Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs vineri, 6 noiembrie 2026, în comuna Corni, județul Botoșani. În urma impactului, două femei, în vârstă de 24 și 30 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital.
La locul accidentului au intervenit pompierii de la Detașamentul Botoșani, cu o autospecială de stingere dotată cu accesorii pentru descarcerare, precum și echipaje SMURD și ale Serviciului Județean de Ambulanță.
Pompierii au luat măsuri pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu, în timp ce cadrele medicale au acordat primul ajutor victimelor.
Accidentul s-ar fi produs pe drumul dintre Corni și Balta Arsă, iar în eveniment ar fi fost implicate un Audi și un BMW. Cauza exactă a producerii accidentului urmează să fie stabilită de polițiști.
Mașinile au fost ridicate de SOS Savencu.