Ştiri
„Educație deschisă în clasă și acasă” promovată la Botoșani prin ateliere inedite

Atelierele marca ”Proiectul CRED” revin în județul Botoșani, fiind, de data aceasta, dedicate Resurselor Educaționale realizate în cadrul proiectului și adresate cadrelor didactice din învățământul preuniversitar românesc.

Astfel, în Botoşani, în 27 septembrie 2023, în intervalul orar 13:00 -17:00, la Casa Corpului Didactic – sala „Spiru Haret”, are loc Atelierul ”Resursele CRED: educație deschisă, în clasă și acasă”.

 

Această nouă serie de Ateliere CRED, a IV-a, este intitulată, în mod sugestiv, ”Resursele CRED: educație deschisă, în clasă și acasă”, evenimentele fiind centrate pe toate tipurile de Resurse Educaționale ce au fost elaborate în cadrul proiectului ”Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED.

 

De la documente de politici educaționale, ghiduri metodologice, programe școlare pentru opționale integrate sau resurse educaționale digitale și până la rapoarte de cercetare și analize diverse (analiza nevoilor de formare ale cadrelor didactice din învățământul primar și gimnazial în domeniul abilitării curriculare; analiza situației curriculumului la decizia școlii și a cadrului actual de reglementare; analiza comparativă a recomandărilor europene referitoare la competențele-cheie; analiza nevoilor cadrelor didactice legate de utilizarea și crearea de Resurse Educaționale Deschise etc.), Resursele Educaționale CRED se constituie într-un fond educațional complex și valoros pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar românesc.

 

Atelierele sunt organizate în colaborare cu fiecare casă a corpului didactic din România, în toate județele țării, în fiecare județ fiind prevăzute a fi organizate câte 3, unul pentru cadrele didactice pentru învățământul primar și două pentru cadrele didactice care predau la nivel gimnazial. Excepție face Regiunea București – Ilfov unde vor fi organizate, în total, 9 ateliere.

Astfel, în intervalul lunilor septembrie – noiembrie 2023, sunt programate 129 de ateliere, desfășurate la nivel național.

 

Sunt așteptați, în total, peste 3.300 de participanți, aceștia având ocazia de a participa la un eveniment cu un puternic caracter interactiv, fiecare persoană prezentă putând să pună întrebări sau să ofere posibile noi perspective asupra subiectului prezentat de către lectori, fiind astfel urmărită valorificarea experienței participanților în implementarea curriculumului național centrat pe competențe-cheie sau în lucrul cu acesta din urmă.

 

În medie, durata unui Atelier este de 4 ore.

 

Publicul țintă al Atelierelor CRED este, și el, unul variat și plurivalent, fiind constituit din cadre didactice din învățământul primar și gimnazial, atât din mediul rural, cât și din cel urban, directori de școli, cadre didactice debutante, metodiști, inspectori de specialitate, reprezentanți de asociații și organisme non-guvernamentale, reprezentanți de sindicate etc.

 

Atelierele CRED sunt organizate pe o structură comună, iar ariile de interes și acțiune ale publicului prezent au directă legătură cu tematica abordată în cadrul fiecărui Atelier în parte.

 

De la bun început, toate acțiunile și activitățile din cadrul proiectului ”Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED au purtat emblema împărtășirii, iar noua serie de Ateliere CRED, intitulată ”Resursele CRED: educație deschisă, în clasă și acasă”, se înscrie în această linie de acțiune, obiective și valori.

 

Mai multe detalii despre proiectul CRED și activitățile desfășurate sunt disponibile pe www.educred.ro sau pe pagina Facebook „Proiectul CRED”.

 

„Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED este un proiect de anvergură pentru sistemul educațional românesc și vizează învățământul primar și cel gimnazial.

CRED este, totodată, parte integrantă a Strategiei Europa 2020, prin Strategia privind Reducerea Părăsirii Timpurii a Școlii.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, se implementează la nivel național și are 12 parteneri (instituții publice): Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), 8 Case ale Corpului Didactic din fiecare regiune de dezvoltare și 3 Inspectorate școlare.

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Precizare făcută de Ministerul Educației: Elevii ai căror părinți NU pot dovedi că sunt singuri, primesc bursă cu o declarație notarială pe propria răspundere

 

Poliția și luptătorii SAS au împânzit orașul noaptea trecută
În noaptea de 2 spre 3 decembrie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică cu sprijinul polițiștilor rutieri, a celor de la acțiuni speciale și a polițiștilor din cadrul subunităților de poliție au acționat pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale și pentru siguranța traficului rutier pe raza întregului județ.
Femeie depistată drogată și beată la volan, pe strada Grivița
O șoferiță din Botoșani a fost depistată sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive.
Cod Galben de vânt la Botoșani, aveți grijă unde parcați
Până la ora 16:00, judeţul Botoșani se va afla sub o avertizare nowcasting de tip Cod Galben de intensificări ale vântului.
Incendii izbucnite la două case din Botoșani: AVERTISMENTUL pompierilor pentru evitarea acestor nenorociri
Două case din localitățile Victoria și Bucecea au fost afectate, în ultimele ore, din cauza unor incendii care au izbucnit în jurul coșurilor de fum.
Penitenciarul Botoșani caută să angajeze medic rezident – CONDIȚIILE
Unitatea de detenție organizează concurs pentru recrutarea unui medic specialist de medicină primară, generală sau de familie.
Andrei Patache, ultimul meci ca „principal” pe bancă: Discuții sunt, dl Iftime le va dezvălui
FC Botoșani a smuls un punct important pe teren propriu în remiza cu Rapid, 0-0.
Societatea care redă grandoarea clădirilor istorice din municipiu, răgaz cerut în Consiliul Local pentru Casa Silion
Deciziile de supraimpozitare a clădirilor sau terenurilor din municipiu care se află în stare avansată de degradare au ajuns în dezbatere în plenul municipal.Au fost crescute impozitele pentru mai multe edificii din oraș, printre care și Casa Silion.
Tânăra din Botoșani stabilită în Dubai: A terminat criminalistica dar lucrează în aviație – GALERIE FOTO
O româncă a ajuns să fie admirată peste hotare, datorită pasiunii și entuziasmului său pentru lumea aviatică.Roxana a povestit că deși ceea ce face ea este destul de dificil, niciodată nu s-a dat bătută deoarece pentru ea este un vis devenit realitate.
Iftime în presa națională: Nu cred că FC Botoșani în Liga 2 mai are viață
Contactat de jurnaliștii sportivi de la București, finanțatorul FC Botoșani a creionat un viitor sumbru pentru club.
Rapid n-a reușit să învingă FC Botoșani, Bergodi plin de nervi: Nu ai ce face cu un punct
Rapid București este printre puținele formații din SuperLiga care nu a reușit să învingă FC Botoșani.Ba chiar, pe final, a fost pe cale să piardă și singurul punct obținut.
Final incendiar pe stadion, gol anulat pentru Rapid, FC Botoșani a dus luptă surdă să marcheze – VIDEO
FC Botoșani obține un punct din acest meci.0 – 0 este scorul final în fața celor de la Rapid.
Botoșăneni care au călcat pedala, pietoni pentru trei luni
În ultimele 44 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventive pe raza întregului județ.
Un șofer a fost amendat cu 2.000 de lei de 1 Decembrie – CE au avut polițiștii cu el
La data de 1 decembrie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică cu sprijinul celor din cadrul subunităților au acționat pentru prevenirea combaterea faptelor ilegale în domeniul silvic.
Botoșănean săltat de la „pariuri” chiar de Ziua Națională: Obiectul găsit de polițiști asupra lui
De Ziua Națională a României, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat în vârstă 42 de ani, din municipiul Botoșani.
Inovație la Nova Apaserv, consumul de apă de la case citit din birourile companiei
Iar pentru a se pune în aplicare această metodă de citire a apometrelor compania a efectuat o investiție.
Codul Galben de ceață a fost prelungit pe toate drumurile județului
Este Cod Galben de ceață valabil până la ora 16:00 a zilei de sâmbătă.
Botoșănenii votează Vlad Plăcintă, omul care a adunat peste 19 milioane de euro și a ajutat 1.000 de copii și adulți – VIDEO
Botoșăneanul Vlad Plăcintă, președintele Asociației „Salvează o inimă” poate deveni omul anului 2023.
ASTĂZI, meci pe stadion! Jandarmii se asigură că FC Botoșani primește în siguranță Rapidul
Măsuri de ordine publică la meciul de fotbal dintre F.C. Botoșani și Rapid București.
ABSENȚII ZILEI: Șefimea a sărbătorit 1 Decembrie prin minivacanțe, departe de Botoșani
Înaintea unui an electoral plin de provocări impresia ar fi fost că politicienii activi sau susținuți pe funcții de partide vor da năvală la Ziua Națională a României.
Valeriu Iftime visează să aducă antrenor un fost mare fost jucător de la AC Milan
La începutul lunii noiembrie, FC Botoșani a pierdut cu scorul de scor 1-2 în fața divizionarei secunde CSM Alexandria, în etapa a doua a Cupei României, iar Dan Alexa (43 de ani) și-a prezentat demisia.
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„De la preluarea mandatului, am pus accent pe colectarea datelor de contact de la consumatori, în vederea corespondării cu aceștia, prin diverse metode, e-mail, mesaje, conturi în aplicație. Am reușit să strângem până în ...
answear.ro%20
inpuff.ro
Curs valutar
29 noiembrie 2023
EUR
Euro
4.9726 lei
USD
Dolarul SUA
4.5313 lei
CHF
Francul elveţian
5.1634 lei
GBP
Lira sterlină
5.7463 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.0662 lei
XAU
Gramul de aur
296.8710 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2543 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3150 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0003 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3338 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2047 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6669 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-1.6 o C
Dorohoi
-3.6 o C
Bucecea
-2.8 o C
Darabani
-4.3 o C
Saveni
-3.5 o C
Ştefăneşti
0.3 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.