Un botoșănean a murit în urma unui accident petrecut în Italia.
O familie de români din Italia, aflată la început de drum, a rămas distrusă pentru totdeauna după ce capul familiei a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă, 6 august 2022, în urma unui grav accident rutier.
Răzvan Constantin Zaharia, în vârstă de numai 27 de ani și originar din județul Botoșani, era rezident în localitatea Castelvetrano, provincia Trapani din Sicilia, potrivit publicația rotalianul.com
Tânărul nostru conațional era, de asemenea, însurat și împreună cu soția sa, Felicia, au adus pe lume un băiețel.
Potrivit sursei citate, tânărul român se deplasa la acea oră, la bordul unui scuter de 125 de centimetri cubi, pe via IV Novembre din Castelvatrano. El a pierdut controlul vehiculului și s-a izbit apoi de un zid aflat la capătul străzii.
Șoferiță AMENDATĂ de polițiștii rutieri după un control neașteptat în trafic
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Polițiștii și jandarmii în control prin Piața centrală: O persoană s-a ales cu doar penal
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Alocațiile copiilor pentru luna mai: DATA la care intră banii
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Ieșean mort de BEAT la volan, prins de polițiștii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Proiect de lege: Pacienții asigurați în sistemul de sănătate ar putea avea un nou drept
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024