Parlamentarul botoșănean a cerut ministrului Sănătății și simplificarea procedurii pentru decontarea din fonduri europene a stimulentului de risc.
Deputatul PSD Tamara Ciofu a anunțat că a votat în Parlament, alături de colegii de partid, acordarea stimulentului de risc în valoare de 2.500 lei/brut pe lună în perioada stării de urgență și alertă pentru tot personalul medical și auxiliar, inclusiv paramedical și toți angajații din serviciile de ambulanță.
”Fiecare dintre aceste persoane, fie că sunt paramedici, personal auxiliar sau sunt pe ambulanțe au ales să-și dedice viața spre folosul și buna stare a bolnavilor și să-i îngrijească. Vreau să vă anunț că în același timp am depus o solicitare către Ministerul Sănătății pentru a acorda aceste stimulente financiare tuturor categoriilor de personal implicate în lupta cu COVID-19 până la încetarea epidemiei în țara noastră, nu doar în starea de urgență și alertă”, a declarat deputatul Tamara Ciofu.
Totodată, parlamentarul a precizat că a cerut ministrului Sănătății simplificarea procedurii pentru decontarea din fonduri europene a stimulentului de risc, astfel încât fiecare autoritate locală să primească la timp fondurile pentru recompensarea personalului medical și auxiliar care asigură asistența medicală comunitară.
”Primăriile și consiliile județene au avut deja cheltuieli foarte mai în această perioadă generate de achiziții de echipamente medicale și medicamente și nu pot susține financiar aceste recompense și apoi să aștepte decontarea lor din fonduri europene”, a încheiat deputatul PSD Tamara Ciofu.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Incendiu în subsolul unui bloc din municipiu: Vecinii au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
O cunoscută botoșăneancă, pictorial incendiar în Maroc alături de soțul celebru
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Iftime despre revenirea unui fost jucător la FC Botoșani: S-a învățat cu 12.000-15.000 de euro
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Materna, programul de sprijin pentru mamele botoșănene: UNDE se depun cererile
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
ASTĂZI: Mai mulţi botoşăneni au rămas fără apă din cauza unor avarii
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024