vulnerabilitatea. Psihologul Ruxandra Sersa explică faptul că apropierea afectivă a unui tată de copil depinde de structuri interioare formate cu mult înainte de a deveni părinte. Înțelegerea acestui proces ajută la identificarea cauzei retragerii și a pașilor concreți pentru repararea relației.
Ce face ca un bărbat să devină un tată emoțional absent, deși își iubește copilul și îi este alături fizic? Răspunsul, explică psihologul Ruxandra Sersa, nu este lipsa iubirii sau defecte de caracter, ci o istorie afectivă mai veche decât paternitatea. Tatăl nu devine tată doar la nașterea copilului, ci când se naște în el o funcție psihică, construită pe baza a ceea ce a primit sau nu. Intenția simplă – sunt tată, deci trebuie să mă port ca atare – nu-l face disponibil; capacitatea de a rămâne în contact, însă, da. Când acest mecanism lipsește, retragerea devine reacția cea mai la îndemână.
Situații banale – un plâns, o întrebare sau o frustrare – pot activa zonele nerezolvate ale părintelui. Copilul cere spontaneitate emoțională, ceea ce îl poate bloca pe tată. În loc să se apropie, tatăl rămâne prezent fizic, dar absent în profunzime. Această reacție este o formă de auto-protecție, nu un refuz al copilului.
Presiunea socială actuală amplifică fenomenul. Tații oscilează între modelul tradițional, bazat pe control și reziliență, și cel actual, orientat spre empatie și conexiune. Această tensiune poate genera sentimentul de inadecvare. De aici apar evitarea, iritabilitatea sau renunțarea la apropiere.
Psihologul atrage atenția că relația poate fi reparată dacă tatăl devine conștient de blocajele sale. Recunoașterea este un punct de pornire, nu un final. Critica nu ajută, ci un cadru calm, unde vulnerabilitatea poate fi exprimată fără teamă: „Bărbatul nu se deschide sub atac, ci sub înțelegere. Este nevoie de o punte relațională, nu de un verdict”, spune psihologul.
Reconectarea nu necesită gesturi spectaculoase, ci pași mici, clari și constanți, mici ritualuri. Primul pas, spune psihologul, este recunoașterea distanței. Tatăl trebuie să recunoască sincer ce s-a întâmplat – fără justificări, scuze sau a da vina pe context. O propoziție simplă poate schimba totul. Ruxandra Sersa spune că un început eficient arată așa: „Mi-am dat seama că uneori n-am fost cu adevărat aici, aș vrea să schimb asta”. Recunoașterea nu repară automat relația, dar deschide ușa apropierii.
Al doilea pas este crearea unor momente previzibile de contact. Copilul caută prezență reală, nu explicații complicate. De aceea, psihologul recomandă micro-ritualuri scurte, repetate zilnic, care oferă siguranță. Un exemplu este rutina de seară cu trei întrebări, adresate mereu la fel: „ce ți-a plăcut azi? ce nu ți-a plăcut? cu ce pot să te ajut mâine?” Repetiția transformă dialogul într-o punte stabilă între tată și copil.
Sursa https://www.hotnews.ro
