Botoșani devine și oraș albastru, forum cu peste 150 de persoane pentru un nou concept – VIDEO 

Evenimentul a fost găzduit de complexul Maria și a fost parte integrantă dintr-un proiect în care municipiul Botoșani este partener cu orașul ucrainean Ivano Frankivsk. 

Impactul pe plan local va fi resimțit vara viitoare odată cu reabilitarea Lacului Mihai Eminescu. 

 

O zonă modernă, un lac atrăgător

 

Suprafața de apă din Parcul Mihai Eminescu este unul dintre obiectivele cele mai cunoscute ale orașului și practic, generații întregi de botoșăneni s-au plimbat pe malul lacului sau cu bărcuțe. Chiar încă din vremea comunistă, lacul a făcut parte integrantă din cea mai mare grădină publică a orașului. Însă, de-a lungul anilor nu a avut parte decât de igienizări la nivel minimal. 

Prin acest proiect, acest obiectiv popular la Botoșani va fi modernizat și adaptat vremurilor actuale, lucru care va ridica la maxim nivelul de atractivitate pentru botoșăneni sau cei care vor vizita orașul. 

 

Reabilitarea și modernizarea lacului este posibilă prin implementarea de către Primărie a proiectului „U_LAKES: UrbanLakes: Cross-Border Synergy for Blue Ecosystem Preservation” (Lacuri urbane: Sinergie transfrontalieră pentru conservarea ecosistemului albastru). În oglindă și ucrainenii își vor reabilita propriul lor lac.

 

Fiind vorba despre un proiect european, printre cerințele UE s-a regăsit și organizarea unui forum, un loc de întâlnire pentru partenerii din proiect sau societatea civilă în care să fie promovate noi idei de regenerare urbană și identificare de alte obiective prin care să fie crescută atractivitatea verde a orașelor. Sau, albastră cum e cazul de față. 

 

Raluca Bălășcău, șef serviciu management proiecte europene Primăria Botoșani

„Vă mulțumim că sunteți în număr atât de mare alături de noi, înseamnă că Botoșaniul dar și Ivano Frankivsk sunt interesate de ceea ce înseamnă infrastructură verde și albastră. Ne aflăm astăzi în forumul româno-ucrainean în cadrul proiectului «U-Lakes», este un proiect pe care l-am scris acum doi ani și prin care la Botoșani se va reabilita Lacul Mihai Eminescu. De asemenea, o să vedeți mai multe investiții ale municipiului Botoșani și ale municipiului Ivano Frankivsk în zona aceasta de climă, verde, dezvoltare durabilă”,

 

Orașul verde – albastru 

 

Sala de evenimente a complexului Maria s-a bucurat de prezență numeroasă. Primarul și conducerea Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră (BRCT) Suceava, șefi din Prefectură sau funcționari și tineri din oraș, toată lumea a urmărit cu interes prezentările care s-au făcut la forum.

 

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani

„Era cunoscut în municipiul Botoșani că avem un oraș verde. Mai nou, ne mândrim de faptul că o să avem un oraș albastru, un termen nou pe care l-am văzut. O să avem reabilitarea lacului Mihai Eminescu cu fonduri europene, după ce am reabilitat Teatrul Mihai Eminescu, cu fonduri europene. Iată, Eminescu este în centrul atenției și mă bucur că putem să schimbăm fața orașului”,

 

Botoșani, un exemplu 

 

Oaspeții din Ucraina au călătorit mai multe ore, cu un autocar care i-a adus la Botoșani peste granița comună. 

Cezar Grozavu a ajuns de la Suceava pentru a lăuda succesul româno-ucrainean care s-a concretizat prin fondurile alocate acestui program, în urma concursului de proiecte. 

 

Cezar Grozav, directorul BRCT Suceava

„Fondurile europene reprezintă contribuțiile fiecărui cetățean european. E important ca acești bani să fie cheltuiți corespunzător, în beneficiul ambelor țări, în cadrul acestui program bilateral de cooperare. Într-adevăr, cum spunea și dl primar banii europeni fac diferența în comunitățile noastre, Botoșaniul este un exemplu de bune practici în ceea ce privește atragerea fondurilor europene, atât structurale cât și de cooperare”,

 

A spus despre proiect că este inovator și ușor asimetric, lacul din Botoșani este minuscul față de cel din Ivano Frankivsk care măsoară 10 kilometri. 

Rezultatele însă vor fi spectaculoase pentru ambele orașului și exclusiv în beneficiul locuitorilor care se vor bucura de orașe mai atractive prin conceptul de regenerare urbană. 

 

Despre acest proiect am scris mai multe aici: Nuferi, aripi de fluture, desene, instalații de lumini și sunet dar și pești decorativi în la lacul din Parcul Eminescu

 

 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare