Într-o societate în care presiunea grupului, dorința de afirmare și nevoia de validare au devenit tot mai puternice, preotul Florin Danu din Alexandria transmite un mesaj puternic generației tinere din întreaga țară, îndemnându-i pe copii și adolescenți să nu își sacrifice valorile, educația, credința și demnitatea doar pentru a fi acceptați de cei din jur.
Mesajul său atrage atenția asupra unor probleme tot mai prezente în societate: anturajele nepotrivite, lipsa respectului față de părinți, superficialitatea, discriminarea și dorința de a impresiona prin lucruri materiale, în detrimentul caracterului.
Prin cuvinte simple, dar pline de înțeles, preotul le reamintește tinerilor că adevărata valoare a unui om nu stă în hainele pe care le poartă, în telefonul pe care îl are sau în popularitatea de care se bucură, ci în educație, bunătate, respect și credință.
„Dragi tineri, nu vă distrugeți viitorul doar ca să fiți acceptați de oameni care mâine s-ar putea să nu mai fie lângă voi.
Trăim vremuri în care un copil se rușinează că are un telefon vechi, dar nu se rușinează că își jignește mama. În care un tânăr se teme să nu fie exclus dintr-un grup, dar nu se teme să-și piardă demnitatea. În care bunătatea este confundată cu slăbiciunea, educația cu prostia, iar respectul față de părinți cu ceva demodat.
Dragii mei, nu trebuie să fumați ca să păreți maturi, să beți ca să fiți acceptați sau să vă bateți joc de alții ca să fiți considerați puternici. Dacă trebuie să deveniți mai răi pentru a fi acceptați de niște prieteni, înseamnă că sunteți în anturajul greșit!
Și să nu vă fie niciodată rușine cu părinții voștri! Poate mama nu are haine scumpe, poate tata nu conduce o mașină frumoasă, poate nu vă pot cumpăra tot ce vă doriți. Dar poate tocmai pentru acele lucruri pe care voi le considerați prea puține, ei au renunțat la foarte multe.
Nu vă bateți joc de mâinile care au muncit pentru voi și nu răniți inimile care v-au iubit înainte să știți ce înseamnă iubirea!
Învățați, munciți, rugați-vă, respectați oamenii și nu vă măsurați valoarea după haine, bani sau aprecierile de pe internet. Nu umiliți copilul sărac, nu râdeți de cel care merge la biserică și nu confundați libertatea cu dreptul de a vă distruge viața.
Și dacă ați greșit, nu vă pierdeți speranța. Dumnezeu nu vă iubește mai puțin pentru că ați căzut. Important este să aveți curajul să vă ridicați.
Peste 20 de ani, nimeni nu-și va mai aminti ce telefon aveați, ce haine purtați sau cât de populari erați. Dar părinții voștri își vor aminti cum i-ați tratat, iar oamenii își vor aminti ce fel de suflet ați avut.
Nu vă grăbiți să păreți oameni mari!
Mai important decât să ajungeți cineva în viață este să nu uitați să fiți OAMENI!”
Mesajul preotului Danu Florin este, în esență, o lecție despre familie, responsabilitate și valorile care ar trebui să stea la baza formării fiecărui tânăr.
Într-o lume în care aparențele pot cântări uneori mai mult decât caracterul, rămâne important să le reamintim copiilor că adevărata reușită nu înseamnă doar să ajungă departe în viață, ci să nu uite cine sunt, de unde au plecat și cine le-a fost alături atunci când au avut cea mai mare nevoie.