Învățământul botoșănean a mai pierdut un om, un suflet dedicat copiilor, un exemplu de entuziasm și de devotament.
Figură emblematică a învățământului dărăbănean, educatoare cu suflet mare, cu inima bună, care a ținut de mână, a îndrumat și educat peste 25 de ani zeci de generații de copii, a părăsit pentru totdeauna lumea pentru care a ars precum o lumânare în slujba educației.
S-a stins din viață educatoarea Alexandrina Măciucă, anunță colectivul Școlii ”Leon Dănăilă” din Darabani.
”Întreaga viață profesională și-a dedicat-o pentru a menține la cele mai înalte cote activitatea didactică și administrativă a Grădiniței nr.5, reper în învățământul preșcolar dărăbănean, obținând cele mai înalte distincții oferite cadrelor didactice, fiind apreciată de conducerea Inspectoratului Școlar, de colegi și părinți”,
transmit colegii din Darabani
Sub îndrumarea cadrului didactic și-au făcut ucenicia majoritatea educatoarelor din oraș și împrejurimi, a fost și va fi un exemplu pentru colegi prin entuziasmul, devotamentul și puterea sa de muncă.
”Probabil că, acolo sus, Dumnezeu avea nevoie de o educatoare așa ca ea, ca să le spună îngerilor, cu glasul ei blând, povești, să-i învețe poezii și jocuri. Conducerea Școlii Leon Dănăilă împreună cu cadrele didactice transmit sincere condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să te ierte, suflet bun!”.
Dezvăluirea făcută de Petru Parfenov la instalarea lui Liviu Ciobotariu – VIDEO
Gabriela Erdic
Jul 26, 2024
Bani de la CJ pentru TREI instituții din Botoșani – SUMELE
Oana Sava
Jul 26, 2024
Alege Cele Mai Bune Soluții Dentare Pentru un Zâmbet de Invidiat
Redacția Botoșăneanul
Jul 26, 2024