Directorii instituțiilor deconcentrate participă, la această oră, la ședința Colegiului Prefectural aferentă lunii octombrie. La întâlnire este prezent și Alin Cirimpei, directorul societății Nova ApaServ, care a fost întrebat de prefectul Raluca Curelariu despre măsurile pregătite pentru perioada în care furnizarea apei va fi oprită.
Potrivit directorului Nova ApaServ, în această seară vor ajunge rezervoarele care urmează să fie instalate în 12 puncte accesibile din oraș, pentru a asigura alimentarea populației cu apă potabilă. Pentru utilizarea acestora sunt necesare documentele de certificare sanitară.
„În această seară vor ajunge rezervoarele care vor fi montate în 12 puncte accesibile din oraș, pentru a alimenta cu apă potabilă populația. De exemplu, ne trebuie un certificat de la DSP pentru acele rezervoare. Avem și o vidanjă sau o cisternă pentru apă potabilă certificată, care va transporta apă potabilă și care este alimentată”, a declarat Alin Cirimpei, directorul Nova ApaServ.
Reprezentanții societății urmează să anunțe din nou, printr-un comunicat de presă, amplasamentele exacte ale punctelor de distribuire a apei, astfel încât cetățenii să știe unde se pot aproviziona în perioada întreruperii furnizării.
„Mâine vom face din nou un comunicat de presă în care vom anunța efectiv punctele unde vor fi amplasate rezervoarele și de unde populația își va putea lua apă. Mai mult, în stația de tractare pe Cătămărăști va fi un rezervor, o pompă, din care se poate lua apă menajeră sau potabilă, în funcție de recipientele cu care poate veni populația, în vederea alimentării cu apă”, a precizat Alin Cirimpei.
Rezervoarele vor reprezenta surse alternative de apă potabilă pentru botoșănenii afectați de întreruperea serviciului.