”Nimeni nu-i profet în țara lui” pare să fie un proverb care se aplică de minune poetului și prozatorului Gellu Dorian. Inițiatorul, în 1991, a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”, una dintre cele mai importante manifestări culturale din România, care se desfășoară de peste trei decenii la Botoșani, a devenit cetățean de onoare al municipiului Iași.
În baza unei hotărâri adoptate de Consiliul Local Iași, primarul Mihai Chirica a înmânat vineri acest titlu scriitorilor Nichita Danilov, Gellu Dorian și Valeriu Stancu.
„Iașul, din fericire, cred că, nu ar greși foarte mult dacă și-ar nominaliza mare parte din cetățenii acestui Iași ca și cetățeni de onoare, dar nu o spun doar din încercarea de a aduce în discuție valoarea intrinsecă a orașului nostru sau de a pune în lumină mai puțin favorabilă acest titlu care este unul de excepție. Iașul are oameni foarte valoroși”,
Mihai Chirica, primar Iași.
Decernarea a avut loc la Primăria municipiului Iași, acolo unde s-au acordat și distincțiile anuale ale filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România, iar Gellu Dorian s-a aflat din nou printre premianți cu romanul ”Schisme” (o tragedie românească), apărut în 2021 la Editura Cartea Românească.
„Au fost depuse peste 80 de volume. Filiala noastră este cea mai mare, după cea din București, suntem aproape 300 de membri. Alegerea a fost foarte grea. Am avut un juriu serios, format din Simona Modreanu, Marius Chelaru și Emanuela Ilie. A fost cam greu pentru ei să stabilească premiile pentru colegii noștri, premii pentru poezie, pentru proză, pentru critică, eseu, publicistică și debut”,
Cassian Maria Spiridon, președinte filiala Uniunii Scriitorilor din România Iași.
Președinte al reprezentanței Botoșani a Uniunii Scriitorilor din România, redactor șef al revistei de cultură ”Hyperion” și președinte al Fundației Culturale „Hyperion-caiete botoșănene”, Gellu Dorian a fost propus verbal de mai multe ori pentru a i se acorda titlu de cetățean de onoare al municipiului Botoșani, dar nu s-a întocmit vreodată un proiect de hotărâre de Consiliu Local pe această temă.
”Nu sunt cetăţean de onoare al oraşului natal, Botoşani. Nu e o dorinţă a mea. Nu simt lipsa acestei distincţii”, declara Gellu Dorian într-un interviu acordat revistei de cultură „Argeș” în august 2021.
Culmea este că toți laureații Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu“ – Opera Omnia au fost declarați cetățeni de onoare ai municipiului Botoșani.
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
PERCHEZIȚII la Botoșani: Patron anchetat după „o lovitură” de aproape 40 de mii de euro
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Biroul din Poliție la care apelează inclusiv unii jucători de la FC Botoșani – VIDEO
Oana Sava
Oct 24, 2024
Nevoie URGENTĂ de sânge: Femeie în stare gravă la spital în urma unui accident cumplit de mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Primar PNL de lângă municipiu, depunere triplă de jurământ cu asistență aleasă - VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024