Tânărul a fost reținut de oamenii legii.
O patrulă formată din polițiști ai Biroului de Ordine Publică și Serviciului Rutier au depistat în flagrant delict un tânăr din Botoșani, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni, la scurt timp după ce ar fi sustras bunuri în valoare de 220 de lei, dintr-un magazin din Bistrița.
Acesta a fost condus la sediul Poliției Municipiului Bistrița, iar în urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au dispus reținerea pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie, furt și furt calificat.
În urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că în dimineața de 18 ianuarie 2020., ar fi amenințat și agresat vânzătoarea unui magazin din Bistrița și ar fi sustras bunuri în valoare de 240 de lei. Totodată, în perioada 16-17 ianuarie a.c., acesta ar mai fi sustras bunuri în valoare de aproximativ 470 de lei din alte 3 magazine din municipiu.
Tânărul se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, iar în cursul acestei zile va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița în vederea dispunerii unei măsuri preventive. Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului de Ordine Public, scrie Observatorulbn.ro
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024