Inteligența artificială (AI) este comparată cu o veche tentație: „Pune-ți o dorință magică și ea va fi satisfăcută”. Această analogie, propusă de romancierul și poetul austriac Clemens J. Setz într-un eseu publicat de The Guardian, ridică întrebarea fundamentală: ce rămâne de făcut atunci când orice dorință poate fi îndeplinită cu ușurință? Provocarea pentru generațiile viitoare va fi gestionarea sentimentului de gol generat de această „minune” facilă.
Setz face trimitere la basmul german „Pescarul și soția sa”, cules de frații Grimm în 1812. În poveste, un pescar prinde un pește vorbitor, care se dovedește a fi un prinț fermecat capabil să îndeplinească orice dorință. Soția pescarului, Ilsebill, își dorește inițial un castel, apoi vrea să devină papă și, în cele din urmă, Dumnezeu. Aceste dorințe exagerate provoacă furia naturii, iar Ilsebill este readusă la starea inițială de sărăcie. Morala basmului subliniază pericolul dorințelor nemăsurate.
Există numeroase variațiuni ale acestui motiv clasic, unde dorințele pot fi nu doar exagerate, ci și stângace sau contradictorii.
„Astăzi, majoritatea tinerilor cresc cu un pește fermecat în buzunar”, afirmă Setz. Aceștia își pot dori ca temele să le fie făcute, pot accesa orice tip de conținut vizual și, în curând, vor putea genera filme pe orice temă în câteva secunde. Eseurile universitare vor putea fi create instantaneu.
Această schimbare nu va afecta doar relația noastră cu artele creative, ci va redefini și conceptul de creativitate și, implicit, de umanitate.
Scriitorul austriac anticipează că, în viitorul apropiat, majoritatea oamenilor vor putea delega inteligenței artificiale interacțiuni obositoare, precum negocierea contractelor, gestionarea criticilor sau colectarea de informații. „Și marea nu se va mai întuneca niciodată”, adaugă el.
Conform lui Setz, studenții de astăzi, precum Ilsebill, se pot confrunta încă cu sancțiuni dacă profesorii lor, proveniți dintr-o altă eră, descoperă că și-au realizat eseurile cu ajutorul AI.
Totuși, această situație este temporară. În câțiva ani, Ilsebill va face parte dintr-o majoritate încrezătoare în sine, iar majoritatea profesorilor vor fi crescut, la rândul lor, în această nouă realitate.
Ilsebill își poate dori un iubit, un instructor spiritual sau un terapeut, iar aceștia vor apărea instantaneu, dând impresia că au fost cunoscuți de ani de zile.
Dacă Ilsebill își dorește să devină papă și acest lucru se întâmplă în universul ei, farmecul de a fi papă dispare. Setz argumentează că lucrurile devin interesante și dorite doar atunci când implică rezistență sau obstacole. Ilsebill, însă, cunoaște rezistența doar prin formularea precisă a dorințelor către chatboți și alte instrumente AI.
În trecut, Ilsebill rareori găsea oameni care să-i considere ideile interesante. Acum, tot ce discută cu AI-ul ei este considerat remarcabil, oferindu-i o ascultare necondiționată pe care niciun partener uman nu ar putea-o oferi.
„Și ce se întâmplă dacă se ajunge în punctul în care toată împlinirea dorințelor o lasă pe Ilsebill cu un sentiment de gol? Ce căi îi mai rămân atunci deschise?”, se întreabă scriitorul. El propune trei răspunsuri.
Prima cale este decadența, un mecanism observat la persoanele foarte bogate. În viitor, cei cu resurse financiare își vor permite terapeuți umani și experiențe autentice, precum vizionarea de filme cu actori reali.
