O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce autoturismul în care se afla a ajuns într-un cap de pod.
După impact, mașina s-a răsturnat pe capotă, acesta fiind prins în interior. S-a întâmplat în urmă cu puțin timp, pe raza localității Bălușeni. Bărbatul, în vârstă de 41 ani, se afla singur în autoturism.
La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și una de descarcerare, dar și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD.
La locul accidentului, pompierii au constatat că bărbatul era încarcerat, fiind semiconstient. Salvatorii l-au imobilizat, după care l-au scos din autoturism și l-au predat echipajului medical. Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii au acționat și pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.
Andone alături de jucători: La fiecare meci joacă cu sabia deasupra capului
Gabriela Erdic
Apr 20, 2024
Doliu în administrație, a murit un fost primar de la Botoșani
Gabriela Erdic
Apr 20, 2024
Luptătorii de la Liceul cu Program Sportiv Botoșani, lideri naționali pentru a doua oară
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024