Două persoane au murit şi una a fost rănită după ce două maşini s-au ciocnit din cauza neacordării de prioritate.
Una dintre maşini s-a oprit în sediul ISU Constanţa. Potrivit ISU Constanţa, două maşini s-au ciocnit, iar unul dintre autoturisme s-a izbit de un stâlp, de o maşină parcată şi apoi a oprit în clădirea ISU. Teribilul accident a avut loc în noaptea de duminică spre luni.
Două persoane aflate în această maşină au murit. Şoferul celuilalt autovehicul implicat a fost rănit.
Potrivit poliţiştilor, după miezul nopţii un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Năvodari, a condus un autoturism pe strada Decebal din Constanţa, iar la intersecţia cu un bulevard nu a respectat indicaţia indicatorului ”Oprire”, intrând în coliziune cu un alt autoturism. În urma impactului foarte puternic, doi tineri au murit, iar o tânără în vârstă de 20 de ani, din Constanţa, a fost rănită uşor.
În cauză a fost întocmit dosar penal. (Sursa: Mediafax)
Acțiunea BLOCADA la Botoșani cu amenzi, permise reținute și un tânăr beat pulbere
Oana Sava
Apr 27, 2024
Cosmin Andrei, către Lucian Trufin: Vreau să facem împreună stadionul de la Botoșani – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024
Elevii și profesorii unui liceu din județ s-au întâlnit cu polițiștii în „Săptămâna Altfel"
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024