Acasă > Stiri Botosani > Botoșaniul se transformă în capitala chinologiei: Sute de câini din România și străinătate, într-un show internațional la Cornișa

Botoșaniul se transformă în capitala chinologiei: Sute de câini din România și străinătate, într-un show internațional la Cornișa

expozitie caini

  • Botoșaniul va găzdui, în luna octombrie, un eveniment dedicat iubitorilor de câini și crescătorilor din țară și din străinătate. Expoziția Chinologică Internațională „Botoșani” este programată în perioada 10–11 octombrie 2026, la Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa.
  • Evenimentul este organizat de Uniunea Chinologică Royal (UCHR), în parteneriat cu Primăria Municipiului Botoșani, și promite două zile de competiții, demonstrații și concursuri dedicate exemplarelor canine.

 

Cinci ringuri de arbitraj și arbitri internaționali

 

Expoziția este dedicată tuturor raselor de câini și va reuni crescători, proprietari și exemplare canine din România și din străinătate.

 

Competițiile se vor desfășura în cinci ringuri de arbitraj, iar evaluarea câinilor va fi făcută de arbitri internaționali.

 

Participanții vor putea concura pentru titluri de campion internațional, CACIB și alte calificative și titluri acordate conform regulamentului expozițional.

 

Concursuri pentru cei mai frumoși și mai bine pregătiți câini

 

Programul va fi completat de mai multe competiții speciale, printre care Best of Group, Best in Show, Best Puppy in Show, Best in Show Național, Royal Best in Show și Ringul Campionilor.

 

Unul dintre concursurile care poate atrage atenția publicului este „Cel mai educat câine”, dar organizatorii au pregătit și o competiție dedicată copiilor – Best Jr. Handler.

 

Câinii din clasa Puppy participă gratuit

 

Organizatorii au stabilit și tarife diferențiate pentru participare.

 

Pentru data de 10 octombrie, primul câine înscris costă 200 de lei, iar fiecare câine suplimentar al aceluiași proprietar costă 100 de lei. Aceleași tarife sunt valabile și pentru 11 octombrie.

 

Există însă și un tarif special pentru cei care participă în ambele zile: 250 de lei pentru un câine, la care se adaugă câte 100 de lei pentru fiecare exemplar suplimentar.

 

O veste bună este pentru proprietarii câinilor din clasa Puppy, cu vârsta sub nouă luni: participarea este gratuită. Pentru aceștia trebuie încărcată, la înscriere, o fotografie a primei pagini a carnetului de sănătate, unde este menționată data nașterii.

 

Înscrierile se fac până pe 6 octombrie

 

Cei interesați să participe trebuie să se înscrie online, pe platforma UCHR, până la data de 6 octombrie 2026.

 

Expoziția de la Botoșani se anunță astfel ca un eveniment important pentru comunitatea chinologică, dar și o ocazie pentru publicul local de a vedea la Cornișa câini din numeroase rase, într-un cadru competițional internațional.

 

Evenimentul este programat pentru 10 și 11 octombrie 2026, iar în materialul de promovare organizatorii îl prezintă drept o întâlnire dedicată „excelenței canine, competiției și pasiunii pentru chinologie”.