Numărul ridicat poate atrage atenția, însă datele trebuie interpretate cu prudență. Harta prezintă numărul absolut al infecțiilor raportate, nu rata IAAM și nici un clasament al siguranței spitalelor.
Un număr mai mare de cazuri poate reflecta inclusiv o depistare și o raportare mai active a infecțiilor. Pentru comparații corecte între județe ar trebui luate în calcul și volumul pacienților tratați, precum și complexitatea cazurilor medicale.
De asemenea, apariția unei infecții asociate asistenței medicale nu reprezintă, prin ea însăși, dovada unui malpraxis din partea personalului medical.
Mesajul transmis odată cu prezentarea datelor este că infecțiile trebuie declarate în continuare, iar raportarea lor corectă și completă este necesară pentru identificarea problemelor și aplicarea măsurilor de prevenire.
Obiectivul este reducerea numărului de infecții asociate asistenței medicale, fără ca acest lucru să se facă în detrimentul transparenței raportărilor.
Cele 2.011 cazuri raportate în Botoșani în 2025 reprezintă un indicator important care trebuie analizat în contextul activității spitalelor.
Specialiștii transmis că acest indicator nu trebuie interpretat automat ca o dovadă că unitățile medicale din județ ar fi mai puțin sigure decât cele din alte zone ale țării.