Peste 430 de cadre didactice din județul Botoșani au participat, duminică, la un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Profesorului, organizat la Casa Lux de Organizația Municipală PNL Botoșani. Întâlnirea a fost organizată prin președinta organizației municipale, avocata Ionela Aiftincă, cu sprijinul inspectorului școlar general, prof. Bogdan Suruciuc, și al președintelui PNL Botoșani și al Consiliului Județean, Valeriu Iftime.
Ionela Aiftincă a vorbit liber, fără un discurs scris pe care să îl citească de pe foaie, cum fac mulți dintre politicienii de la Botoșani.
Le-a transmis profesorilor un mesaj despre rolul pe care îl au în formarea nu doar a elevilor, ci și a viitorilor cetățeni.
Președinta Organizației Municipale PNL Botoșani a pornit de la propria experiență, explicând că a absolvit profilul pedagogic și că se simte astfel apropiată de lumea educației. În sală și-a regăsit foști colegi de bancă, dar și chiar fosta educatoare.
Ionela Aiftincă, președinta Organizației Municipale PNL Botoșani.
„Eu am terminat profilul pedagogic și de aceea mă simt mai aproape de dv. și cu atât mai mult cu cât văd în sală foști colegi pe care i-am avut, colegi de bancă, și chiar pe doamna mea educatoare. Cred că aveți o mare, mare responsabilitate, aceea de a forma generații, munca dv. nu se măsoară în mandate ca la aleși locali, ci se măsoară în generații. Cred că educația ar trebui să fie o prioritate în strategia națională pentru că, fără educație, ne pierdem democrația”,
Un punct important al discursului a fost legătura dintre educație și sănătatea unei societăți democratice.
Ionela Aiftincă a vorbit despre vulnerabilitatea democrației în lipsa educației și despre responsabilitatea suplimentară care le revine profesorilor, întrucât, în viziunea sa, democrația începe încă din sala de clasă.
Ea a subliniat importanța ca elevii să aibă curajul de a pune întrebări, să își formeze propriul spirit critic și să înțeleagă responsabilitatea pe care o vor avea în societate.
Elevii de astăzi vor fi adulții care vor lua decizii și îi vor alege pe cei care vor reprezenta statul, motiv pentru care educația civică și capacitatea de a discerne devin esențiale.
„De aceea este foarte important să fie cetățeni care au simțul responsabilității, care au spiritul critic. Și mai mult decât atât, având în vedere că lumea este într-o continuă schimbare, dv. pregătiți elevii nu pentru ziua de astăzi, nu pentru lumea în care noi trăim ci pentru o lume pe care nici măcar nu o cunoaștem”, a mai transmis Ionela Aiftincă.
Mesajul transmis de aceasta a mers dincolo de rolul tradițional al profesorului de a transmite informații.
Într-o lume aflată într-o schimbare continuă, cadrele didactice pregătesc copii pentru realități profesionale, tehnologice și sociale pe care nici măcar adulții de astăzi nu le pot anticipa în totalitate.
Tocmai de aceea, a subliniat Ionela Aiftincă, misiunea profesorului este una pe termen lung. Rezultatul muncii sale nu se vede neapărat imediat, ci în generațiile care ies de pe băncile școlii și ajung să construiască societatea de mâine.
În final, mesajul său a fost unul de apreciere pentru cadrele didactice și pentru rolul pe care acestea îl au în viitorul României: lumea de mâine, pregătită prin elevii de astăzi, reprezintă, în perspectiva exprimată de Ionela Aiftincă, unul dintre cele mai importante daruri pe care profesorii îl pot face acestei țări.