Inteligența artificială va înlocui creativitatea cu ceva ce seamănă cu vechea tentație: „Pune-ți o dorință magică și ea va fi satisfăcută”. Numai că dacă poți obține ușor orice, ce rămâne de făcut? Provocarea pentru generațiile viitoare va fi să se confrunte cu sentimentul de gol pe care ni-l lasă miracolul ușor de înfăptuit, scrie romancierul și poetul austriac Clemens J. Setz într-un eseu publicat de The Guardian.
În basmul german „Pescarul și soția sa”, cules de frații Grimm în 1812, un bătrân prinde într-o zi un pește ciudat: un pește plat vorbitor. Se dovedește că înăuntrul acestui pește este prins un prinț fermecat și că el poate îndeplini orice dorință. Soția omului, Ilsebill, e încântată și își dorește lucruri tot mai exagerate. Transformă coliba mizerabilă într-un castel, dar acesta e doar începutul. În cele din urmă, vrea să devină papă și, în final, Dumnezeu. Aceasta înfurie elementele naturii. Marea se întunecă și Ilsebill este readusă la starea ei inițială de sărăcie. Morala poveștii: nu-ți dori nimic la care nu ai dreptul.
Sunt cunoscute mai multe variațiuni ale acestui motiv clasic din basme. Uneori, dorințele nu sunt atât de mult exagerate sau ofensatoare la adresa ordinii divine a lumii, cât pur și simplu stângace sau contradictorii.
„Astăzi, firește, majoritatea tinerilor cresc cu un pește fermecat în buzunar. Își pot dori ca temele să le fie făcute, iar peștele le va îndeplini dorințele. Își pot dori să vadă orice fel de act sexual imaginabil și (dacă ocolesc restricțiile regionale privind vârsta cu un VPN) acesta va fi vizibil. În curând, își vor putea dori filme pe orice temă aleg – iar ele vor fi generate în câteva secunde. Își doresc să fi terminat deja eseul universitar – și iată-l, e scris”, notează Setz.
El argumentează că această schimbare de abordare nu va răsturna numai relația noastră ca consumatori ai artelor creative, ai conținutului scris, muzical sau vizual, ci va reconfigura și ce înseamnă a fi creativ și, prin urmare, ce înseamnă a fi om.
„Îmi pot imagina că în viitorul apropiat majoritatea oamenilor vor putea să încredințeze unui reprezentant AI tot felul de interacțiuni obositoare – negocierea de contracte în numele lor sau acționarea ca agent al acestora, primirea și îndulcirea criticilor, colectarea de informații, urmărirea opiniilor și așa mai departe. Și marea nu se va mai întuneca niciodată”, continuă scriitorul austriac.
Potrivit acestuia, tinerele Ilsebill care stau în amfiteatrele universitare încă se pot aștepta deocamdată la sancțiuni atunci când profesorul lor, care a crescut într-o altă eră, observă că și-au făcut din nou eseul cu ajutorul peștelui fermecat.
Dar asta va dura doar câțiva ani, până când Ilsebill va face parte dintr-o majoritate încrezătoare în sine și majoritatea profesorilor vor fi crescut la rândul lor ca Ilsebill.
Ilsebill își dorește un iubit, un instructor spiritual, un terapeut – și în clipa următoare îl va avea. Cu fiecare dintre acești companioni, i se va părea că i-a cunoscut de ani de zile, ceea ce e – la propriu – adevărat.
Ilsebill ar putea fi acuzată că complică lucrurile când, asemenea predecesoarei ei mitice, își dorește într-o bună zi cu adevărat să devină papă, iar imediat chiar devine în micul ei univers. „Dar dacă oricine poate deveni cu ușurință papă, atunci farmecul de a fi papă dispare pentru generația Ilsebill. Pentru că lucrurile devin interesante și dorite numai când presupun un anumit grad de rezistență sau un obstacol de depășit. Ilsebill, însă, cunoaște acel tip de rezistență atrăgătoare numai prin învățarea din datul de comenzi – prin formularea tot mai precisă a dorințelor” către chatboți și alte instrumente AI, argumentează Setz, și continuă:
Altădată, Ilsebill rar întâlnea oameni care să găsească interesante sau remarcabile lucrurile pe care le spunea. Dar azi tot ce discută cu AI-ul ei e considerat interesant și remarcabil. În sfârșit cineva o ascultă cu adevărat, în modul în care niciun partener uman nu ar putea să o facă necondiționat.
„Și ce se întâmplă dacă se ajunge în punctul în care toată împlinirea dorințelor o lasă pe Ilsebill cu un sentiment de gol? Ce căi îi mai rămân atunci deschise?”, întreabă scriitorul. El oferă 3 răspunsuri.
Prima este calea decadenței și, spune Setz, cunoaștem acest mecanism din studierea celor foarte bogați. În viitor, cei care au destui bani își vor putea permite încă terapeuți umani sau să meargă la cinematograf să vadă filme realizate cu oameni reali.
Sursa https://www.hotnews.ro
Credeți că, pentru protejarea animalelor, Primăria Botoșani ar trebui să renunțe la artificiile de revelion, așa cum au decis alte primării din România?
