Senatorul Cătălin Silegeanu susține că Guvernul Bolojan lasă în urmă mari uzine închise, concedieri colective și peste 11.000 de șomeri în cele mai importante platforme industriale din țară.
„Dacia – 1.200 de concedieri la Mioveni; Șantierul Naval Mangalia – peste 1.000; Aptiv Ineu închide o fabrică de 800–1.000 de salariați; JTEKT Alexandria – peste 800; Leoni – 700 de oameni; Astra Rail Arad a concediat 699; Preh Ghimbav – 600; Haier Prahova peste 500; Trico Wipers – 400; fabrica de volane din Brad – peste 300. Azomureș, combinat oprit din noiembrie, taie 2.500 de locuri de muncă; Chimcomplex – cel puțin 1.200 de concedieri; Complexul Energetic Oltenia – sute de contracte reziliate și 300 de disponibilizări”, a afirmat Cătălin Silegeanu, într-un comunicat remis presei.
Potrivit senatorului AUR, statul pierde circa 570 de milioane de lei, până la finele anului 2026, numai din contribuțiile lucrătorilor disponibilizați de uzinele enumerate.
„Numai cazurile notorii recente însumează peste 11.000 de șomeri, fără familiile care depindeau de salariile lor și fără firmele mici care trăiau în jurul uzinelor enumerate. Dacă ne raportăm la salariul mediu din decembrie 2025, statul va pierde contribuții de circa 570 milioane lei până la sfârșitul lui 2026, fără să mai socotim minusul de TVA din consum, impozitele pe profit, taxele locale și efectele asupra furnizorilor. Așa arată reformele lui Bolojan”, a transmis secretarul Comisiei economice din Senat.
El afirmă că evoluția Bursei de Valori București după adoptarea moțiunii de cenzură contrazice mesajele potrivit cărora demiterea Guvernului Bolojan ar fi creat panică în economie.
„S-a tot spus că moțiunea va speria economia. Piața a demonstrat opusul. În ziua căderii Guvernului Bolojan, indicele BET al Bursei de Valori București a închis pe plus cu 1,27%, la 28.534 de puncte, iar a doua zi a mai urcat 1,13%. Adică investitorii au văzut demiterea guvernului ca pe finalul austerității care tăia cu nesăbuință investiții și storcea mediul privat de bani. Comisia Europeană estimează pentru România cea mai slabă creștere PIB din istorie, de doar 0,7% în 2025, și în continuare cel mai mare deficit bugetar din UE, de 7,9% din PIB”, a mai spus parlamentarul.
În final, el acuză Guvernul Bolojan că a tratat capitalul românesc drept sursă de acoperire pentru costurile sinecurilor de partid.
„După Guvernul Bolojan, trebuie să reînvățăm sensul cuvântului «reformă», care nu înseamnă nici pe departe să iei mai mult de la firme, de la salariați și de la antreprenori ca să menții sinecurile clasei politice. E dezamăgitor că o conducere care s-a pretins liberal-națională a tratat capitalul românesc ca pe o vacă de muls. Și ce ironic că PNL se rupe în două fiindcă Bolojan anunță ieșirea de la guvernare, în timp ce oamenii lui mai prind câte o numire ca secretari de stat”, a încheiat Cătălin Silegeanu.
(Comunicat de presă)