Băiatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Un accident rutier a avut loc în seara zilei de 9 august, în orașul Salcea, soldat cu rănirea unui adolescent în vârstă de 16 ani.
Evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 19:00, pe DN29, pe drumul Suceava – Botoșani.
O șoferiță în vârstă de 48 de ani, aflată la volanul unui autoturism, a surprins și acroșat un biciclist care s-ar fi angajat în traversarea părții carosabile.
În urma impactului adolescentul a fost proiectat pe carosabil. La fața locului a intervenit un echipaj SMURD, care a acordat primele îngrijiri medicale și a transportat victima la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, scrie bucovinamedia.ro
Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier Suceava, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Șofer de microbuz cu 19 elevi găsit băut la volan
Oct 28, 2026
Tânăr mort după ce a căzut într-un siloz cu rapiță
Oct 28, 2026