Pentru botoșănenii care au ieșit în stradă de 1 Decembrie, dincolo de dezamăgirile organizatorice, Ziua Națională a României a insuflat și speranță.
Iar acest sentiment pozitiv a fost oferit de copiii care au participat cu mândrie la manifestații alături de părinții lor.
S-au remarcat prin port popular sau seriozitatea copilărească cu care au urmărit activitățile specifice zilei.
Probabil meritele le aparțin părinților care implică copiii în această sărbptiare națională, în contextul educării patriotismului de la vârste fragede.
Fiind considerați viitorul unei națiuni, pentru cei mici este esențial să înțeleagă și să aprecieze valorile naționale. Evident că majoritatea micuților au fost captivați de militari și autospecialele care au fost angrenate în paradă.
Lucrări în forță pe un tronson din Autostrada Moldovei – VIDEO cu stadiul investiției
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Nu, nu e martor! Prepeliță ridicat de DNA pentru ce a făcut ca manager la spital
Gabriela Erdic
Jan 22, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile