Plutonierul adjutant Gheorghe Cozmolici știe foarte bine ce înseamnă focul care mistuie totul. Ca pompier, l-a înfruntat de nenumărate ori. Dar mai știe și ce înseamnă focul care încălzește — acela care se naște din omenie, din grija față de celălalt. Pe acesta îl duce cu el acasă, acolo unde îl așteaptă soția lui, Bianca, și cei doi copii ai lor, Agnes și Liam Alexandru.
Cu câțiva ani în urmă, două familii s-au cunoscut într-un bloc obișnuit din orașul Săveni. Vecini de scară, cu saluturi simple și conversații mărunte. O familie mică și una numeroasă — șapte copii, gălăgioși, plini de viață. Viața nu fusese blândă cu ei, dar se țineau strâns unii de alții.
În urmă cu un an și jumătate, siguranța familiei numeroase s-a năruit. Proprietarul locuinței nu a mai vrut să îi mai țină în chirie, iar teama de a rămâne pe drumuri a devenit apăsătoare. Șapte copii riscau să rămână fără un acoperiș deasupra capului.
Atunci, Gheorghe Cozmolici și soția lui, Bianca, nu au stat pe gânduri. Aveau și ei doi copii și știau cât de important este pentru un copil să aibă un loc sigur unde să se întoarcă seara. Dintr-o omenie simplă, au ales să le deschidă ușa.
Le-au propus să se mute în casa moștenită de la bunici, din comuna Vlăsinești. O casă modestă, dar plină de căldură, care a prins viață odată cu râsetele copiilor. Nu a fost un gest făcut pentru laude sau recunoaștere publică, ci unul firesc, născut din empatie.
„Pentru noi, un copil trebuie să știe că are unde să se întoarcă, că este dorit și protejat. Casa din Vlăsinești nu este mare, dar e plină de viață. Când vezi copiii râzând, știi că ai făcut ce trebuie”, mărturisește Gheorghe Cozmolici.
De atunci, Gheorghe și Bianca îi vizitează des. Îi ajută cu alimente, haine și dulciuri, dar mai ales cu prezență și grijă. Legătura dintre cele două familii a devenit și mai strânsă când au decis să boteze mezinul familiei, un copil de doar două luni — un simbol al speranței și al unui nou început.
Înainte de Crăciun, Gheorghe Cozmolici a revenit în casa din Vlăsinești împreună cu colegii săi de la Stația de Pompieri Săveni și cu Moș Crăciun. Nu au venit cu mâna goală, ci cu daruri pentru copii, alimente și haine, aducând nu doar pachete, ci și bucurie, emoție și sentimentul că nu sunt uitați. Pentru cei mici, a fost o zi în care spiritul sărbătorilor a prins contur prin gesturi simple și sincere.
Aceasta nu este o poveste despre eroi în uniforme, ci despre oameni care aleg să fie oameni, chiar și atunci când au propriile griji. Despre înțelegerea profundă a faptului că un copil are nevoie de mai mult decât un acoperiș — are nevoie de siguranță, iubire și stabilitate.
În casa din Vlăsinești nu locuiește doar o familie numeroasă. Acolo locuiește bunătatea. Iar dovada că, uneori, cea mai mare salvare nu este din flăcări, ci din lipsuri.
Credeți că, pentru protejarea animalelor, Primăria Botoșani ar trebui să renunțe la artificiile de revelion, așa cum au decis alte primării din România?
