Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
În cursul zilei de sâmbătă, în jurul orei 12.50, un bărbat de 28 de ani, din municipiul Rădăuți, județul Suceava, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17A, în interiorul localității Marginea, având direcția de deplasare dinspre localitatea Sucevița spre centrul localității Marginea, a intrat în coliziune cu un biciclist în vârstă de 24 de ani, din localitatea Hilișeu-Horia, județul Botoșani.
În urma impactului, biciclistul a fost proiectat pe carosabil, suferind leziuni, motiv pentru care a fost transportat de o ambulanță la Spitalul Municipiului Rădăuți.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-a recoltat o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Biciclistul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Talismanul Botoșanilor după golul din prelungiri: Sunt și fan Real Madrid, deci nu renunț
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024
Gabriela Erdic
Apr 24, 2024
Client cu probleme: Polițiștii locali au fost sesizați la o Agenție Loto din oraș
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024
Cătălin Silegeanu: Îmi propun să transform Centrul Vechi într-un pol de atracție turistică
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024