Nu toți profesorii au reușit să promoveze examenul de definitivat. Unii dintre ei au luat note sub cinci.
Cea mai mică notă a obținut-o un profesor de la Liceul cu Program Sportiv din municipiul Botoșani. El a susținut definitivatul la educație fizică și sport și a fost notat la proba scrisă cu 1,6 puncte.
La cele două inspecții și la portofoliu a primit nota zece, însă pentru a promova un candidat trebuie să obțină minimum media opt, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv cea scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin opt pentru promovarea examenului.
Media obținută de respectivul profesor a fost 4,12.
Patru candidați au fost notați cu 10, iar 19 au primit note între 9,50 și 9.99.
De asemenea, 37 de profesori au avut note între 5 și 7,99. Cu note sub 5 au încheiat proba doi candidați.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Depozit de furaje incendiat într-o localitate din Botoșani: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Lumânarea din noaptea de Înviere: CÂT timp se păstrează și când poate fi aprinsă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024