Ştiri
”Reușim împreună”, proiect dedicat copiilor romi din cinci școli botoșănene

Scopul proiectului este creșterea capacității instituționale a școlilor de a asigura o incluziune efectivă a copiilor romi.

Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Botoșani a organizat luni, 15 noiembrie 2021, ora 14.00, prin intermediul aplicației Google Meet, conferința de lansare a proiectului „Reușim împreună!”, număr de referință: 2020-EY-PICR-0002, în cadrul Programului de Educație, Burse, Ucenicie și Antreprenoriatul Tinerilor din România, finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 ale Statelor Donatoare Liechtenstein, Islanda, Norvegia, componenta romă, proiect în valoare de 92392 Euro, care se va desfașura pe perioada 01.10.2021-30.09.2022.

 

Proiectul reunește un consorțiu format din Centrul Județean de  Resurse și de Asistență Educațională Botoșani (C.J.R.A.E. BT), în calitate de coordonator și cinci școli din județ: Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Dorohoi, Liceul „Ștefan D. Luchian” Ștefănești, Școala Gimnazială „Nicolae Călinescu” Coșula, Școala Gimnazială Nr. 2 Botoșani, Școala Gimnazială Nr.1 Albești.

 

Echipa care a participat la elaborarea proiectului este compusă din profesori consilieri școlari din C.J.R.A.E. Botoșani: Sorin Aionesei, Daniela Buhaschi, Meda Mațoschi, Cristina Nechifor, Iulia Turinovici, Emilia-Niculina Țipirigan, Carmen Daniela Voinea.

 

Scopul proiectului este creșterea capacității instituționale a școlilor de a asigura o incluziune efectivă a copiilor romi.

 

Obiectivele declarate ale proiectului sunt dezvoltarea competențelor profesionale incluzive la profesori, elaborarea de noi curriculumuri pentru un mediu incluziv și multicultural, creșterea conștientizării discriminării, formarea de conduite prosociale, îmbunătățirea competențelor relaționale.

 

Grupul țintă include grupuri mixte de elevi, părinţi romi şi neromi: 200 de elevi de nivel primar și gimnazial din școlile partenere, 70 de părinți,  60 de profesori.

 

Beneficiarii direcți sunt participanții la activitățile proiectului, iar cei indirecți școlile și comunitățile acestora.

 

În cadrul conferinței de lansare au participat și au luat cuvântul reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Botoșani: Inspector Școlar General, prof. dr. Ada-Alexandrina Macovei; Inspector Școlar General Adjunct, prof. Bogdan-Gheorghe Suruciuc; Inspector Școlar Minorități Naționale, prof. Petronia Scripcariu; Inspector Școlar Învățământ Special, prof. Mihaela Barbacaru; reprezentanți ai Consiliului Județean Botoșani: Vicepreședintele Corneliu-Bogdan Dăscălescu; Director executiv la Direcția de Dezvoltare și Promovare a CJ Botoșani, Otilia Moruz; Președinte Asociația Partida romilor Pro-Europa Botoșani, referent - romi Primăria Botoșani, Borcoi Jupter; reprezentanți ai Casei Corpului Didactic, profesori consilieri și logopezi școlari, cadre didactice din școlile partenere din proiect. Întâlnirea a fost moderată de directorul C.J.R.A.E. BT, prof. Cătălina-Camelia Lupașcu. 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Botoșăneancă surprinsă în timp ce făcea grătar în fața blocului, polițiștii i-au dat pe loc amendă
Polițiștii locali dau asigurări că vor intensifica activitatea de patrulare.
Fonduri EPUIZATE în șapte minute! Primarii, avalanșă de cereri pentru modernizarea sistemelor de iluminat
Administrația Fondului de Mediu a lansat, astăzi, 16 august 2022, etapa de înscriere în Programul Iluminat Public.
Cum a redevenit Botoșaniul ”cel mai mare producător de cânepă din țară“
Fabrica a început procesarea în urmă cu 4 ani și jumătate, iar în prezent, în funcție și de comenzi, procesează în jur de 100-200 de tone de cânepă.
CE se întâmplă cu biletele achiziționate pentru meciul de duminică
Anunțul vine în urma amânării partidei de duminică, dintre FC Botoșani și FCSB.
Programul Casa Verde a fost DEBLOCAT, mii de dosare deja acceptate: Se pregătește și o nouă sesiune
 Președintele Administraţiei  Fondului de Mediu (AFM), Laurenţiu Neculaescu, a venit astăzi la Botoșani unde a vorbit despre principalele programe care vor fi finanțate în anul 2022.
Apă sistată în mai multe localități din județ, un oraș afectat de lucrările programate
Nova Apaserv îşi cere scuze faţă de abonaţii afectaţi.
Peste 50 de cazuri noi anunțate astăzi, 22 de botoșăneni s-au vindecat după ce au contactat virusul
Potrivit celei mai recente raportări transmise de către Direcția de Sănătate (DSP) Botoșani, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 53 de cazuri noi.
PROGRAMUL săptămânii 19-25 august la Happy Cinema Botoșani - FOTO
Finalul verii aduce nu doar un aer de toamnă, ci și filme bune la Happy Cinema Botoșani.
FCSB NU mai joacă duminică la Botoșani – Decizia LPF
Trei meciuri din SuperLigă au fost amânate, decizia fiind transmisă în urmă cu puțin timp.
A plătit o mie de euro pentru un permis de conducere fals
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.
Botoșănean implicat într-un accident cu patru victime, printre care și un copil
O femeie care a rămas încarcerată, precum și alte trei persoane, printre care și un minor, au fost rănite, fiind transportate la spital.
KidAchy – noul magazin al copiilor, cu articole de puericultură, din Iulius Mall Suceava
(P) Ideea de business a doi părinți care au vrut să creeze un loc unde să se găsească toate produsele necesare pentru copii a prins contur în Iulius Mall Suceava. KidAchy îi așteaptă pe părinți să descopere gama de pătuțuri, cărucioare, piese vestimentare, seturi pentru nou-născuți, încălțăminte și multe altele.
ACUM: Un șef de la București a ajuns la Botoșani, parlamentari și primari în sala Palatului Administrativ - GALERIE FOTO
Întrunirea are loc în sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ.
ACCIDENT: Un șofer beat criță a ajuns la spital după ce a ”parcat” într-un cap de pod
Martorii au sunat la 112, polițiștii sosiți la fața locului constatând că șoferul rănit avea alcoolemia 1,01.
Percheziții urmate de reținerea a trei tineri, polițiștii au avut și surprize
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost recuperat în totalitate și restituit persoanei vătămate.
VESTE mare pentru profesorii de la palatele și cluburile copiilor - ANUNȚUL ministrului
Palatele și cluburile copiilor nu mai trec la primării, ci doar patrimoniul lor va fi administrat de consiliile județene.
Manifestări de weekend sub supravegherea jandarmilor
Jandarmii atrag atenția participanților la manifestările publice să își supravegheze cu atenție copiii, pentru ca aceștia să nu se rătăcească în mulțime.
Dalele de pe Primăverii scoase, ieri s-a turnat stratul de binder – GALERIE FOTO
Lucrările pe strada Primăverii sunt în grafic, dă asigurări primarul municipiului Botoșani.
Nouă ucraineni refugiați în centrele din Botoșani – SITUAȚIA la frontieră
În ultimele 24 ore, prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca au intrat în țară 83 persoane și 22 vehicule.
Ministrul Budăi, veşti bune pentru românii de peste 45 de ani: Se dau 2250 de lei lunar de la stat
Angajatorii vor putea încheia noi convenţii pentru angajarea categoriilor sociale vulnerabile.
Sondaj
Credeți că se vor termina la timp lucrările la drumul Botoșani - Târgu-Frumos, adică la data de 12 mai 2023?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Din punctul de vedere al educației este total nerecomandabil, chiar interzis prin lege, și avem și mecanisme, să faci meditații cu propriii elevi de la clasă. Este pentru prima oară când avem și mecanisme prin care putem să ...
starshiners.ro%20
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8806 lei
USD
Dolarul SUA
4.8447 lei
CHF
Francul elveţian
5.0668 lei
GBP
Lira sterlină
5.7514 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5460 lei
XAU
Gramul de aur
273.1331 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2495 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.1967 lei
AUD
Dolarul Australian
3.3441 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.7332 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1982 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6562 lei
Vremea
astăzi
Botosani
23.8 o C
Dorohoi
21.2 o C
Bucecea
22.4 o C
Darabani
20.7 o C
Saveni
21.5 o C
Ştefăneşti
24.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.